Mărturisire de pacient din Deva

 

Primim la redacție. Un pacient povesteşte ce a păţit la spitalul din Deva. 

”În seara zilei de 14.04.2026 m-am prezentat la Secția de Dializa a SJU Deva pentru efectuarea ședinței de dializa în tura 3 eu făcând dializa de 1 an și 10 luni având montat un cateter toracic. În paralel am efectuat la Cluj o fistulă artero venoasa pentru a face dializa ca să pot scăpa de cateter. În jurul orei 19.30 am fost punctionat pe fistula noua de doamna asistentă cu două ace, însă după ce m-a conectat la aparatul de dializă am observat ca brațul a început sa mi se umfle. Văzând asta, asistenta a oprit aparatul mi-a inversat circuitul și i-a dat drumul din nou, dar în continuare bratul se tot umfla. A oprit aparatul și m-a conectat la cateter să fac dializă în continuare.

După vreo 30 de minute brațul tot umflându-se, m-au apucat niște dureri îngrozitoare în braț, însă am fost luat în considerare pe dializă, spunându-mi-se că am un atac de panică și că, de fapt, nu mă doare așa de tare. La ora 21 când a venit altă asistentă pentru a schimba tura, văzând că urlu de durere, a zis că ea nu stă așa cu mine acolo și că îl va anunța pe dr Grec, care este medicul meu curant de nefrologie. Acesta a spus că vine imediat, iar în timp ce vine v-a anunța medicul de gardă. După un timp a venit medicul de gardă, dr Tanu, care când a văzut, a exclamat… «pe bunee asta ați făcut….!» A hotărât sa ma ducă la ecograf. Între timp a ajuns și dr. Marius Grec care a încercat să evalueze situația și să mă ajute, eu având dureri groaznice. L-am auzit dând telefoane și vorbind cu alți medici și explicându-le că am făcut un hematom voluminos și că brațul este de 4 ori mai mare decât cel normal, intenționând să mă trimită la Cluj, dar din telefon acel medic a spus să nu mă trimită pentru că nu ajung… ori mor, ori fac ischemie și îmi pierd bratul, și că soluția e sa găsească un chirurg bun să intre cu mine în sala de operație.

L-a contactat pe dr Blendea, care la ora 01:00 a intrat cu mine în operație, iar pe această cale țin să-i mulțumesc. Menționez că, pe Secția de Dializa a SJU Deva nu este medic de specialitate în tura 3 de dializa. Concluzia fiind că asistenta la puncționarea fistulei a spart-o, trecând prin peretele superior și inferior al venei cefalice producând hemoragia în interior. Sunt mâhnit că am fost lăsat în continuare acolo atâtea ore fără a-și da seama de gravitate și doar venirea dr. Grec din timpul său liber a făcut să se ia măsurile necesare. Dr Grec a mai atras atenția asupra neregulilor din spital, însă nu a fost luat în seama și rezultatele neplăcute apar. Nu sunt un caz singular, însă majorității pacienților le este frică să vorbească. Prin urmare m-am ales cu o operație de vreo 35 cm de la umăr până la cot, plus nu mai zic ca puteam fi mort sau fără braț.”

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Nicușor Dan schimbă placa

Dacă n-ar fi fost discursul său explicit de Ziua...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Cristi Danileţ: „Sesizarea CCR semnată de Avocatul Poporului nu este valabilă”

Fostul judecător Cristi Danileţ a opinat, miercuri, că sesizarea...

Liberalii, comparați cu Călin Georgescu: „Ia aduceți-vă aminte”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a susținut miercuri că strategiile...

VIDEO. Donald Trump, primit cu fast în China

Președintele american Donald Trump a coborât miercuri seară treptele...