Masacrul de la Vadu Roșca

Pastila de istorie. Pe 4 decembrie, nu doar aniversările și comemorările personalităților sunt marcate, ci și evenimente tragice, cum ar fi incidentul sângeros de la Vadu Roșca. În aceea zi din 1957, satul Vadu Roșca din județul Vrancea a fost martorul uneia dintre cele mai violente acțiuni împotriva opoziției față de colectivizarea forțată din perioada comunistă a României. Țăranii, care se opuneau intrării în cooperative, au organizat una dintre primele și cele mai semnificative revolte anticomuniste ale epocii.

Reacția autorităților a fost brutală: trupele de Securitate, sub comanda directă a lui Nicolae Ceaușescu, au deschis focul asupra mulțimii. Nouă oameni au fost uciși, inclusiv un adolescent de 14 ani, iar 17 au fost răniți. Istoricii despre revolta de la Vadu Roșca ca una dintre primele și cele mai relevante manifestări de rezistență colectivă a țăranilor împotriva colectivizării forței.

În primele zile ale lui decembrie 1957, locuitorii satului au reușit, timp de patru zile, să împiedice accesul echipelor de colectivizare, transformând într-o adevărată forțăreață. Țăranii au creat un sistem de alarmare prin clopotul bisericii și au ridicat baricade, hotărâți să nu se lase forțați să semneze aderarea la cooperativă.

Intervenția lui Nicolae Ceaușescu a fost văzută de autorități ca un răspuns la o provocare directă la adresa regimului. În aceeași perioadă, Ceaușescu, fiind general-locotenent și șef al Direcției Superioare Politice a Armatei, a preluat conducerea represiunii în absența lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, aflat în convalescență. Conform mărturiilor, Ceaușescu a ajuns la Vadu Roșca cu forțe de Securitate și însoțit de două tancuri. A încercat să discute cu sătenii, dar tensiunea era extremă. Țăranii refuzau colectivizarea și susțineau că vor decide singuri asupra viitorului lor.

Nereușind să înfrângă determinarea țăranilor, Ceaușescu a ordonat trupelor să se alinieze pentru tragere și să deschidă focul. La început, sa tras în aer de trei ori în încercarea de a dispersa mulțimea, dar să țină să rămână fermi, cu femeile și copiii în față. După aceste avertismente, Ceaușescu a ordonat să se tragă asupra mulțimii, provocând moartea a nouă persoane, inclusiv a tânărului Ion Arcan, care sună clopotul pentru a alerta sătul, și rănirea altor 17.

În timp ce sătenii erau împușcați, Ceaușescu era protejat de soldați, existând riscul să fie atacat, un fapt folosit mai târziu în ședințele de partid ca justificare pentru violențe. Una dintre rarele relatări despre ce a urmat masacrului vine de la Gheorghe Apostol, care a descris în 1994 pentru „Arhiva de istorie orală” discuții din cercurile puterii. Apostol a povestit despre o întâlnire restrânsă, în care Gheorghiu-Dej, inițial, intenționa să-l destituie pe Ceaușescu, considerând că a provocat tragedia inutil, dar Pârvulescu și Drăghici l-au apărat, argumentând că era preferabil să moară țăranii decât Ceaușescu.

În cele din urmă, nu au fost aplicate sancțiuni, nu sa desfășurat nicio investigație autentică, iar incidentul a fost complet acoperit.

Surse: https://www.memorialsighet.ro/; Emisiunea „Colectivizarea agriculturii 1949 – 1962”, avându-i invitaţi pe conf.univ. dr. Cornel Octavian Roske – Universitatea Bucureşti și conf.univ. dr. Virgiliu Ţârău – Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj, la Radio România Actualitați, moderată de George Popescu, 19 Aprilie 2011.

Coperta: Gospodărie agricolă. Ţărani „fericiţi” şi liderii partidului unic, de la stânga la dreapta: Teohari Georgescu, Vasile Luca, dr. Petru Groza, Ana Pauker, Nicolae Ceauşescu. Credit: https://www.memorialsighet.ro/