Mascații au ”împânzit” municipiile Deva și Hunedoara (VIDEO)

 

În nopatea de 24 spre 25 august, oamenii legii au „împânzit” cele două municipii, în căutarea de persoane care comit infracțiuni, precum și pentru a preveni accidentele rutiere produse de șoferi beți sau drogați. Peste 1300 de persoane au fost legitimate și sute de autoturisme au fost verificate. Pentru neregulile depistate, oamenii legii au aplicat amenzi în valoare de 76.905 lei.

„Activitățile preventive s-au concentrat în zona localurilor publice și a celor în care se formează aglomerări de persoane, precum și pe arterele rutiere de acces către aceste zone, fiind instituite mai multe filtre rutiere în zonele cu risc criminogen.

În cadrul activităților preventive au fost legitimate peste 1.371 de persoane și verificate 331 de autovehicule, inclusiv prin utilizarea aplicației eDac, iar o parte dintre persoane au fost supuse controlului corporal și au fost conduse la sediile Poliției Municipiului Deva și Hunedoara, pentru verificări suplimentare.

Totodată, au fost testați în trafic 128 conducători auto (pentru consum de alcool sau droguri), iar pentru neregulile constatate au fost reținute 8 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare”, a declarat comisarul-șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. 

Acesta a mai precizat că în urma neregulilor constatate au fost aplicate 142 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 76.905 de lei, dintre acestea, 108 de sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier, 11 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Misterele excursiei din Insula Mykonos

Structura pestriță a grupului care s-a deplasat cu avionul...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

CÂRPACII. Drumul de 41 de milioane începe să crape la scurt timp după modernizare

Fisuri, crăpături longitudinale și tasări au apărut pe DJ...

Schimbări în conducerea mai multor școli din Hunedoara, înainte de începutul anului școlar

Mai sunt doar câteva zile până la începutul noului...

VIDEO. ”Ceremonie spirituală” cu droguri la o pensiune din Hunedoara. Participanţii plăteau sute de euro

Întâmplări halucinante într-o pensiune din judeţul Hunedoara, situată la...

Ateliere de muzică veche și jocuri medievale în fortăreața Devei

Programul cultural intitulat „Menestrel pentru o zi în Cetatea...