În cartierul copilăriei mele, o mahala bucureșteană, copiii se împărțeau în două tabere după înțelegerea afectivă a societății, atât cât o percepeau în familie și pe stradă. Cei mai mulți țineau cu Steaua, adică cu echipa armatei, pentru că armata era a poporului, ceilalți, surprinzător de mulți, cu Dinamo, echipa miliției și a securității.
Copiii milițienilor aveau măcar o scuză, dar ceilalți ? Nu puteam înțelege, pentru că nu numai la noi în casă se vorbea în șoaptă când subiectul aluneca către politică. Cei care aveau mașină frânau brusc și preventiv când vedeau milițianul pe marginea drumului. Din când în când, ca într-o tragedie antică, mahalaua își trimitea tributul de „haiduci” la Rahova, în gura Minotaurului, ca o jertfă a nesupunerii și a viselor interzise.
Mulți rămâneau acolo cu lunile, după care, în urmă unui proces rapid, erau condamnați exact cât stătuseră în cercetări. Se făcea o curățenie morală prin loturi, dar nu de fotbal, ci de „oameni ai muncii” care ignorau sau nu știau regulamentul economiei socialiste și călcau pe bec.
Lotul măcelarilor, lotul mandatarilor, lotul infractorilor care, prin furtișagurile lor, ingenuncheau firava economie socialistă. Nu se găsea carne, fura măcelarul la cântar. Eram în continuare săraci pentru că se îmbogățeau mandatarii. Și atunci cum să ții cu Dinamo când toți eram rude cu Robin Hood ? Când aveam însă meci cu o altă stradă, diferențele de simpatii dispăreau. „Selecționerul”, de obicei un „nea” cu suflet tânăr la care ne uitam cu respectul cuvenit unei palme sau unei țigări oferite întotdeauna din simpatie, ne așeza pe maidan fără să țină cont de apartenența sportivă, stelist sau dinamovist. De obicei câștiga strada mai săracă, cu copii care mergeau deja la fotbal ca să iasă din foame. Pe unii ii vedeam pe „Constructorul”, aveau ghete de fotbal și treninguri de bumbac și jucau deja la „Talpa” sau „Flacăra Roșie”, echipe muncitorești din „Onoare”. Și chiar dacă nu aveam arbitri, rareori meciul se termina cu bătaie. „Nea” al nostru, cu „nea” al lor, deși rivali, se respectau ca doi regi pescari pe aceeași mare învolburată.
Anii au trecut, dar dragostea pentru Steaua și interesul pentru Dinamo a rămas imprimat în sufletul bătrânilor copii. L-au transmis copiilor lor, nepoților. Tribuna este în continuare împărțită, unii țin cu poporul, alții cu urmașii miliției și securității. Meciul se joacă continuu, pe stradă, în parlament și, mai ales, pe maidanele virtuale. Ne păruim ca în copilărie, doar că atunci, dacă ne băteam, ne ștergeam de praf și sânge, predam mingea învingătorului și plecam acasă ca să nu o încasăm din nou. Azi nu se mai împart pumni, se aruncă cu zoaie, se minte și se simulează. Se fac manevre, sunt corupți arbitri și jucători adverși, se fac „cooperative”. Pe unii ii paște în continuare sărăcia și fac doar ceea ce pot, un joc în așteptare. Ceilalți însă joacă după alte reguli, impuse și asumate, doar pentru binele personal. Meciurile cu alte străzi nu se mai joacă. Nu mai există un „nea” ca să îi unească pe jucători, meciul este vândut înainte de a începe de cei care știu și pot.
Începusem să scriu despre premierul Ilie Bolojan la moțiunea de cenzură și ceva m-a deturnat și m-a făcut să scriu povestea de mai sus. Oare ce mi-a schimbat direcția degetelor pe tastatură ? L-am auzit pe Bolojan spunând: „Am preluat mandatul în urmă cu șase luni într-un moment dificil pentru țara noastră. Am anunțat atunci trei direcții principale pentru ceea ce urma să facă Guvernul: ordine în finanțe, bună guvernare și respect pentru cetățeni. Acestea rămân valabile și pentru anul ce urmează. Chiar dacă mai avem multe de dus la bun sfârșit, cred că pașii făcuți în acest an, pași care au fost și cei mai grei, au pus țara noastră pe calea cea bună”. Dimineață citisem însă o altă știre: „Conform BNR, în primele zece luni ale anului, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 24 de miliarde de euro, în creștere față de perioada similară din 2024.
În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 51 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 560 milioane euro, balanța veniturilor primare a consemnat un deficit mai mare cu 807 milioane euro, iar balanța veniturilor secundare a adus o contribuție negativă de 694 milioane euro.” Mai târziu, la moțiune, un pesedist, fost ministru de finanțe, i-a amintit aceluiași Bolojan că măsurile lui, „Pachetul 1 și 2 înseamnă o povară de 90% pusă pe cetățean și 10% pe companii. 0% pe stat.” Și atunci m-am întrebat, unde sunt domnule Ilie Bolojan „ordinea în finanțe, buna guvernare și respectul pentru cetățeni” ? BNR, partenerii de coaliție și buzunarere oamenilor spun altceva.
Nici ordine, nici bună guvernare și cu atât mai puțin respect pentru cetățeni. Dar ne-ați spus tot la moțiune că „la fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter”. Dumneavoastră ce scuză ați putea avea ? Meciul se joacă, chiar dacă „steliștii” fac un joc de așteptare…
Credeam ca la o motiune de cenzura se discuta serios, dar se pare ca fiecare vrea sa arate doar cat este de destept sau de smecher. Tot spectacolul conteaza mai mult.
Ne-am lamurit! Motiunile nu sunt altceva decat niste meciuri cu blat. Zero la zero, stimati adversari de fațadă.