Suntem un popor grijuliu, dar cu umor. Tragediile „perioadei comuniste”, când penuria din țară întreținea dorința oamenilor de a scăpa spre o viață mai bună, a creat celebrul îndemn gospodăresc „cine pleacă ultimul, să închidă lumina”. Au plecat mulți, s-au întors apoi atrași de un foc de paie, au plecat din nou și mai mulți. Peste șase milioane, dintre cei cu dorința de muncă și viață demnă, unii educați, alții fără frică de muncă grea, au plecat aiurea prin Europa. ÎI găsești peste tot, respectați pentru istețime, adaptabilitate, hărnicie. Și asta în ciuda „gunoaielor” luate odată cu valurile românești de emigrație care au măturat Europa. A plecat nea Nelu, electricianu’, Cristi zugravu’, băiatul bun la toate, a plecat tanti Mioara, învățătoarea, ca să aibă grijă de o bătrână în Germania, au plecat profesori, tineri ingineri, mulți medici și asistente medicale și asta doare cel mai tare, la propriu. Satele și comunele au rămas fără doctori, gărzile în spitalele mici de prin orașele de provincie nu se mai fac din „lipsa de personal”, nu mai sunt pediatri, nici alți specialiști de care ai nevoie când nu te aștepți. Doar la București și prin alte orașe cu spitale și clinici private îi mai găsești, dacă poți plăti consultația. De analize și de operații, nu mai vorbim.
De ce pleacă cei mai buni copii deveniți medici, mulți cu vocație și dragoste de oameni? De mici, când îi întrebai, ce vrei să te faci când o să fii mare, îți spuneau „doctor”, să îl fac bine pe bunicul când se îmbolnăvește. Au studiat o groază de ani, mai mult decât oricare alt „universitar”, mulți au apucat să facă și rezidențiatul. Și apoi pleacă. De ce ? „Migrația” lor spre „mai bine” nu este legată de lipsa de patriotism, nici de faptul că bunicul poate că nu mai este pentru că a plecat spre o lume mai bună și nu mai au de cine să aibă grijă, ci de lucruri lumești, de condițiile de muncă, de perspective și, da, într-o lume din ce în ce mai pragmatică, de stimulente. Nu vor neapărat salarii ca în Germania, dar unul suficient pentru un trăi decent fără umilințele gărzilor excesive, necesității unui „job” suplimentar sau atracția și amenințarea unui plic otrăvit. Vor creșteri de salarii previzibile pentru etapele din carieră și o plată corectă a gărzilor și a orelor suplimentare. Dar cei mai mulți nu pleacă doar pentru bani, ci pentru spitale cu dotări decente, acces la investigații necesare, nu neapărat moderne, consumabile și medicație. S-au săturat de birocrație inutilă, sisteme informatice nefuncționale și personal insuficient. Ei sunt frustrați pentru că nu-și pot practica medicina la standarde minime. Sunt speriați de un eventual eșec cauzat nu de ei, ci de sistem. Tinerii medici vor o carieră clară și corectă, cu concursuri corecte pentru posturi și promovări pe criterii profesionale, nu pe relații extra-profesionale. Dacă sistemul pare „închis” sau clientelar, cei buni renunța și ies din el.
Și chiar dacă au visat în copilărie să-i ajute pe cei simpli și neajutorați, să înceapă medicina „de jos” dintre oameni, cum să ajungă „la țară” dacă statul nu vrea și nu poate să le ofere un pachet minim de stimulente pentru aceste zone deficitare? O locuință de serviciu, facilități pentru familie, un contract stabil pe termen lung, cu sporuri și stimulente decente. Multora le lipsește respectul profesional și protecția legală și pleacă pentru că sunt țapi ispășitori pentru eșecuri sistemice și nu sunt protejați juridic suficient. Adesea sunt expuși la presiuni administrative, procese abuzive și agresiuni verbale sau fizice. Sunt medici, dar de cele mai multe ori sunt și părinți. Decizia de a rămâne sau a pleca din țară este, în ultima instanța. și despre școli pentru copiii lor, despre siguranță și perspectivele pe termen lung. Statul nu îi poate „convinge” pe medici să rămână doar prin discursuri. Premierul Ilie Bolojan, fluturând amenințător bisturiul de „reformator” cu care a amputat până acum doar nivelul de trai, se crede un Mihai Viteazu și vrea să îi oprească pe medici în țară așa cum voievodul i-a legat pe iobagi de glie. La întâlnirea cu primarii nemulțumiți de măsurile sale dictatoriale, Bolojan a sugerat că medicii care se formează prin studii plătite integral din fonduri publice ar trebui să aibă o obligație legală de a lucra în România timp de cel puțin câțiva ani înainte de a pleca. Și chiar dacă scopul declarat este să reducă deficitul de medici în sistemul public, să ajute la distribuirea personalului medical în zonele rurale și orașele mici și să asigure un „randament” al investiției publice în formarea medicilor, el nu scuză mijloacele sau, mai degrabă lipsa lor. Oricât s-ar uita de urat pe sub sprânceana autoritară, premierul nu poate convinge pentru că propunerea lui este pripită, neargumentată, nesusținută de realitățile din sistemul medical și, de aceea, populistă. Propunerea lui ignoră legalitatea și libertatea profesională. Impunerea unei obligații de practică profesională este controversată din perspectivă juridică și de libertate a muncii, mai ales în contextul libertății de circulație și de alegere profesională în Uniunea Europeană. Aici nu mai suntem pro-europeni, suntem patriotarzi pripiți. Mai mult, fezabilitatea propunerii este limitată deoarece multe specializări funcționează în principal în mediul privat sau fără contract cu Casa de Asigurări. Așa cum a fost formulată, chiar dacă doar în stadiul de propunere, această nouă „legare de glie” poate genera un resentiment, o scădere a motivației și poate contribui la exodul medicilor prin alte căi la cât de inventivi și relaționați sunt românii. Bolojan ignoră sau pur și simplu nu realizează că motivul plecării medicilor nu este doar fiscal, ci și legat de condițiile de muncă, de dotările și resursele spitalelor, cele noi promise aflate pe hârtie, celelalte vechi, doar cârpite, de perspectivele profesionale și chiar ale vieții private. Și totuși alte țări au reușit, prin politici consistente să creeze un cadru funcțional al serviciilor obligatorii (Compulsory Service). În Africa de Sud există un serviciu comunitar obligatoriu. Medicii trebuie să efectueze un an de serviciu comunitar în sistemul public înainte de a obține licența completă. Această obligație este prevăzută de lege și aplicată tuturor absolvenților medicali pentru obținerea regimului deplin de practică. În India, după absolvirea studiilor medicale publice, absolvenții trebuie să servească tot un an în centre de sănătate rurale sau guvernamentale ca parte din formarea lor practică. În China există programe în care studenții semnează contracte de serviciu rural pe perioade extinse ca o condiție pentru educație gratuită. Australia are o schemă de burse cu condiții de „return of service”. Sub programul „Medical Rural Bonded Scholarship Scheme”, bursierii trebuie să lucreze în zone rurale clasificate ca deficitare pentru un anumit număr de ani după finalizarea studiilor în contul banilor primiți ca bursă de studiu. Cu riscul de a fi etichetați, trebuie să menționăm și Rusia. Parlamentul rus a adoptat o lege care reintroduce obligația de a lucra trei ani după rezidențiat în sistemul public sau alternativ pentru rambursarea costului educației. Cu penalități dacă nu se respectă contractul.
Analiza internațională arată că modelele de servicii obligatorii pot fi variate și pot include diverse tipuri de obligații, de la servicii în comunități rurale pentru o perioadă fixă care, de cele mai multe ori, condiționează obținerea licenței de practică, până la clauze „work-or-repay” în care costul educației trebuie rambursat dacă absolventul nu respectă contractul. Mecanismele de aplicare se realizează prin contracte semnate înainte de începerea studiilor sau la intrarea în rezidențiat, cu clauze juridice clare, stimulente financiare și profesionale pentru a face obligația mai atractivă.
Modelele internaționale arată că serviciul obligatoriu pentru medici este un instrument legislativ folosit în multe sisteme, dar aproape întotdeauna este asociat cu condiții clare și, de multe ori, cu stimulente. Totuși, în spațiul UE, cadrul legal este esențial. Orice măsură de genul acesta ar trebui să fie formulată clar, transparent, și în acord cu legislația UE privind libertatea de muncă.
Propunerea lui Bolojan are justificări legitime din perspectiva statului care investește în formarea medicilor și care încearcă să combată exodul personalului medical. Totuși, implementarea directă a unei obligații de practică fără reforme complementare reale riscă să fie percepută ca o restricție a libertății profesionale și să ignore cauzele profunde ale plecării medicilor din sistemul public sau din țară.
Poate că la nivel european ar trebui să ne inspirăm din fotbal. Pentru fotbaliștii tineri care tânjesc să joace în străinătate atrași de salarii, condiții de viață și de pregătire superioare, cluburile care îi contactează pentru a semna primul contract profesionist sau transfer în străinătate, trebuie să plătească o „grilă de formare”. O încasează ca o compensație, clubul care i-a format. Franța, Germania, Marea Britanie, Italia beneficiază gratuit de pregătirea încă bună a medicilor care au studiat la facultăți din România. Au făcut chiar rezidențiatul în România. Nu ar trebui să plătească, cel puțin, grilă de formare?
Acea grilă de formare se plătea pe vremea lui Ceaușescu în cazurile de emigrare legală. Statul român făcea un calcul al cheltuielilor cu educația solicitantului iar acesta nu primea viza de plecare până nu se achitau acele sume. Cât a cheltuit cu grădinița, învățământul gimnazial, învățământul liceal și universitar dacă era cazul. Principiu absolut sănătos. Statul român de la acea vreme era îndreptățit să solicite returnarea investiției de care va beneficia alt stat. Atunci se putea pentru că granițele erau granițe. Acum nu se mai poate pentru că globalizare cu tot harnașamentul din dotare. Globalizarea inventată doar în beneficiul centrelor de putere a produs dezechilibre majore în afara acestora.
Fiul meu a absolvit cu 9,75 cel mai bun liceu din județ. A intrat la facultate la loc fără plată. A absolvit facultatea și a urmat îndemnul fostului președinte turnător de a părăsi România: „Basescu: Sa nu facem o drama ca pleaca medicii din tara”; „Sunt de acord ca medicii pleaca in strainatate pe salarii mai bune”. Merită să trăiască decent într-o țară unde este apreciat. Anomalia unor neomarxiști bolșevici cu „să-și plătească studiile” merge la idioții votanți ai olimpicului. Să-mi plătească prima dată statul banii de meditații și mai vedem ce fac cu diferența de bani, poate o donez unui orfelinat sau unui azil.
Dobi, TOȚI ABSOLVENȚII DE FACULTATE, lucrau 3 ani cu salariul diminuat pentru că statul își recupera banii cheltuiți cu școlarizarea fiecărui specialist ! Și tu, Dobi, dacă ai făcut o facultate , ai făcut și “stagiatură” (așa i se spunea perioadei de trei ani).
Stimată doamnă, nu sunteți mai convingătoare dacă jigniți. Ba din contră.
Eh, totusi, si in tara exista deziterate de ceriera in domeniu: sa ne aciuam ca stagiarinpe langa un doctor spagar-sef, sa mai facem smotru pana ajungem specialisti si capatam dreptul pe a primi plicuri, sa “impingem bine” mai sus ca sa prindem si un post pe la facultate si eventual sa mai bagam si la privat niste consultatii! Si atunci – trai pe vatrai, neneaca, pe banii contribuabilului (in principal), ai studentului si ai prapaditului pe care il cemam “la privat” cu venituri care bat orice tara occidentala la raport munca – bani!
Am un văr plecat la rezidențiat în Anglia. Printre racilele sistemului menționate în articol, îmi spunea și că era foarte greu cu medicii vechi, atunci când mergeau în practică la spitale, pentru că aceștia refuzau să le dezvăluie din secretele profesiei. Suntem o nație bizară.
Daca faci Academia Tehnica Militara si dupa absolvire vrei sa pleci din armata trebuie sa platesti scolarizarea . Asta la noi !
Am avut o mare dezamagire cu medicii in timpul plandemiei (nu imi placeau nici inainte dar dupa ce au facut atunci nu ii mai iert). Incerc sa stau cat mai departe de ei, sunt foarte periculosi. Nu mai exista (ori a fost modificat radical) juramantul hipocratic. Din partea mea pot sa plece dar daca statul a cheltuit cu ei atunci nu e neomarxist sa le ceara banii inapoi, e chiar normal, capitalist. Pomenea cineva de meditatii, de ce, nu putea sa invete singur ?
Nu toți medicii s-au prostituat în plandemie. Eu am dat și peste medici care m-au amenințat că rup legăturile cu mine dacă mă înțep.