Mesaj regal de Crăciun: unitate, pace şi speranţă

 

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a subliniat importanţa unităţii în diversitate, în mesajul său anual de Crăciun, transmis joi, într-un context internaţional marcat de războaie, migraţie şi tensiuni sociale, relatează Reuters.

„Prin marea diversitate a comunităţilor noastre, putem găsi puterea de a ne asigura că binele triumfă asupra răului”, a declarat suveranul britanic, în vârstă de 77 de ani, în cel de-al patrulea său mesaj anual televizat de la urcarea pe tron.

Regele Charles a vorbit despre experienţele sale în întâlnirile cu oameni de diferite credinţe, subliniind că, dincolo de diferenţe, există valori comune. „Mi se pare extrem de încurajator să aud cât de multe avem în comun – o dorinţă comună de pace şi un respect profund pentru tot ce înseamnă viaţă”, a spus acesta.

Mesaj transmis de la Westminster Abbey

Mesajul de Crăciun a fost transmis de la Westminster Abbey, locul în care au fost încoronaţi monarhii britanici începând cu anul 1066. Tema „călătoriei” a fost una centrală în discurs, regele vorbind despre importanţa bunătăţii faţă de oamenii aflaţi pe drum, într-un moment de intensă îngrijorare publică legată de migraţie.

Discursul a fost urmat de un spectacol susţinut de un cor ucrainean, îmbrăcat în costume tradiţionale, şi de Corul Operei Regale din Londra.

Sprijin pentru Ucraina şi reacţii la crizele globale

Regele Charles şi-a exprimat în repetate rânduri sprijinul pentru Ucraina şi l-a primit pe preşedintele Volodimir Zelenski la Castelul Windsor de trei ori în 2025, cea mai recentă întâlnire având loc în luna octombrie.

Deşi, potrivit constituţiei, trebuie să se ţină departe de politică, suveranul britanic a abordat în mod constant crizele globale, exprimându-şi îngrijorarea faţă de conflictul Israel–Gaza şi condamnând violenţele îndreptate împotriva comunităţilor evreieşti. Printre acestea s-au numărat un atac asupra unei sinagogi din nordul Angliei şi un incident armat produs recent pe plaja Bondi din Sydney.

An dificil pentru familia regală

Mesajul de Crăciun vine la finalul unui an complicat pentru monarhia britanică, marcat de probleme de sănătate şi tensiuni familiale. Regele Charles a anunţat recent că tratamentul pentru cancer, diagnostic făcut public în urmă cu aproape doi ani, va putea fi redus începând de anul viitor.

În acelaşi timp, nora sa, Kate, a anunţat în ianuarie intrarea în remisie a cancerului cu care fusese diagnosticată, după ce a încheiat chimioterapia în toamna anului trecut – o deschidere rară a familiei regale faţă de problemele de sănătate.

Pe plan instituţional, regele i-a retras fratelui său mai mic, Andrew, titlurile regale, în urma unei noi analize a legăturilor acestuia cu infractorul sexual Jeffrey Epstein.

Semne de reconciliere

Anul a adus însă şi un moment rar de apropiere în familie. Fiul cel mic al regelui, Harry, a avut o întâlnire cu tatăl său, la ceai, în luna septembrie, prima după aproape doi ani. Prinţul Harry, stabilit în Statele Unite, a declarat ulterior că speră într-o reconciliere, subliniind că „viaţa este preţioasă” şi că nu ştie „cât timp mai are tatăl meu”.

Foto: adevărul.ro

Share

1 COMENTARIU

  1. casele regale… acesti profitori tacuti care lasa sa se intimple toate nenorocirile programate pentru perpetuarea puterii si a controlului… fricosi si cinici…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

David și ceilalți

N-am mai călcat pe la o deschidere de an...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Crăciunul de acum 100 de ani

După canoanele tâmpițeilor de astăzi Cosinzeana ar trebui pusă...

Crăciun la Biserica Sfânta Familie din Gaza după doi ani de război

Biserica Sfânta Familie din Gaza a aprins pentru prima...

Crăciun sub teroare: cum este pedepsită credința în Coreea de Nord

Pentru Il-yong Ju, ziua de 25 decembrie a avut,...

Crăciunul în literatura română: de la ritual comunitar la memorie culturală

Crăciunul ocupă un loc central în literatura română, nu...