Un nou text care poartă semnătura lui Nicușor Dan a fost publicat în presa americană. De data aceasta, șeful statului vorbește despre atentatele teroriste din 11 septembrie, arătând că românii au fost solidari cu americanii în acele momente, dar și în lupta anti-teroristă ulterioară. Este al treilea articol pe care Nicușor Dan îl publică în mass-media americană, de data aceasta în publicația Washington Times, după cele din Newsmax și Fox News.
Articolele lui Nicușor Dan marchează evenimente importante din SUA. În același timp, președintele insistă să arate că relația României cu partenerul strategic este una vitală. Nicușor Dan subliniază în toate articolele sale că militează pentru un parteneriat extins cu SUA și îi transmite mesaje președintelui Donald Trump, pe care îl asigură de loialitatea românilor față de americani.
„Mesajul meu pentru America și pentru președintele Trump începe și se termină întotdeauna cu aceasta: România este mândră să fie un aliat de neclintit al Statelor Unite. Românii recunosc că relația noastră are o semnificație specială, înrădăcinată în istorie și într-o experiență comună”, se artă în articolul președintelui din Washington Times.
Redăm mai jos textul publicat în Washington Times:
Titlu: O zi, aparent ca oricare alta, a devenit o piatră de hotar istorică
Acum douăzeci și cinci de ani, într-o dimineață senină de septembrie, teroarea a lovit New York, Washington și câmpiile din Pennsylvania.
O zi, aparent ca oricare alta, a devenit o piatră de hotar istorică. A fost o zi de tragedie, doliu și amintire în Statele Unite și în toate colțurile lumii. În același timp, a fost o zi de solidaritate, acțiune și afirmare a valorilor prețuite și împărtășite de noi toți.
Pe 9/11, întreaga lume, șocată de uciderea a atât de mulți oameni nevinovați, a fost martora unei națiuni care a ieșit din tragedie cu o vigoare și o forță reînnoite. Oră după oră, în zilele și nopțile care au urmat, valorile fundamentale ale caracterului american s-au dezvăluit în nenumărate acte de eroism, generozitate, ingeniozitate și leadership.
Atacurile lașe au fost menite să demoralizeze și să umilească. În schimb, ele au arătat întregii lumi că sufletul unei națiuni — curajos, vizionar, plin de compasiune — era la fel de viu și de puternic precum fusese la Saratoga, Gettysburg sau Omaha.
Acea dată istorică a fost, de asemenea, una personală. La fel ca mulți dintre concetățenii mei români, simt și acum — chiar și după 25 de ani — groaza, revolta și indignarea pe care le-am simțit cu toții în fața acestor atrocități. Îmi amintesc că am realizat că atacurile nu erau îndreptate doar împotriva unei țări, ci împotriva valorilor care unesc toate societățile libere.
În perioada care a urmat zilei de 11 septembrie, s-a întâmplat un lucru remarcabil. Omenirea a învățat că durerea unei națiuni poate deveni durerea tuturor națiunilor. În acea zi nefastă, oamenii liberi de pretutindeni au fost alături de America. Într-un sens foarte real, toți românii au fost americani pentru o zi.
Toate acestea au avut consecințe profunde. Atacurile au spulberat iluzia că granițele sau distanța ar putea garanta securitatea. Dacă terorismul putea lovi inima financiară și culturală a celei mai importante democrații din lume, putea lovi oriunde.
Sunt mândru că noi, românii, am înțeles imediat această lecție și am acționat cu hotărâre în consecință de atunci încoace. Când America și-a chemat aliații și partenerii în lupta împotriva terorismului, România a răspuns. Soldații, aviatorii, marinarii, ofițerii de informații și diplomații noștri au stat (și continuă să stea) umăr la umăr cu omologii lor americani în lupta pentru păstrarea valorilor noastre comune, a modului nostru de viață și a idealurilor pe care se bazează civilizația noastră.
Începând cu anul 2002, România a devenit un contributor activ la eforturile coaliției în câteva teatre de operațiuni și misiuni importante. Mii de militari români au servit cu curaj și demnitate — iar mulți au plătit un preț greu. Unii nu s-au mai întors niciodată acasă. Sacrificiul lor este parte din istoria alianței noastre.
Sprijinul României a rezultat nu doar din obligațiile de aliat, ci și din convingere. Știm din propria noastră istorie că libertatea este prețioasă și fragilă. Știm că societățile democratice trebuie să fie unite atunci când sunt amenințate.
Mesajul meu pentru America și pentru președintele Trump începe și se termină întotdeauna cu aceasta: România este mândră să fie un aliat de neclintit al Statelor Unite. Românii recunosc că relația noastră are o semnificație specială, înrădăcinată în istorie și într-o experiență comună.
Onorăm Statele Unite pentru rolul lor decisiv în punerea capăt celui de-al Doilea Război Mondial și pentru leadershipul lor pe parcursul luptei de decenii pentru ridicarea Cortinei de Fier care a divizat continentul nostru timp de generații.
Această conducere continuă și astăzi în convingerea președintelui Trump că pacea în Europa se bazează pe angajamente aliate mai puternice și pe o împărțire mai echitabilă a responsabilităților.
Legătura specială dintre țările noastre dăinuie. Fie că sprijină misiunile alianței sau adâncește cooperarea în domeniul apărării, energiei și tehnologiei, România este ferm dedicată promovării și extinderii parteneriatului strategic cu SUA.
La începutul acestui an, am demonstrat încă o dată acest angajament prin facilitarea rapidă și publică a cerințelor operaționale americane pentru Operațiunea Epic Fury prin Baza noastră Aeriană Mihail Kogălniceanu, subliniind hotărârea noastră de a fi alături de Statele Unite atunci când securitatea colectivă cere acțiune.
În 2026, marcăm 250 de ani de când o mână de oameni din Philadelphia și-au pus semnătura pe propunerea că libertatea aparține de drept fiecărei ființe umane. Acum douăzeci și cinci de ani, acelei propuneri i s-a răspuns cu foc. Turnurile gemene au căzut; cuvintele nu.
Libertatea nu este niciodată abandonată în vremuri de răscruce. Ea se dezvăluie. Testată în fața adversității, ea nu poate fi învinsă de teroare, ci poate deveni doar mai puternică.
Numai acționând în solidaritate, vigilenți și hotărâți, putem asigura că promisiunile luminoase, universale, făcute de Fondatori cu secole în urmă, rămân la îndemâna tuturor — ca o zi senină de septembrie în New York, pe care nicio violență nu o va putea cufunda vreodată în întuneric”, scrie Nicușor Dan în editorialul publicat de Washington Times.
Citește și: Editorial semnat de Nicușor Dan, în Fox News. Platforma media apropiată de republicanii lui Trump
Epistola lui Nicușor cu cei 20 de militari, trimisă la Senat din luna martie

Ce paradisul mă-sii știe asta de 9/11 daca el la ora actuală e aiurit total, instabil din toate punctele de vedere?! Și-au făcut milă de el consilierii de i-au scris la mișto aiureli precum e interpretul! Ferească Dumnezeu!
Nu, puteți să credeți orice, din punctul meu de vedere, atâta timp cât zboară dronele pe partea de vest a Prutului, nu e decât acțiuni militare pentru a se obișnui cu dronele, sa le manevreze! Degeaba urla mincinoșii că sunt rusnace, posibil sa fie chiar în Romania pe zona de lângă Prut pe județele Galați la nord, Vaslui și sudul județului Iași, toate pe partea de est a României! De ce afirm? Pentru că, de fiecare data când se aude huietul puternic în aer, intru pe fly24 și niciun semn de aeronava! De exemplu, azi au fost două serii de huiet, dimineața în jurul orelor 6,30-7,00 și la 15,45-15-55, acum la 16,00 inca un huiet puternic tot în deplasare aerian în zona! Oameni buni, ne mint de la ochi idiotii ăștia inutili României și inutili cetățenilor din Romania!
Un text prostesc, dupa parerea mea. „Mana de oameni din Philadelphia” nu are legatura cu „turnurile gemene” si e doar o aducere din condei sa sune bine. De ce simte nevoia sa publice, nu stiu. Cred ca multi americani se simt inselati de raspunsurile guvernului lor privind situatia de atunci, asa cum multi romani asteapta un raport privind anularea alegerilor.