Metamorfoza lui Nicușor

 

Funcționează! Diversiunea lui Nicușor Dan funcționează. Ca un adevărat iluzionist, președintele ne manipulează de ceva vreme. Nu i-a fost greu și nu i-a trebuit mult timp ca să-și creeze imaginea unui comic vestit al scenei politice. Un bichon european, dus în lesă de Macron pe la marile curți europene, speriat în prezența terierului Zelenski și de-a dreptul amorezat de cea alintată „oaia”. A ignorat cu o aparentă nesimțire râsetele și fluierăturile la scenă deschisă din țară, dar amânarea ștampilării certificatului său de naștere ca președinte de către „marele licurici” aproape că l-a dărâmat. Degradarea de la președinte de țară la gradul de prim-ministru nu l-a supărat, putea fi o glumă până la urmă, ca și gâlceava dintre Trump și Ursula, dintre „părinte 1” și „părinte 2”, care l-a dezorientat total. Olimpic la matematică, știa că submulțimea „proeuropean” este inclusă în mulțimea „prooccidental” și, curajos, a îndrăznit o ușoară schimbare de paradigmă. Oare Trump va observa? Reconceptualizarea lui „proeuropean” prin lărgirea spectrului geopolitic la „prooccidental”, schimbare pe care o îngâna de câte ori avea ocazia, nu era suficientă. „Prooccidental” înseamnă și o eliberare ideologică de „făcătura” numită coaliție.

De la înălțimea etajului 2 sau poate 3 de la Cotroceni, doar liftierul știe, auzea cum păsărelele „proeuropene” ciripeau de zor pe portativul cu note impuse de la Bruxelles, dar el, manipulator, trebuia să convingă, să dea o lovitură mai dură, să scuipe ușor, printre dinți, acolo unde pupase până la băloșenie. De ziua ei, a criticat-o pe tanti Europa așa cum numai „suveraniștii” o mai fac, în speranța că va întoarce cu fața spre el o parte dintre simpatizanții acestora. A funcționat, elogiile dâmbovițene nu au întârziat. De la „primul președinte care sare la gâtul Uniunii Europene” la „bravos, Nicule, bine ai venit acasă”, exclamațiile euforice au produs un fum de scenă cu un ușor miros flatulent. Nicușor nu mai este „proeuropean”,  el nu face afaceri cu nemții de la „Rheinmetall” și nici măcar cu francezii aflați în căutarea apelor și barajelor românești. Nu, președintele este de-a dreptul „MAGA”. Oare ce l-a determinat să emigreze geopolitic? Să fie raportul interimar al Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, să fie vreo instrucțiune din valiza diplomatică a noului ambasador american la București? 

Nicușor Dan dă din mâini ca un adevărat prestidigitator și păcălește spectatorii care, în așteptarea normalității, ar crede și un iepure că este soldatul de la Marathon care vine să ne anunțe că „am înfrânt”. Minte, pentru că minciuna sau, mai degrabă, îmbârligăciunea îi stă în fire. Studiile sale, neclarificate, chiar dubioase, stau mărturie, alături de minciunile electorale, de TVA-ul care nu crește, de sponsorii campaniei băgați sub preș. Nicușor vrea să-l vedem ca pe un om în căutarea normalității, gata să își trădeze admiratorii „proeuropeni” în blugi și pe trotinete, un dansator care, din doi pași, sare dintr-o barcă în alta, știind că aceeași mișcare îl poate readuce de unde a plecat. Președintele, din când în când, își dă ochii peste cap, trasează cu mânuțele coordonate și ne spune că este mediator. Unul care exclude din capul locului ca dreapta conservatoare să stea la masa cu proeuropenii. Un mediator care încearcă să lipească doar tabăra autointitulată „proeuropeană”, ignorând exact segmentul politic pe care încearcă simultan să îl seducă prin noul discurs „prooccidental”. Nicușor Dan este azi „cap de afiș”, preocupat doar de propria imagine. Dacă ar fi ceea ce vrea ca noi să credem despre el, un „prooccidental”, ar lăsa-o mai moale cu Ucraina, așa cum fac și alți „prooccidentali”, ar înlocui în acronimul MAGA America cu România, ar avertiza partidele din poziția de mediator că reformele ar trebui făcute pentru oameni, nu oamenii sacrificați în numele reformelor.

Metamorfoza lui Nicușor este interesantă nu pentru că ar convinge, ci pentru că încearcă să-i împace simultan pe toți spectatorii. Iar acesta este, de regulă, cel mai dificil număr de magie.

 

 

Share

11 COMENTARII

  1. Nu a reușit să manipuleze toți cetățenii, inca mai avem creier funcțional și putem face diferența între ce arata, ce vrea sa arate/să spună și ce grohaie pe gaura gurii. Inca nu e decât un aiurit care se screme să convingă dar eșecul e de partea lui, e in parteneriat perfect cu eșecul acest aiurit. Personal, nu are cum să mă facă psihic și nici pe cei din jurul meu pentru că, calculez de fiecare data numerologic datele personale ale lui și e imposibil sa fie ceva schimbat mai ales că avem in minte zicătoarea din bătrâni care i se potrivește impecabil: „Cal bătrân la ham(la 55ani ai lui), niciodată sau sub nicio formă”! Se crede șmecher dar nu găsește locul unde sa se manifeste.

  2. Cred că autorul se autodescrie privindu-se doar cu o juma de ochi într-o oglindă, doar aşa: la vrăjeală, folosindu-se de performanţele recente ale lui Mister Dan. El nu eşti tu, tu nu eşti el. Atunci de ce mama dracului te faci singur de rahat vorbind despre altul prin creierul tău intim, cu mecanismul stricat? Oricum, află şi tu: nu are nici o altă opţiune. Decât asta: să tragă de timp! Pentru el totul e pierdut, deja. Tu ce ai face? Nu ai vrea să fii un fel de preşedinte încă o vară? E şi acesta un fel de a pierde frumos pentru ultima oară? Doar atât.

    • Autorul a vorbit chiar frumos despre paralimpicu’ nost’ iubit care ar face-o invidioasa si pe acad.dr.ing. Elena Ceausescu! Mai bine ai citi si ai digera (cu creierii), poate pricepi ceva… Verstanden?

    • Croitorașule trist, cu apucături de userist, nu ar fi nicio minune, de ai fi în misiune… L-ai luat pe autor, în al tău colimator, tu, individ fără substanță, năclăit în aroganță. De prostii tu faci risipă, mai bine îți cauți o tipă, să mai scapi de încordare, însă n-ar fi de mirare, fiindu-ți firea useristă, să faci o tot o de-aia tristă!

  3. Da, se metamorfozeaza mai ceva ca Sarmanul Dionis… Numai ca nu din nehotarare strategica, inteligenta si perfida (cum pozeaza), ci din pura prostie si necunostinta de cauza! Asadar atentie UiE: Prostul nu raspunde la comenzi! Oare stiti de ce?

  4. Singura mutare pe care o poate face olimbricul ăsta pentru a împăca și capra – SUA și varza – UE – , ar fi să aducă la guvernare pe lângă PSD, sau PNL, ambele varză la ora actuală și AUR-ul !

  5. Deh….sa vedem ! Poate ne da ieuropa o smetie de vreo 10 miliarde, ceva acolo ca lui Orban, sa vedem atunci cum este deadevaratelea….

  6. Nu citesc propagandă , nici antipropagandă! Viermii umani nu fac diferenţa între culori, misiuni, gagici cu epoleţi sau fără, etc…Pe ei îi interesească doar foamea lor cosmică de rahat virtual sau chiar pe bune!

    • Se pare că nu prea citești nimic, de felul tău. Textele un pic mai lungi îți provoacă vertij și deranj neuronului singuratic. Rămâne precum am stabilit: găsește-ți o femeie cât de cât întreagă, să te mai scape de încordare, furie abia tescuită și frustrare jalnică! Hai, că se poate!

  7. Autorul Ionita provoaca tot felul de replici acide intre comentatori (poate ca unii nu citesc cu atentie iar altii nu inteleg) dar parerea mea este ca acum nu aduce nimic util in discutie. Articole de dragul contrazicerilor sunt destule si observ ca desi pare ca a renuntat la prostiile cu chat gpt etc multe dintre textele sale au mai multe cuvinte decat e nevoie pentru exprimarea unei idei. Sper sa inteleaga ca in acest caz critica e o forma de iubire (agape, nu eros), as vrea sa continue cu cuvintele sale si cu idei bine conturate. Evident ca ar putea sa-mi raspunda cu „ba scrie tu daca esti destept” dar sper sa ramanem civilizati.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Cîteva ipoteze după noua desemnare

Desemnarea lui Adrian Veștea arată ca o încrîncenare.

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Se adâncește fisura în PNL…

O nouă lovitură pentru Bolojan vine din interiorul PNL, de la unul dintre cei mai importanți lideri ai partidului.

Eugen Tomac și-a depus mandatul. Nicușor Dan l-a înlocuit cu Adrian Veștea

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul,

Ţeapă cu 72.000.000 lei, la o primărie PSD din Hunedoara

Plouă cu bani şi ai noştri se îneacă de-a-n proasta fiindcă nu-i pot drena în conturile clientelare.

Mondialul nu doarme

E liniște afară, dar pentru noi, microbiștii adevărați, ziua abia acum începe.