Metamorfoza lui Nicușor

Funcționează! Diversiunea lui Nicușor Dan funcționează. Ca un adevărat iluzionist, președintele ne manipulează de ceva vreme. Nu i-a fost greu și nu i-a trebuit mult timp ca să-și creeze imaginea unui comic vestit al scenei politice. Un bichon european, dus în lesă de Macron pe la marile curți europene, speriat în prezența terierului Zelenski și de-a dreptul amorezat de cea alintată „oaia”. A ignorat cu o aparentă nesimțire râsetele și fluierăturile la scenă deschisă din țară, dar amânarea ștampilării certificatului său de naștere ca președinte de către „marele licurici” aproape că l-a dărâmat. Degradarea de la președinte de țară la gradul de prim-ministru nu l-a supărat, putea fi o glumă până la urmă, ca și gâlceava dintre Trump și Ursula, dintre „părinte 1” și „părinte 2”, care l-a dezorientat total. Olimpic la matematică, știa că submulțimea „proeuropean” este inclusă în mulțimea „prooccidental” și, curajos, a îndrăznit o ușoară schimbare de paradigmă. Oare Trump va observa? Reconceptualizarea lui „proeuropean” prin lărgirea spectrului geopolitic la „prooccidental”, schimbare pe care o îngâna de câte ori avea ocazia, nu era suficientă. „Prooccidental” înseamnă și o eliberare ideologică de „făcătura” numită coaliție.

De la înălțimea etajului 2 sau poate 3 de la Cotroceni, doar liftierul știe, auzea cum păsărelele „proeuropene” ciripeau de zor pe portativul cu note impuse de la Bruxelles, dar el, manipulator, trebuia să convingă, să dea o lovitură mai dură, să scuipe ușor, printre dinți, acolo unde pupase până la băloșenie. De ziua ei, a criticat-o pe tanti Europa așa cum numai „suveraniștii” o mai fac, în speranța că va întoarce cu fața spre el o parte dintre simpatizanții acestora. A funcționat, elogiile dâmbovițene nu au întârziat. De la „primul președinte care sare la gâtul Uniunii Europene” la „bravos, Nicule, bine ai venit acasă”, exclamațiile euforice au produs un fum de scenă cu un ușor miros flatulent. Nicușor nu mai este „proeuropean”,  el nu face afaceri cu nemții de la „Rheinmetall” și nici măcar cu francezii aflați în căutarea apelor și barajelor românești. Nu, președintele este de-a dreptul „MAGA”. Oare ce l-a determinat să emigreze geopolitic? Să fie raportul interimar al Comisiei Judiciare a Camerei Reprezentanților, să fie vreo instrucțiune din valiza diplomatică a noului ambasador american la București? 

Nicușor Dan dă din mâini ca un adevărat prestidigitator și păcălește spectatorii care, în așteptarea normalității, ar crede și un iepure că este soldatul de la Marathon care vine să ne anunțe că „am înfrânt”. Minte, pentru că minciuna sau, mai degrabă, îmbârligăciunea îi stă în fire. Studiile sale, neclarificate, chiar dubioase, stau mărturie, alături de minciunile electorale, de TVA-ul care nu crește, de sponsorii campaniei băgați sub preș. Nicușor vrea să-l vedem ca pe un om în căutarea normalității, gata să își trădeze admiratorii „proeuropeni” în blugi și pe trotinete, un dansator care, din doi pași, sare dintr-o barcă în alta, știind că aceeași mișcare îl poate readuce de unde a plecat. Președintele, din când în când, își dă ochii peste cap, trasează cu mânuțele coordonate și ne spune că este mediator. Unul care exclude din capul locului ca dreapta conservatoare să stea la masa cu proeuropenii. Un mediator care încearcă să lipească doar tabăra autointitulată „proeuropeană”, ignorând exact segmentul politic pe care încearcă simultan să îl seducă prin noul discurs „prooccidental”. Nicușor Dan este azi „cap de afiș”, preocupat doar de propria imagine. Dacă ar fi ceea ce vrea ca noi să credem despre el, un „prooccidental”, ar lăsa-o mai moale cu Ucraina, așa cum fac și alți „prooccidentali”, ar înlocui în acronimul MAGA America cu România, ar avertiza partidele din poziția de mediator că reformele ar trebui făcute pentru oameni, nu oamenii sacrificați în numele reformelor.

Metamorfoza lui Nicușor este interesantă nu pentru că ar convinge, ci pentru că încearcă să-i împace simultan pe toți spectatorii. Iar acesta este, de regulă, cel mai dificil număr de magie.