Miruță: ”Cei care au condus România în ultimii ani încearcă să răstoarne masa”

 

Vicepremierul Radu Miruță (USR), care esteministru al Apărării Naționale, a declarat marți că, prin susținerea moțiunii de cenzură, PSD ”încearcă să răstoarne masa”, deși a condus România în ultimii ani.

”Să vorbească la moțiunea de astăzi, a PSD și AUR, din partea PSD un fost secretar general al Guvernului, care a aprobat absolut toate măsurile acestui guvern, care a căpușat industria națională de armament prin punerea directorului de cabinet director acolo și un ministru al Muncii care a plecat dintr-o coaliție, dorind să nu mai muncească atunci când țara avea nevoie, nu este un semnal că țara asta se face bine”, a afirmat Miruță, la dezbaterea moțiunii de cenzură.

Potrivit acestuia, moțiunea de cenzură nu reprezintă un demers împotriva premierului Ilie Bolojan, ci ”o confruntare între un vechi mod de a face politică” și un mod nou, care susține organizarea concursurilor în companiile de stat, tragerea la răspundere a celor care ”nu livrează” și trimiterea la Parchet a celor care încalcă legea.

”Cei care au condus România în ultimii ani și care astăzi nu mai au direcție și nici voturi încearcă să răstoarne masa, cu speranța că, dacă văd farfuriile invers, vor nimeri în dreptul uneia mai bune. Însă nu vin și ne spun ce urmează după”, a precizat Miruță.

Vicepremierul a adăugat că le-a adus o busolă, în special parlamentarilor AUR, pentru a le garanta că atâta timp cât USR se află în Legislativ nu va permite ca România să urmeze direcția impusă de Alianța pentru Unirea Românilor.

”Nu vom permite ca în țara asta Moscova să decidă printr-un partid ca AUR încotro să se îndrepte lucrurile”, a punctat el.

Radu Miruță i-a cerut liderului AUR, George Simion, să nu îl mai atace ”degeaba” pe președintele Nicușor Dan.

”Nu vă mai legați de dumnealui încercând să evitați parteneriatul pe care îl faceți astăzi cu PSD, pentru că vă dau o veste: după cum v-ați asociat astăzi cu PSD, degeaba țintiți să candidați la Președinție, că va fi și mai ușor să pierdeți data viitoare. Unii dintre dumneavoastră v-ați pierdut demult această busolă morală și, speriați că vă pierdeți influența, încercați nu numai să vă acuzați unii pe alții de trădare națională, ci ați ajuns să mă acuzați și pe mine. Fără fapte, fără dovezi, fără niciun fel document, pentru că vă este frică că vă pierdeți influența. Vă este frică de faptul că unii dintre dumneavoastră au fost trimiși la procurori, să fie verificați despre cum au ajuns în funcții de conducere”, a afirmat vicepremierul.

El a reproșat PSD faptul că, după 36 de ani în care ”a butonat” industria de apărare, în multe fabrici din România au ajuns să crească ‘buruieni’. Ministrul i-a acuzat de trădare națională pe cei care ”au făcut țăndări” industria națională de apărare.

”În câteva luni, la ministerele Economiei, Apărării, la Ministerul Mediului, Ministerul de Externe am început curățenia. Am repus în mișcare capacități de producție, am pus bazele unei fabrici noi în județul Brașov. Am impus reguli clare pentru ca ceea ce se contractează din partea Guvernului României în zona militară să fie produs în România. Nu cum am văzut la Ministerul Transporturilor, în aceste zile, că pentru un contract de 91 de trenuri nici măcar un geam nu s-a cerut să fie produs în România”, a mai declarat ministrul Apărării, Radu Miruță.

Share

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Ajutați-l pe Nicușor Dan!

Editorial Cornel Nistorescu

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

O Federație acuză. Cum s-a ajuns la ”cea mai gravă criză” în sistemul de protecție a persoanelor cu dizabilități

Federația Columna - SCOR solicită demisia celor responsabili pentru...

Camătă şi proxenetism în Hunedoara. În unele situaţii ar fi recurs la ameninţări

Poliţiştii au efectuat 15 percheziţii în judeţele Hunedoara, Alba...

Sorin Grindeanu cere demisia lui Bolojan: ”Să existe alt prim-ministru interimar”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a acuzat luni că Ilie...

Dan Dungaciu: Pactul Ribbentrop-Molotov lovește din nou, iar MAE al României tace

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, critică declarațiile recente ale ambasadorului...