Nadia Comăneci premiată pentru întreaga activitate, la Gala Laureus de la Madrid

 

Zeița gimnasticii românești a fost premiată pentru întreaga activitate la Gala Laureus, care s-a desfășurat, luni seară, la Madrid.

Gimnasta se numără printre membrii Laureus World Sports Academy, o asociaţie care reuneşte peste 60 dintre cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor şi care decernează premii în fiecare an.

În 2026 se împlinesc 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, obţinută de Nadia, la 18 iulie 1976, la Montreal. În România, anul 2026 a fost decretat anul Nadia Comăneci.

Nadia Comăneci s-a declarat extrem de emoționată la decernarea premiului, spunând că doar câteva secunde din viața ei, de la Jocurile Olimpice din 1976, i-au schimbat radical viața. Gimnasta a vorbit și despre rolul sportului în educația copiilor, activitate care le formează caracterele, învățându-i să se ridice atunci când cad.

„Nu am simţit că tremur aşa de tare nici când a trebuit să evoluez la paralele… Vă mulţumesc foarte mult pentru premiu, mai ales că vine de la voi, de la tine (n.r. soţul ei, Bart), cel care m-ai salvat. Mi-ar plăcea să spun că este aniversarea a 5 note perfecte de 10, pentru că 50 sună foarte departe.. Am fost doar o fetiţă care şi-a urmat pasiunea, iar câteva secunde din viaţa mea la Jocurile Olimpice au schimbat totul şi m-au adus aici cu voi toţi, sărbătorind ceea ce sportul face pentru toată lumea. Nu aş fi fost aici dacă nu aveam o direcţie. Am realizat cât de multe am învăţat din faptul că am fost implicată în sport. Nu este importantă doar educaţia. Sportul te educă, de asemenea. Îi învaţă pe copii cum să se ridice când cad, cum să-şi gestioneze viaţa când sunt trişti, cum să fie responsabili faţă de coechipierii lor şi cum să fie prezenţi chiar şi când nu se simt bine într-o zi. Sunt atât de mulţi sportivi minunaţi aici şi la fiecare jumătate de secol apare câte un model în fiecare sport. Simone, eşti minunată (n.r.- Simone Biles). Nu doar prin rezultate remarcabile ci şi pentru că ai vorbit despre sănătatea mintală. Laureus, mi-aţi făcut o mare surpriză, aşa că vă mulţumesc foarte mult. Tu (n.r. soţul ei, Bart) eşti 10-le meu perfect. Vă mulţumesc tuturor”, a declarat Nadia Comăneci, citată de ProTV.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Turul penibil al premierului desemnat

Toată operațiunea cu desemnarea lui Eugen Tomac și toată...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Relațiile cu Statele Unite și Rusia

Am spus mereu după 2010 că are loc schimbarea...

Polonia a semnat 29 de contracte de apărare cu propria industrie, ce-a făcut România

În aceeași săptămână în care Polonia a semnat 29...

Putin: Cine în România spune că este o dronă rusească?

Liderul rus Vladimir Putin a pus vineri sub semnul...

Reacția MAE rus după drona prăbușită în România

„Agitația legată de dronă” este folosită de Occident pentru...