Președintele Nicușor Dan anunță că a avut, marți, o întrevedere cu delegația Congresului Statelor Unite ale Americii la Summitul NATO. Șeful statului a relatat că tema discuțiilor a fost consolidarea Parteneriatului Strategic, precum și creșterea securității în Regiunea Mării Negre.
„Înaintea Summitului NATO de la Ankara, am avut o întrevedere foarte bună cu Delegația Observatorilor NATO din Congresul Statelor Unite ale Americii.
Discuțiile au evidențiat importanța relației transatlantice și prioritățile de pe agenda comună.
Totodată, am analizat modalități concrete de consolidare a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, cu accent pe aprofundarea cooperării în domeniul apărării și pe valorificarea oportunităților economice.
Vom continua să lucrăm împreună pentru a crește nivelul securității în Regiunea Mării Negre, pe Flancul Estic și în întreaga zonă euroatlantică”, a transmis Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook.
Din delegație au făcut parte senatoarea Jeanne Shaheen, membră în Comisia pentru Relații Externe, senatorul Mike Rounds, membru în Comisia pentru Forțe Armate, senatorul Christopher Coons, din Comisia pentru Relații Externe, senatorul Dick Durbin, din Comisia Juridică și Mike Turner, membru al Camerei Reprezentanților.