„Analiza” de la Constanța a durat pînă cînd ni s-au întins urechile. Și jurnaliștilor, și gărzilor, și cetățenilor de rînd rămași în fața televizoarelor pentru o concluzie cu drona ajunsă în port. De la prînz pînă după 16.00, președintele a ascultat explicații, rapoarte, păreri și cuvîntul experților și-al militarilor. Putem presupune că în aceste ore a făcut eforturi deosebite să priceapă.
Și ce-a înțeles?
– „Un răspuns la această întrebare vom avea probabil într-un interval de şapte-zece zile din momentul ăsta, în urma culegerii mai multor informaţii”. (Digi 24),
– „Radarele normale nu văd dronele”. (Hotnews),
Explicațiile aparțin președintelui și ele tropăie prin toată presa și ne arată că el n-a aflat și n-a înțeles mare lucru. De altfel, la conferința de presă, plină de explicații „militare” și lungă cît o zi de post, la care președintele s-a chinuit să răspundă și la întrebări corecte și la altele stupide, pentru a nu știu cîta oară a mai fluturat promisiunea cu Raportul despre anularea alegerilor care va veni „într-un timp rezonabil”. Exact ca în luna cu formarea guvernului Bolojan, ca și la Referendumul pe justiție, ca și la desemnarea lui Eugen Tomac și ca multe altele. Am pomenit doar cele mai mincinoase promisiuni pierdute în ceață. Iar peste „șapte-zece zile” în care am putea avea parte măcar de cîte o dronă cu explozibil pe zi, indiferent de unde și de la cine (căci tot de la Rusia vor fi) ne vom lămuri. Și vom vedea cum și în ce fel, la braț cu Europa!
Acesta-i omul! Vorbește puțin, se strîmbă mereu și cugetă mult, iar la urmă se alege nimic!
La Constanța președintele României a recunoscut că
– ”Am avut o ședință lungă atât pe evenimentul de ieri, cât și pe contextul general în ce măsură suntem pregătiți pentru tipul acesta de eveniment.”
După drona căzută pe blocul de la Galați n-a analizat și contextul general. S-a preocupat numai de drone pe blocuri. Atunci nu era vorba de drone marine, de port, de mare. Au apărut noutăți!
– „Am avut o dronă ucraineană parte dintr-un set de patru. Trebuie să spunem foarte clar că Ucraina este țara agresată. Responsabilul este Rusia. Pentru că Rusia este țara agresoare în acest război”.
Nu știe de unde și cum, dar știe deja „responsabilul” identificat măcar pentru satisfacția Ursulei von der Leyen.
Mult mai importantă mi se pare preocuparea președintelui de a explica totul în detaliu. Trei-patru ore a ascultat și a notat tot ce-a fost, ceea ce n-a văzut și chiar ce nu înțelege. Ca un primar, ca un administrator, ca un magazioner, ca un raportor de la Curtea de Conturi sau de SRI.
– „Au fost niște chestiuni în spațiul public și o să le răspund. În acest tip de situații sunt prevăzute niște protocoale și au început activitățile imediat. Prima parte este degajarea perimetrului inclusiv mutarea unor nave. Începând cu 6:57 operațiunea a fost conform protocolului. La ora 10 a fost informația că drona se va autodetona la 10:26. La ora 10 și puține minute toate persoanele implicate în această misiune au părăsit perimetrul”.
Nu care cumva poporul să creadă că președintele României este căzut din Lună și că apărarea țării este vraiște.
Părerea mea este că Nicușor Dan se sufocă din cauza lipsei sale de anvergură. Numără miniștri ca pe niște pui de găină. O cucoană ca o gîscă este egal un ministru. El abordează dosarele mari ca un contabil sau ca un biet referent care se chinuie să le deslușească. Acumulează problemele ca un șoarece de bibliotecă și le stochează de parcă le-ar lăsa în brațele Proniei Cerești. Și norocul nu cade! Nu poate vedea nimic de sus și nici cu trei-patru mișcări înainte. Înconjurat de juniori progresiști, de consilieri de strînsură, de figuranți politici, el geme și se bîlbîie în fața oricărei strategii și a oricărui plan mai solid.
Nu poate sări mai sus de „ce-i al meu” și de „cine este cu mine”. Și, ca tot omul cu gîndirea întunecată de putere, pare convins că tot ce-i trece prin cap este bine, corect, folositor și democratic.
Și, dacă nu ne convine, n-avem decît să trecem pe la DNA!
Nu, nu, Nicusor este dintr-o alta dimensiune, mai calma, mai odihnita, a fost introdus cu forta sau din eroare in dimensiunea noastra….intrebati astrofizicienii, va vor confirma !
Se scarpină in Editat apoi în nas și transfera totul în gaura gurii😂! De altceva nu e in stare, aiuritul, de asta l-au și plantat în fruntea statului român! Două țări vecine, conduse de doi idioți, de doi prosti care habar nu au pe ce lume trăiesc, amândoi par a sunt concepuți de același tată bețiv și „mama curva” încat, ambele mame nu știu care e tatăl din toți care au penetrat 1-2 gauri😉😂😂.
M-am prins de ce a așteptat Miruta 4 ore după ucraineni. Nu avea de unde să știe când va exploda drona. Neștiind data și ora exactă, experții veniți tocmai din București, s-ar fi pus în pericol dacă s-ar fi apucat „să împingă barca” în larg. Presupun că le-a luat și ucrainenilor ceva timp să se sincronizeze. Cică barca a fost parcată în port cu o zi înainte, ca cineva să o vadă și să mai și știe ce scop avea.
Cel mai slab, nu presedinte, conducator in general de orice fel, pe care l-a avut Romania, in cel mai rau moment.
De fapt nici nu trebuie trebuie nimic, agenda lui vine de la Kiev. Prim ministrul guvernului lui e ucrainian, cu cetatenie.
Totuși, care au fost criteriile care i-au determinat pe stăpâni să-l selecționeze p-ăsta ca „președinte” ? Și de ce dracu tot cară carnețelul ăla cu el, pe care, sunt convins, nu l-a deschis niciodată ?
E genial. Sunteţi voi tâmpiţi. Aveţi percepţia deformată. Neicusorul va dizolva Parlamentul, în final. Dar, în primul rând, îi macină lent între fălcile sale livide, din ce în ce mai livide, tacticos. Fiecare gâscă (sau gâscan) din Parlament ]l va urâ de moarte, până la urmă. Câţi miniştrii va propune vara asta? Se joacă pur şi simplu cu nervii lor de plastic parlamentar după cum îi vine la bibilică. E distractiv! Nu?
„Îl desemnez pe domnul Eugen Tomac pentru a forma Guvernul din poziția de Prim-ministru. (…) E un act de responsabilitate din partea mea”, a zis Dan.
un act de „responsabilitate” anticonstitutional! cind va fi suspenddat neghiobul?
a murit constitutia, puterea a instaurat anarhia in Romania! nu mai exista legi. sa fie valabil de la vladica la opinca!