Președintele Nicușor Dan a avut o reacție rezervată atunci când a fost întrebat, în cadrul summitului NATO de la Ankara, despre proiectul prin care Alianța intenționează să extindă rețeaua strategică de conducte de combustibil către Europa de Est. Deși inițiativa este considerată una dintre cele mai importante pentru consolidarea flancului estic al NATO, șeful statului nu a oferit detalii despre acest plan.
Rugat să comenteze proiectul, Nicușor Dan s-a limitat la un răspuns scurt, afirmând că, din informațiile pe care le are, infrastructura României se află printre cele mai dezvoltate din regiune, după care a încheiat intervenția.
Potrivit informațiilor publicate de Bloomberg, statele membre ale NATO sunt foarte aproape de un acord privind extinderea Sistemului de Conducte al Alianței (NATO Pipeline System) către Polonia, țările baltice, România, Bulgaria și Turcia. Rețeaua, construită în perioada Războiului Rece, este destinată alimentării rapide cu combustibil a bazelor militare și a echipamentelor folosite în cazul unor operațiuni sau situații de criză.
În prezent, infrastructura se oprește în Germania, iar numeroase state de pe flancul estic depind în continuare de transportul rutier și feroviar pentru aprovizionarea cu combustibil militar. Specialiștii consideră că aceste variante sunt mai vulnerabile în cazul unor atacuri asupra infrastructurii sau al blocării principalelor rute logistice.
Surse apropiate negocierilor susțin că, după mai mulți ani de discuții, aliații au ajuns la un consens privind extinderea sistemului, iar anunțul oficial ar putea fi făcut în cadrul reuniunii NATO de la Ankara.
Investiția este estimată la aproximativ 30 de miliarde de dolari și ar urma să fie implementată pe parcursul următoarelor două decenii. Dacă va fi aprobată în forma actuală, aceasta va reprezenta cel mai amplu proiect de infrastructură finanțat vreodată de Alianța Nord-Atlantică.
Detaliile privind traseele conductelor, calendarul lucrărilor și împărțirea costurilor sunt încă în curs de negociere. Potrivit surselor citate de Bloomberg, NATO va suporta cea mai mare parte a finanțării, în timp ce statele beneficiare vor contribui la acoperirea restului cheltuielilor.