Autoturisme distruse de flăcări, în parcarea de la Castelul Corvinilor

 

Un autoturism care sea fla în parcarea Castelului Corvinilor a luat foc, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru stingerea incendiului. Alte două mașini aflate în aceeași parcare au fost afectate de flăcări.

„Echipaje de stingere ale Detașamentului de pompieri Hunedoara au intervenit, în această după amiază, pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs la un autoturism aflat într-o parcare din municipiul Hunedoara, zona Castelului Corvinilor.
Flăcările au afectat alte două autoturisme aflate în aceeași parcare în imediata apropiere a autovehiculului de la care s-au declanșat flăcările.
Din fericire, nicio persoană nu a fost surprinsă în interiorul autoturismelor afectate de foc. Pompierii au lichidat incendiul și au luat toate măsurile de prevenire a eventualelor reaprinderi a flăcărilor. 
După finalizarea intervenției, la echipajul de prim ajutor s-a prezentat o persoană de sex masculin, cu arsuri minore la mâini, căreia i s-au acordat îngrijirile medicale. Bărbatul, conducătorul autoturismului la care a izbucnit focul, a refuzat transportul la spital”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Reprezentanții ISU Huneodara au precizat că ancheta pentru stabilirea cauzelor probabile ale producerii incendiului este în curs de stabilire.

 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Luca Niculescu între sigur și imposibil

Bîlciul românesc continuă. De luni de zile, aceeași poveste,...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Atacuri informatice la nivel mondial: un român, reținut în dosarul KillSec

Un român de 24 de ani a fost reținut...

Cei trei care au speriat Valea Grădiştei

Un drum, o curbă, o groapă, un cap de...

Incendiu devastator în Parcul Național Domogled: 400 de hectare, mistuite de flăcări

Un incendiu izbucnit în Parcul Național Domogled – Valea...

Mioriţa, în varianta Hai Rapidu!

Protestul crescătorilor de oi, pe care unii l-au botezat...