O poveste care merge mai departe

 

În anul în care se comemorează marele Iancu de Hunedoara, cel pe al cărui mormânt stă scris „S-a stins lumina lumii”, la poalele castelului său nu se vor aprinde doar reflectoarele unei scene. Timp de trei seri, lumina muzicii va însoți memoria celui care a făcut ca numele Hunedoarei să intre în istoria Europei.

Și asta pentru că DobondiArt continuă să facă ceea ce puțini mai au curajul să facă: să aducă bucurie și balsam sufletesc hunedorenilor, în ciuda vremurilor prin care trecem cu toții.

Au trecut nouă ani de când consacrata asociație își răsfață melomanii cu seri de muzică, lumină și eleganță.

Între 31 iulie și 2 august 2026, organizatorii aduc în fața iubitorilor de muzică artiști care definesc astăzi excelența scenei muzicale internaționale, oferind una dintre cele mai speciale experiențe culturale ale verii hunedorene.

Festivalul se deschide cu un recital în care cinci muzicieni ai noii generații europene se reunesc într-un cvintet dedicat muzicii lui Brahms, într-o călătorie sonoră ce îmbină pasiunea copleșitoare cu lirismul interiorizat. În fața publicului se vor afla Marica Maria, câștigătoarea Concursului Internațional „George Enescu” 2022 și desemnată Instrumentistul Anului 2024, alături de Sabina Silaghi, Francis Gallagher, Josep Castanyer Alonso și pianistul Ștefan Theodor Vârtejaru, distins la Paris cu cea mai înaltă distincție a École Normale de Musique.

A doua seară se anunță una a surprizelor. Publicul îl va asculta pe pianistul francez Pierre-Yves Plat, recunoscut pentru reinterpretările sale spectaculoase, în care rafinamentul repertoriului clasic se întâlnește cu spontaneitatea și energia jazzului, transformând fiecare concert într-o experiență unică, imposibil de anticipat.

Încheierea festivalului îi aparține violonistului David Grimal, care va cânta pe legendarul Stradivarius Ex-Roederer 1710, alături de pianistul Itamar Golan. Două personalități artistice aclamate pe scene precum Festivalul „George Enescu”, Salzburg, Verbier sau Philharmonie de Paris, cei doi vor transforma apariția lor într-o experiență de o intensitate aproape hipnotică.

Încurajată de succesul edițiilor precedente ale Festivalului Stradivarius Music Nights by the Castle, Simona Dobondi, managerul DobondiArt, ridică și în acest an ștacheta evenimentului, invitând melomanii să descopere armonia dintre muzică și frumusețea ținutului hunedorean.

„Pentru comunitatea DobondiArt, care a crescut împreună cu noi de la o ediție la alta, Stradivarius Music Nights a devenit deja o tradiție a verilor culturale și un prilej al reîntâlnirii prin muzică.
Iar pentru cei care încă nu au ajuns la festival, aceasta este poate cea mai frumoasă invitație de până acum. Pentru prima dată organizăm festivalul în weekend, oferind publicului din întreaga țară ocazia perfectă de a transforma participarea la eveniment într-un city-break cultural la Hunedoara, unul dintre cele mai expresive ținuturi ale României.
Rămâi pentru spectaculosul Castel al Corvinilor, pentru cetățile dacice incluse în patrimoniul UNESCO, pentru bisericile de piatră, pentru peisajele Munților Retezat, pentru Cetatea Devei, pentru gastronomia locală și pentru oamenii care transformă ospitalitatea într-o artă. Vino în Hunedoara și, cu siguranță, te vei întoarce”, spune Simona Dobondi.

Tot așa cum, în fiecare zi, la ora 12.00, în bisericile catolice răsună clopotele în cinstea lui Iancu de Hunedoara, și organizatorii festivalului lansează, simbolic, aceeași chemare: aceea de a petrece trei seri de neuitat în răcoarea castelului, seri care vor rămâne sădite în sufletul celor prezenți.

„Cel mai frumos compliment pe care îl putem primi, în calitate de organizatori, nu este «A fost extraordinar», ci «Ne revedem».
Ne revedem mâine.
Ne revedem la ediția următoare.
Ne revedem pentru că muzica și-a găsit un loc în sufletul tău.
Acesta este visul nostru: să creștem comunitatea DobondiArt, comunitatea oamenilor care iubesc frumosul, ascultă cu inima și înțeleg că muzica poate schimba felul în care privim lumea.”

 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Întîlnirea dintre puteri

O mare parte din populația care se întreabă încotro...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

George Enescu – Timpul recompus

Astăzi, 19 august 2026, se împlinesc 145 de ani...

VIDEO. Incendiu de amploare în delta Dunării: aproximativ 1300 de hectare afectate

În delta Dunării, se desfășoară operațiuni de stingere a unui incendiu de amploare care a cuprins aproximativ 1300 de hectare.

Polonia se pregătește de un potențial război

Ne pregătim de război, sperând că acesta nu va veni niciodată

In memoriam – Theodor Aman

În această zi, 19 august 2026, se împlinesc 135...