O putere in rem

Politica actuală arată din ce în ce mai clar că lipsa de experiență nu mai reprezintă un obstacol pentru ascensiune. Tineri fără formare administrativă sau legislativă, lipsiți de trecut profesional relevant, ajung în poziții de decizie, dar nu prin competență sau merit, ci prin agresivitate, ambiție necontrolată și abilitatea de a naviga printre relații și protecții de partid. Această „putere în rem” – o putere exercitată mai degrabă prin prezență și notorietate decât prin valoare concretă – este un simptom al unui sistem care a pierdut legătura cu criteriile fundamentale ale conducerii responsabile.

Este fascinant și totodată tragic cum astfel de persoane, prin simple tactici de vizibilitate și prin „coate” strategice, sunt promovate în funcții în care deciziile lor afectează întreaga comunitate. Aceasta nu este doar o problemă de incompetenta individuală: este un fenomen care corodează întreaga cultură politică. Agresivitatea devine normă, lipsa de experiență devine acceptabilă, iar responsabilitatea – opțională.

Și uite așa România moare de sete față cu izvoarele sale conectate la alte ploi, produce energie pentru a o exporta, iar consumul intern devine extrem de scump. Miniștrii habar nu au de nimic, deci ar fi imposibil să priceapă ceva. Efectele sunt palpabile: proiecte vitale sunt amânate sau compromise, deciziile strategice devin impulsive și contradictorii, iar climatul în instituții se transformă într-un teren al fricii și rivalităților permanente. În loc să fie un spațiu al construcției colective, politica se transformă într-un teatru al ego-urilor și al spectacolului personal.

Problema s-ar putea rezolva dacă fiecare angajat al statului ar răspunde concret pentru aria sa de competență. Fiecare decizie, fiecare proiect sau activitate ar trebui să aibă un responsabil clar, iar lipsa de acțiune sau greșelile să fie asumate și sancționate. Numai prin responsabilizarea individuală a fiecăruia putem să recâștigăm eficiența, corectitudinea și încrederea în instituțiile publice.

Fără o reevaluare radicală a criteriilor de promovare și fără responsabilitate clară, mai exact, riscăm să asistăm nu doar la un dezastru administrativ, ci la o eroziune morală profundă a instituțiilor publice și a încrederii cetățenilor în sistemul politic.