O seară poetică de toamnă

 

Într-o zi de noiembrie ce putea să fie ca oricare alta. Într-o după amiază, cu miresele de frunze ce dau să meargă în raiul frunzelor ce toamna au căzut, aer răcoros și curat de ploaie, venită parcă din melancoliile Bacoviene, în sala Șemineului de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva a fost „cotropită” de iubitorii poeziei.

În „buricu’” Devei, mai precis la Palatul Magna Curia, vineri, 7 noiembrie ac, după amiazăs, a fost prezentat publicului noul volum liric – „Broderii de ceață, vitralii senine”, al poetului Dumitru Tuhuț, publicat de Editura Castrum de Thymes din Giroc, Timiș, în 2025.

Eleganța sălii a fost accentuată de numeroșilor iubitori ai literaturii, scriitori și prieteni ai autorului, veniți să participe la o seară în care poezia avea să se împletească armonic cu prietenia și discursul.

Despre volum și despre personalitatea poetului s-a tot vorbit și fiecare dintre vorbitori au schițat, din propria lor perspectivă, portretul unui poet care în poezie caută nu doar frumusețea imaginii, ci și structura sensului. Din cuvintele lor răzbătea admirația pentru scrisul poetului Dumitru Tuhuț.

După discursurile invitaților cărțile au trecut din mână în mână, s-au cerut autografe și s-au purtat discuții. În timpul serii, autorul a recitat câteva poeme, unul dintre ele este aici pentru a vă familiariza cu poezia lui Tuhuț: „Luptă

Contemporan cu sfinți și cu atei

asum cetatea și câmpia zveltă,

alerg în dimineți la gropile cu lei,

păstrez îngrijorat credința în alertă.

Ascund în mine aurul lăuntric,

jongler ori giuvaer neprețuit

fixat pe postament – pivot excentric

într-un sistem incert cu scop nedefinit.

Tăcute umbre ce mă țin legat

îmi frâng în piept amiezile pierdute –

un ev acid se cere renegat

și-nlocuit cu forturi și redute.”

Seara s-a încheiat într-un ton boem pe care doar o sală de palat ți-l poate da. Felicit pe cei de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva pentru deschiderea spre literatură, spre istoria zilei de azi. Cuvinte de laudă Cristinei Mitar și Dumitru Tâlvescu pentru atribuțiile de amfitrion respectiv moderator. Nu o să uit pe Daniel Marian, Daniel Mariş, Nicolae Toma, Daniel Luca ce au schițat, în propria viziune, profilul unui poet care caută în poezie nu doar frumusețea.

Felicitări, Dumitru Tuhuț, pentru cea de a treia carte, iar pe dumneavoastră, stimați cititori, vă îndemn să căutați si să citiți volumul de poezii prezentat!

Share

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Misterele excursiei din Insula Mykonos

Structura pestriță a grupului care s-a deplasat cu avionul...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Ateliere de muzică veche și jocuri medievale în fortăreața Devei

Programul cultural intitulat „Menestrel pentru o zi în Cetatea...

Trei zile de activități pentru familii, în acest sfârșit de săptămână, la Deva

Administrația locală din Deva împreună cu centrul cultural din...

LA ORA ÎNCHIDERILOR. Sarmizegetusa, refuzată turiştilor

Trăim momente halucinante în care ușa prăvăliei ni se...