Oana Gheorghiu, între înger şi demon

Toată lumea se întreba cum, naiba, două femei care au ridicat — într-un spațiu aproape imposibil de folosit — un spital uriaș, stau acolo, pe șantier, în loc să fie luate în prim planul decizional al țării. Spitalul acela, care aduce zâmbete copiilor și speranță părinților, a fost un bobârnac dat unui sistem care cheltuie banii publici pendulând între prostie și șpagă. Erau eroinele unei țări întregi; faima lor trecea dincolo de granițe.

Acum e haos. Oana Gheorghiu a acceptat invitația de a deveni viceprim-ministru, iar Carmen Uscatu a rămas să ducă mai departe visul lor — spitalul pentru copii.

Printre primele declarații ale proaspetei intrări în politică s-a strecurat una care a aprins focul: afirmația ei despre magistrați — „cu pensiile lor iau de la gura copilașilor flămânzi” — a împărțit România în două.

Doar că magistrații nu sunt decât un exemplu în pledoaria Oanei Gheorghiu. Mulți nu au avut răbdare să citească până la capăt și au sărit la beregata unei femei cu principii sănătoase, dovedite. Ea vrea să reformeze un sistem putred, nu neapărat să ia magistraților ce li s-a oferit altădată. Cuvintele ei, atât de tranșante, nu vizează doar categoria magistraților, ci spun, cu subiect și predicat, ceea ce toți știm, dar puțini îndrăznesc să rostească: orice privilegiu are în partea cealaltă o gaură. Totul seamănă cu un Caritas.

Ce greșește Oana Gheorghiu spunând aceste lucruri? Nimic. Aceste fraze despre intenția de a închide robineții risipei și jafului au provocat transpirație rece la cei care și-au construit privilegii lăsând găuri în alte locuri. Nu e vorba doar de magistrați: e vorba despre un sistem care, încet-încet, a transformat mita într-o «virtute». În țara în care milioanele de euro circulă nestingherite, sub formă de șpăgi sau comisioane, astfel de declarații dau fiori.

Unde nu există șpagă sau comision în instituțiile statului? Aproape nicăieri. De la micii „dumnezei” locali — primari aleși într-un singur tur — până la președinți de consilii județene, parlamentari și miniștri, banii circulă dintr-o parte în alta: unii prosperă, alții sărăcesc. Aceasta este legea pe care a ilustrat-o Oana Gheorghiu. Marile tunuri oprite de instituții cu girul unor arestări sunt, adesea, praf în ochii oamenilor: procesele delapidatorilor durează ani, prescripția își face apariția, iar făptașii apar zâmbitori, fără cătușe.

În acest context, decibelii aruncați pe străzile Bucureștiului de „justițiarul” Marian Ceaușescu au sens, dar, din păcate, e puțin ce se poate obține prin gesturi individuale. Fraza clasică „Dați-le, bă, borfașilor banii înapoi” surprinde însă  este esența a ceea ce vrea să facă Gheorghiu — de la sate până la vârful administrației.

Pensiile magistraților ar deveni un mizilic dacă s-ar reuși închiderea robinetelor care împrăștie bani în toată țara: de la combustibilul folosit de unii edili în scopuri personale, la proiecte generatoare de șpagă — capele mortuare, terenuri de sport sau piste de biciclete inutile. Un singur centimetru de asfalt turnat neconform generează, în lanț, sume imense, dacă ne gândim că în fiecare județ se asfaltează sute de kilometri. Luxul exorbitant în care se scaldă unii „antreprenori” din construcții are drept corespondent o gaură imensă în bugetele oamenilor creduli — mai rău decât un Caritas sau decât unele scheme financiare din trecut.

Asta a vrut să spună Oana Gheorghiu. În două fraze a zugrăvit — cu talent retoric — putregaiul unei societăți corupte din rădăcină până în vârf.

De aceea tremură mulți. Doamna cu casca de constructor pe cap s-a metamorfozat, peste noapte, din înger în demon. Un om de talia ei, cu rafinament intelectual, nu a avut intenția de a diviza societatea. Declarația nu este populistă, ci realistă. Nu este vorba de un haiduc de sus, din munte, care vrea să ia de la bogați ca să dea la săraci.

Oana Gheorghiu este o femeie cu picioarele pe pământ, care cunoaște bine ce înseamnă risipa, șpaga, mita, comisionul și șarlatania. Este gata să lupte. Ca răspuns la reproșurile unui partid și la amenințările primite, ea a replicat mai „bărbătește” decât mulți bărbați din politica românească: „Să lupte cu mine, pot să fac față, dar să lase spitalul pentru copii în pace” . Neavând nimic de pierdut, are curajul să se confrunte cu oricine.

Înger sau demon? Depinde din ce parte privești. Pentru unii, Oana Gheorghiu e amenințarea supremă: un om curat într-un sistem murdar. Pentru ceilalți — adică pentru noi, cei mulți — e poate singura dovadă că mai există speranță într-o țară care s-a obișnuit, de prea mult timp, să tacă.

Care va fi viitorul ei? Greu de spus. Lupii sunt mulți, cu bani și cu influență, gata să se unească punând ban peste ban ca să o mazilească. Depinde însă de societate dacă va face sau nu zid în jurul ei.