Ilie Bolojan a fost chemat la DNA Iași ca martor, într-un dosar care are legătură cu o întâlnire desfășurată la Palatul Victoria, în București.
Întrebarea este simplă: de ce Iași? De ce nu București, locul în care a avut loc întâlnirea? Audierea poate fi perfect legală. Dar asemenea detalii alimentează inevitabil întrebări despre modul în care sunt conduse anumite anchete.
Mai ales într-un moment în care Călin Georgescu ajunge după gratii, într-o cauză complet diferită.
Nu trebuie confundate dosarele. Trebuie observat însă un lucru: în ambele situații apare aceeași problemă de percepție publică — când acțiunile instituțiilor statului încep să semene cu operațiuni speciale înainte de a semăna cu proceduri judiciare transparente.
Statul nu este reprezentat de sfinți. Nici politicienii, nici procurorii, nici judecătorii nu sunt deasupra greșelii sau a răspunderii. Tocmai de aceea, probele trebuie să vorbească, iar procedura trebuie să fie limpede.
O audiere ca martor nu înseamnă vinovăție. O arestare preventivă nu înseamnă condamnare. În ambele cazuri, diferența dintre justiție și abuz nu se stabilește prin zgomot public, ci prin probe, motivare și respectarea legii.
Iar dacă Georgescu a ajuns după gratii, urmează și Bolojan? Întrebarea poate fi pusă. Răspunsul, însă, nu poate fi anticipat. Bolojan este, în prezent, martor.
Problema reală este alta: de ce unele proceduri ajung să lase impresia unor acțiuni speciale, înainte ca explicația juridică să fie clară?
Nu dosarele trebuie puse în aceeași oală. Nu oamenii trebuie comparați. Ci instituțiile trebuie judecate după același principiu: probe, procedură și transparență.
Altfel, justiția riscă să fie percepută nu ca instrument al legii, ci ca spectacol de putere.

Buna analiza, dar, ținând cont că populația trebuie sa se informeze doar din surse oficiale și sursele oficiale mint cu seninătate și mențin teroarea in sufletul colectiv, ceea ce nu mai funcționează sub nicio formă, sursele oficiale: tv, Cotroceni, purtătorii de vorbe false, aiuritul plantat la Cotroceni, guvernul României plus destui defrișați pe creier, toți, dar toți mint cu seninătate, prin orice metode și mijloace mint de nu îți vine să crezi, mai ceva ca narcisiștii și narcomanii, nu rămâne decât acțiunile proprii, în grup și în masă, ceea ce se și întâmplă, numai că, practica „Jandarmeria apară hoția din Romania”, nu tine cont că toți din strada care cer drepturi, cer si pentru ei aceleași drepturi legale! Garantez că, le vor veni rândul și jandarmilor daca cetățenii nu vor mai ieși în stradă, daca va fi o hotărâre cu executare pentru trimis pe front în ukraina, militarii și jandarmii vor fi primii trimiși in flanc fara nicio problemă! Oare ei nu conștientizează acest viitor tâmpit al României cu gloabele in haită infractionala organizată politic la guvernare!
ca unul care urmariti „justitia” indeaproape (va citesc articolele de ceva timp…sa tot fie!) ar trebui sa fi inteles ca „justitia” nu mai este justitie si „legile” nu mai sunt legi…spectacolul meschin pus la dispozitia televiziunilor in goana permanenta dupa audienta (ca altfel de unde sa vina banii decat din propaganda platita sau calupuri publicitare!) definesc ceea ce inseamna „justitia” de dupa valeriu stoica: o gasca de „speciali” care nu fac decat sa-si protejeze (in orice mod!) privilegiile si puterea implicita data de organizarea (din ce in ce mai subreda!) statului…spectacolul de marionete defineste cel mai bine ” justitia” actuala; MASCARADA!