Spre deosebire de toți cei care au asistat amuzați la apelativul de „prim-ministru” adresat Președintelui României de către Președintele Donald Trump, domnul Nicușor Dan pare a-l fi interpretat ca o sugestie diplomatică și un îndemn voalat de a prelua și implementa în România sistemul prezidențial american, în care, în persoana președintelui, este integrată și aceea a prim-ministrului.
Cu calmul și abilitatea de a amâna deciziile pentru atunci „când va fi oportun”, în care, în mod evident eronat, mulți văd replica epigonică a celebrului personaj Trahanache, domnul Nicușor Dan aștepta oportunitatea de acțiune în sensul sugerat de Donald Trump. Aceasta nu a întârziat să apară: moțiunea de cenzură care a condus la căderea guvernului Bolojan și necesitatea desemnării unui nou prim-ministru.
De atunci, întreaga națiune română urmărește cu sufletul la gură întâlnirile succesive ale Președintelui cu reprezentanți ai partidelor, grupurilor (minorități) și cu alți membri ai Parlamentului, inclusiv cu cei care, asemenea regelui Henric al IV-lea al Franței, acordă o deosebită importanță… liturghiei! Toate întâlnirile sunt urmate de un noian de știri pe surse, menite probabil a genera substanța unor sondaje de opinie care, necunoscute publicului, ar putea să fie puse la dispoziția consilierilor președintelui pentru a-i asigura statutul autodeclarat de cel mai informat cetățean!
De ce durează atât de mult desemnarea candidatului pentru funcția de prim-ministru, procedură fiind extrem de clar stabilită prin Constituție: „Art. 103 – Învestitura. Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.”
În absența unui partid cu majoritate absolută, după consultarea partidelor reprezentate în Parlament, Președintele, în posesia tuturor punctelor de vedere, ar trebui să desemneze persoana care să negocieze componența nominală a viitorului guvern astfel încât să obțină votul în Parlament și… să aștepte!
De ce nu se întâmplă așa? Este evidentă încercarea Președintelui de a se substitui persoanei desemnate candidat pentru postul de prim-ministru și să obțină anticipat acordul majorității parlamentare!
Încercarea produce consecințe negative, de imagine cel puțin, pe plan intern și internațional. Există o zicală conform căreia tărăgănarea ar fi asemenea unui card de credit: distracție până când vine… plata! Deocamdată, distracția este pentru televiziunile, partizane sau în dezacord cu președintele, mai ales că nota de plată va veni, neîndoielnic, pentru cetățeni.
Totuși, chiar dacă Trump nu a avut intenția de a sugera o modificare constituțională, iar domnului Nicușor Dan nici nu-i trece prin minte așa ceva, poate că renunțarea la statutul de republică semi-prezidențială în favoarea uneia prezidențiale ar elimina manevrele oculte din spatele unor uși mult prea închise pentru cetățeni…
Greșit titlu când e vorba de Romania! Citez și completez: „Orice președinte are în raniță… portofoliul de prim-ministru!”, nu!, Președintele României indiferent care a fost, „a avut în rănită…infracțiuni grave și planul de a ocoli anchetarea in justitia politizata prin protocoale”!. Nu încape alta varianta in Romania daca asta a fost practica in cei 36 ani de cinism criminal ucigător politic. Poate cineva sa afirme logic și argumentat obiectiv că nu a fost, nu asta e practica din Romania? Nu cred!