Pastila de istorie – „Caffe Eisenburger” 

De dimineață, după cântatul al treilea al cocoșilor, și noaptea până la târziu…” – așa descrie ziarul Universul în 1901 cafeneaua epocii, „adevărat local democratic” unde bogați și săraci plăteau preț pentru un șarț. Dar ce se întâmplă în restul zilelor, în alte colțuri ale țării? La Orăștie , răspunsul venea sub forma unui local emblematic: Hotelul Transilvania , cu renumită sa „Caffe Eisenburger” – un spațiu care îmbina eleganța cu spiritul vremii, ospitalitatea cu modernitatea, devenind inima pulsatilă a vieții sociale orăștiene de la începutul secolului XX.

Cafeneaua de altădată 

„De dimineață, după cântatul al treilea al cocoșilor, și până la noaptea târziu, când liliacul se reîntoarce în vizuina sa, de teama crăpatului de ziă, cafeneaua și localul ce stă deschis, cuvântul poate să fie deschis, să se poată spune că poate să nu aibă dreptate… despre cafenea că este adevăratul local democratic Șvarțul și pentru cei bogați, ca și pentru cei săraci tot 30 de bani costă… frecventează cafeneaua. Sute de șvarțuri, turcești, ceaiuri, capuținuri sau Milch-cafeuri se consumă. Jurnalele de tot felul și apa filtrată și la discreție, cel mult în contul unui bacșiș… Pelerinajul ce se face în fiecare zi la cafenea întrece cu mult pe cel de la Lourdes și Mecca… Lumea vine la cafenea, când se găsește în repaus, când n-are altceva mai bun de făcut, și când aveau scopul cel mai scuzabil și să discute despre toate abilitățile, să se discute, etc. vechi și noi.”, scria ziarul Universul, 1 noiembrie 1901. 

Bine dar restul zilei? 

Cândva, la Orăștie era Hotelul Transilvania – un hotel ce a reapărut în peisaj în jurul anului 1899 după cum suntem înștiințați printr-un articol reclamă apărut în „Revista Orăștiei”, an. 4, 26 decembrie 1898, stil vechi / 7 ianuarie 1899, stil noul: «Am onoare a aduce la cunoștința onoratului public din loc singur, că în localul vechi al hotelului „Doue Pistoale” am deschis hotelul din nou zidit pentru a cărei conducere am aplicat pe domnul Wilhelm Janauschek, programul de la 1 Ianuarie. n. 1899.

Acest hotel este arangiat tuturor cerințelor moderne. Dispun de odăi spațioase, mâncări după gust pregătite, precum și beuturi veritabile, toate acestea pe lângă prețuri moderate! 

În fiecare săptămână arangiez de două-ori concerte (Mercurea și Sâmbăta). 

Afară de acestea, bucătăria mea în toată săptămâna Sâmbăta dispune de pescării. Mai departe am onoare a atrage atențiunea mult onoratului public asupra salei mele splendid arangiată pentru tot felul de petreceri precum: conveniri sociale, baluri, cununii etc.

Dispun de omnibus spațios și elegant, asemenea de trăsuri, cari în tot timpul stau la disposiția onoratului public.

Rugându-mă pentru spriginul onoratului public, semnez cu toată stima, Julius Eisenburger»

Terasa cu numele „Caffe Eisenburger” era amenajată în față, iar în interior se poate delimita clar restaurantul cu cabaret. În marea sală de la „Caffe Eisenburger” a avut loc, conform anuarului „Băncii Ardeleana”, prima întâlnire a consiliului director al acelei bănci. 

Acesta era în locul în care acum era sala de spectacol a Casei de Cultură, la intrarea erau foaierul (actuala Sală a Oglinzilor), un spațiu mare, în care se putea socializa, era folosită de Caffe Eisenburger. Trebuie să știu că restaurantul avea două grădini de vară – una în exterior (cafeneaua menționată și una în interior.

De la terasa „Caffe Eisenburger” până la sala splendidă unde avea loc prima întâlnire a consiliului director al Băncii Ardelene, de la concertele de mercuri și sâmbătă până la cununiile celebrate în saloanele sale, Hotelul Transilvania a fost mult mai mult decât o simplă cafenea sau restaurant – a fost punctul de convergență al vieții sau.

Terasa cu numele „Caffe Eisenburger” era amenajată în față, iar în interior se poate delimita clar restaurantul cu cabaret. Acesta era în locul în care era sala de spectacole a Casei de Cultură, la intrare erau foaierul (actuala Sală a Oglinzilor), un spațiu mare, în care se putea socializa, fosta Sală de Ședințe Consiliului Local era folosită de Caffe Eisenburger. 

Poveștile vremii ne spun multe

De pildă, de la dl. dr. Pompiliu Carașcă aflasem că oareșicând, lucru confirmat mai apoi de către scriitorul Petru Jilinschi (Pătru Dănilă Orășanu) acolo era și o „casă de toleranță”, un loc de întâlniri cu femeile ușoare, în mod special pentru tinerii veniți de pe băncile școlii, de la academiile militare – pentru că unitatea militară din Orăștie avea o grămadă de ofițeri, mai mult sau mai puțin zvăpăiați, iar moravurile vremii permiteau și aceste lucruri.

Rând pe rând, pe scena cabaretului au trecut multe trupe. Găsim în presa vremii, bine păstrate, articole despre spectacole ale trupelor din Viena, Paris, Berlin, Budapesta, etc. Apoi, odată cu Unirea, vedem spectacole ale trupelor din București, Iași, și multe, multe, multe alte zone ale țării. Aici își dau întâlnire, foarte frumos, teatrul cu opera, opereta cu varieteul.

Vine apoi regimul comunist

Acesta transformă Casa de Cultură (localul Hotelului Transilvania) în ceea ce cunoaștem acum. Casa de Cultură (actualul loc al Casei de Cultură, cu toate ingerințele lui) avea la un moment dat mai multe săli, care erau fructificate din plin. Aici își aveau locul întâlniri ale clubului de pictură, întâlniri ale formațiilor care repetau aici, erau săli de repetiție și co-repetiție, erau locuri în care se desfășurau repetiții ale trupelor corale. Aici, dl. profesor Popa pune în scenă „Crai Nou”, cu orchestra formată din corurile reunite ale Orăștiei; și, să nu uităm, aduce dintre meseriașii Orăștiei, formând din ei o orchestră, nu numai corul. Este de reținut că meseriașii vremilor acelora nu erau doar simpli lucrători. Nu am mai găsit un material de scenă, dar în acea perioadă, sau din acea orchestră făceau parte (dintre violoniști, violonceliști, suflători) o mare parte a meșteșugarilor din Orăștie.

Apoi, după ‘90 încoace, începe deteriorarea – treptată și fără drept de replică – a Casei de Cultură. Aceasta își pierde din valoare, din cauza managementului prost, risipește valoarea sa culturală, transformându-se din ce în ce mai mult în loc de întrunire a partidelor politice sau pentru diferite spectacole. Spectacolele în sine și munca cu oamenii își pierd valoarea, ca de altfel și întreaga cultură.

Astăzi, când trecem prin Sala Oglinzilor sau prin fața Casei de Cultură, calcă pe urmele acelor „legiuni întregi” care frecventau cafeneaua, unde „jurnalele de tot felul și apa filtrată” erau la discreție. Locul unde va Wilhelm Janauschek promitea „mâncări după gust pregătite” și „prețuri moderate” a devenit parte din memoria colectivă a orașului.

„Caffe Eisenburger” rămâne o mărturie a epocii de aur a cafenelelor ardelene – acele spații democratice unde, indiferent de a avea, toată lumea se poate bucura de același șvarț la 30 de bani și de aceeași atmosferă de eleganță și căldură umană.