Pastila de istorie – „fă-mi un hatâr!”

„Din timpul dominației turcești, de tristă memorie, ne-au rămas o sumă de cuvinte cu accentul pe ultima silabă, cuvinte împământenite de multă vreme, dar care au rămas totuși cu nota caracteristică străină. Și pentru că este o strânsă legătură între sferă și conținut, significația acelor cuvinte era orientală și prin urmare străină cu desăvârșire pentru obiceiurile patriarhale și rectiline ale poporului de ciobani dintre Dunăre și Carpați. S-a întâmplat însă cu aceste turcisme un proces bizar: deși haina exterioară a păstrat nota străină, conținutul a intrat atât de profund în obiceiurile poporului nostru că acum fac parte integrală din trăsăturile etnice.

Când zici: „hatâr” vorba sună strident și se cunoaște imediat că nu face parte din graiul nostru muzical și sonor, dar significația este complet pământeană. De la părintele care încearcă să capete o bursă pentru progenitura sa, de-o evidentă sărăcie intelectuală și până la politicianul care cu abilități savante își plasează nepoții și agenții electorali în posturi nemeritate, toți practică hatârul cu un entuziasm vrednic de-o cauză mai nobilă.

Nu există cetățean în binecuvântata Românie care, măcar odată în viața lui, să nu se fi sprijinit pe hatâr. Nu mai vorbesc de acele exemplare parazitare a căror existență este un nesfârșit hatâr. Și această calamitate orientală, intrată adânc în obiceiurile poporului nostru, desființează amorul propriu, șterge bunul simț și omoară personalitatea. În fața hatârului meritul este necunoscut, talentul este o cantitate neglijabilă, munca devine viciu, cinstea ce umbrește, legea se.. interpretează, dreptatea își mai pune un bandaj la ochi și adevărul o ia la fugă. În aceste condiții numai naivii se mai pot mira de uriașa decadență morală atât de evidentă.

Să mai nădăjduim într-o reacțiune?

Poate, dar nu cred.”, din Realitatea ilustrată, 15 mai 1927.

Notă personală

„Talentul este o cantitate neglijabilă, munca devine viciu, cinstea ce umbrește, legea se interpretează, dreptatea își mai pune un bandaj la ochi și adevărul o ia la fugă” scris la 1927? Din perspectiva a zece decenii, pot spune ca enunțul definește etosul național ce reprezintă mentalitatea perioadei în care obiceiurile și metehnele s-au răspândit în celelalte provincii (Moldova, Ardeal), la numai nouă ani după Unire.

Articol inspirat de o postarea publicată a Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Sursa ziar: Biblioteca Digitala BCU Cluj, „Periodice – Időszaki kiadványok – Periodicals – Zeitschriften”, „Realitatea ilustrată [sau lucrurile aşa cum le vedem cu ochii]” anul 1927.

Foto coperta: „Flăcăi români lăsați la vatră după serviciul militar de trei ani, Orăștie” – locul multor hatâruri – fotograf Leopold Adler