Arheologii au descoperit lângă Sfântu Gheorghe o figurină de argilă din perioada neolitică, având o vechime de aproximativ 7.500 de ani, a relatat We Radio Sfântu Gheorghe, citând Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni.
Statueta a fost identificată în timpul investigațiilor arheologice preventive desfășurate în sectorul Arcuș – Platoul Târgului (Vasarteto), unde se efectuează lucrări de dezvoltare a infrastructurii electrice pentru zona Sepsi Arena, conform informațiilor furnizate de muzeu.
Excavațiile au revelat vestigiile unei comunități neolitice din perioada cuprinsă între 5.800-5.500 î.Hr., asociate culturii Starcevo-Criș – una dintre primele culturi agricole din partea de sud-est a Europei. Artefactul a fost recuperat dintr-o construcție locuibilă veche de peste șapte mii de ani, împreună cu cioburi ceramice, resturi de lut copt și cărbune.
Conform declarației arheologului Dan-Lucian Buzea, figurina măsoară doar 6 centimetri în înălțime și a fost confecționată dintr-o pastă argiloasă combinată cu pleavă și nisip, apoi supuse arderii la temperaturi înalte. Prezintă o colorație cărămizie pal, iar pe suprafața anterioară se remarcă tonuri maronii intense, indicând o expunere mai puternică la căldură în acea zonă. Fața nu este elaborată în detaliu, însă elementele fundamentale sunt prezente: ochi gravați în formă de ‘V’, un mic nas de formă ovală și linii subtile reprezentând părul lung, posibil prins într-un coc – reprezentând una dintre cele mai ancestrale ilustrări ale unei coafuri feminine din regiunea nord-dunăreană. Brațele, sculptate pe părțile laterale, par a fi ridicate, iar pe față se disting două ușoare protuberanțe care semnalizează sânii – confirmând caracterul feminin al reprezentării. Această postură, cu brațele deschise, era caracteristică figurinelor neolitice, simbolizând rugăciunea, invocarea sau legătura cu divinitatea.
Experții apreciază că figurina ar fi putut îndeplini o funcție ceremonială, fiind utilizată drept ofrandă votivă, talisman sau obiect conectat cu fertilitatea sau cu apărarea gospodăriei. Indiferent de destinație sa originală, oferă informații valoroase despre comunitățile din neolitic timpuriu.
Astfel de figurine sunt neobișnuite în cultura Starcevo-Criș, ceea ce conferă descoperiri de la Arcuș o importanță deosebită. Majoritatea reprezentărilor antropomorfe din aceeași epocă provin din Banat sau din zona Crișurilor, multe forme accentuate, de tip ‘Venus’ – statuete cu șolduri proeminente, embleme ale fertilității. Cea de la Arcuș se diferențiază: nu prezintă caracteristici exagerate, fiind mai degrabă sau siluetă suplă, minimalistă, dar încărcată de expresivitate .
Investigațiile au fost efectuate de specialiști Muzeului Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, sub coordonarea dr. Dan-Călin Ștefan, împreună cu dr. Dan-Lucian Buzea și dr. Puskas Jozsef, cu contribuția unor arheologi independenți.
Această mică figurină de lut, veche de peste 7.500 de ani, nu oferă o fereastră spre lumea de atunci. O lume în care oamenii începeau să-și clădească sate, să cultive pământul și să caute sensuri spirituale în gesturi și simboluri. Poate că era o ofrandă, poate o amuletă, poate un obiect folosit în ritualuri legate de fertilitate sau protecție casei. Cert este că, prin ea, ne întâlnim astăzi cu gândurile, credințele și sensibilitatea unor oameni de demult, care, la fel ca noi, simțeau nevoia de a se conecta cu ceva mai presus de ei.
Descoperirea de la Arcuș ne amintește că, dincolo de distanță în timp, esența umană rămâne aceeași: căutarea de sens, dorința de protecție, speranța într-un viitor mai bun. Modelată cu grijă, arsă în focul unei locuințe neolitice, statueta traversează milenii pentru a ne povesti despre începuturile civilizației noastre și despre universul interior al celor care au pus bazele comunităților agricole în Carpații Răsăriteni. Este, dacă vreți, un testament prețios al continuității umane, al unității noastre profunde cu trecutul.
Sursa: Muzeul Naţional al Carpaților Răsăriteni
