Uneori, o inscripție păstrată pe zidul unei biserici poate spune despre o comunitate medievală mai mult decât o cronică întreagă, pentru că în câteva rânduri rămân înscrise nume, credințe, oameni care au ridicat sau au împodobit un lăcaș și, mai ales, dovada că în urmă cu multe veacuri exista aici o comunitate suficient de bine închegată pentru a-și construi și păstra propriul loc de cult.
La 2 octombrie 1409 este atestată pisania de la biserica „Sfântul Gheorghe” din Streisângeorgiu, astăzi localitate componentă a orașului Călan, una dintre mărturiile medievale care păstrează numele unor oameni din această parte a Hunedoarei și care a făcut ca vechiul lăcaș să ocupe un loc aparte în istoria arhitecturii și culturii medievale românești. Cercetările arheologice au arătat însă că istoria bisericii este cu mult mai veche decât inscripția din 1409: în jurul ei au fost descoperite morminte datate în secolele XII-XIII, iar stratigrafia acestora și celelalte date rezultate din cercetare au dus la concluzia că înaintea actualei construcții de zid a existat aici o biserică de lemn, având același plan și aceleași dimensiuni, datată în a doua jumătate a secolului al XI-lea.
Vechea biserică de zid păstrează, la rândul ei, o mărturie remarcabilă din 1313/1314, inscripția descoperită în altar în timpul sondajelor efectuate asupra pereților, prin care sunt amintiți cneazul Bâlea, preotul Naneș și zugravul Teofil. Potrivit textului păstrat pe zid, lucrarea a fost făcută „întru ajutorul și iertarea păcatelor” celor pomeniți, sub ocrotirea Sfântului Gheorghe, a Maicii Domnului și a tuturor sfinților:
„În anul 1313/1314 am făcut biserica
cu ajutorul sfântului Gheorghe
și al Maicii Domnului și al tuturor
sfinților, întru ajutorul
și iertarea păcatelor cneazului
Balea și întru ajutorul și mântuirea
și iertarea păcatelor
popii Naneș
și ale lui Teofil zugravul.”
Inscripția este scrisă în slavo-română, iar această precizare este importantă, fiindcă alfabetul în care a fost scris un text medieval nu trebuie confundat cu limba în care acesta a fost redactat, adică slavona. Româna a fost scrisă timp de secole cu alfabet chirilic, înainte de trecerea la alfabetul latin, astfel încât simpla prezență a literelor chirilice nu dovedește că textul ar fi fost scris în slavonă. La Streisângeorgiu, inscripția păstrează tocmai această realitate culturală medievală în care limba română și alfabetul chirilic au coexistat vreme îndelungată.
Peste această istorie veche se așază apoi momentul din 1409, când biserica a fost reparată și re-pictată, iar pictura votivă îi înfățișează pe cneazul Lațcu Cândreș și soția sa, Nistora; numele lor, alături de cele păstrate în inscripția mai veche, dau chip unei lumi locale despre care documentele sunt puține, dar pe care zidurile bisericii au reușit să o păstreze. Interiorul a fost re-pictat în 1743, iar în secolul al XVIII-lea biserica a primit și alte modificări, însă nucleul medieval al monumentului a rămas mărturia unei continuități de locuire și de viață religioasă care se întinde pe multe secole.
Privită astfel, pisania din 1409 nu este o inscripție izolată, ci o verigă dintr-o istorie mult mai veche: sub biserica de zid se află memoria unei construcții de lemn din a doua jumătate a secolului al XI-lea, în jurul ei s-au format generații de morminte, pe ziduri au rămas numele lui Bâlea, Naneș și Teofil, iar după aproape un secol au apărut Cândreș și Nistora, fiecare epocă adăugând câte ceva unei istorii pe care timpul nu a reușit să o șteargă.
La Streisângeorgiu, piatra nu păstrează doar o dată, ci o comunitate: nume de oameni, credința lor, locul în care au trăit și urmele unei istorii care începe cu mult înainte ca pisania din 1409 să fie așezată pe zid. Iar poate cea mai importantă mărturie nu este faptul că o inscripție a supraviețuit șapte secole, ci că, prin ea și prin cercetările arheologice, putem vedea astăzi cât de adânci sunt rădăcinile unei comunități care și-a ridicat biserica, și-a îngropat morții în jurul ei și și-a lăsat numele în piatră pentru cei care aveau să vină după ea.
Surse: Centrul de Informatică, Memorie și Sinteză Culturală, Lăcașuri de cult; Arhiva Dragut.netlify., „Biserica din Streisângeorgiu”; Wikipedia.org. Coperta „Biserica medievală din Streisângeorgiu, Hunedoara”,Sursa Iorga, Nicolae (1926). „Cea mai veche ctitorie de nemeși români din Ardeal (1408-9)”. Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice III (VI); foto Inscripția „Placă de fondare a Bisericii Ortodoxe Streisângeorgiu”. Autor Oguszt. Permisiunii la ambele fotografii: GNU Free Documentation, sursa: commons.wikimedia.org/wiki/.
