Pastila de istorie – Remanierea lui Titulescu

Acum 90 de ani, la 29 august 1936, se consuma un act de injustiție morală. Era înlăturat din funcția de ministru de externe al României Nicolae Titulescu, cel care a fost considerat „unul din cei mai inteligenți şi mai talentați diplomați ai Europei contemporane”. În cele ce urmează vom reliefa cauzele interne şi externe care au determinat demiterea lui Titulescu. 

Personalitatea lui Nicolae Titulescu exercită asupra posterității o fascinației profundă, ce transcende simpla analiză, generând emoție complexă ce derivă din contrastul frapant dintre dimensiunea umană a bărbatului sensibil care reclama cu vehemență condițiile precare de încălzire a lumii hotelurilor londoneze și statura impunătoare a diplomatului clocotitor capabil să dicteze marile negocieri.

Istoricul George G. Potra, director executiv al Fundației Europene Titulescu, în articolul „Înlăturarea lui Titulescu. Conspirația externă”, apărut în Revista Cultura, nr. 291, scrie:

«În ciuda prestigioasei activități diplomatice duse de Nicolae Titulescu, s-a hotărât demiterea sa sub pretextul unei așa-zise „remanieri guvernamentale”. Titulescu, intuind ceea ce avea să se petreacă, și-a prezentat demisia la 11 iulie 1936. Însă aceasta nu a fost acceptată și, la 15 iulie 1936, Consiliul de Miniștri a dat o rezoluție prin care confirma sprijinul pentru politica externă promovată de Titulescu.

Momentul 15 iulie 1936 poate fi explicat printr-o analiză atentă a raporturilor dintre regele Carol al II-lea și Nicolae Titulescu. Suveranul, nedorind să aibă în calea sa obstacole de mărimea lui Titulescu, a fost autorul unei tentative, eșuată însă, de a înlătura din guvern. Pe de altă parte, putem interpreta și în alt mod această încercare de demitere. Aceasta a fost destinată să „testeze” reacția opiniei publice interne și, în special, a celei internaționale. Regele ar fi făcut o mare greșeală acceptând demisia înaintată de Titulescu, deoarece acest lucru ar fi declanșat reacții negative pe plan intern și internațional.

Demiterea lui Titulescu, la 29 august 1936, era și o consecință directă a evenimentelor internaționale ale anului 1936: ocuparea zonei renane de către Germania hitleristă și atacarea Abisiniei de către Italia. Titulescu a susținută necesitatea aplicării de sancțiuni statelor agresoare. Politica de securitate colectivă promovată de Titulescu nu mai era considerată „de actualitate” și se dorea revizuirea politicii externe românești creșterii influenței germane în Europa. Politica titulesciană devenise un adevărat „baraj” în calea revizionismului vremii.», arată istoricul George G. Potra.

Cauzele

O bună parte dintre cauze le găsim în cele scrise de istoricul Marius Hriscu pentru Historia, mai precis articolul „De ce a fost demis Nicolae Titulescu?”, din care redau:

«Analizăm în continuare alți factori care au dus la demiterea lui Titulescu. O cauză a fost și deturnarea, spre Spania republicană, în timpul războiului civil spaniol, a unei comenzi de aviație realizată de România la o serie de uzine franceze. Acest ajutor trimis de Titulescu Spaniei republicane la indignat pe regele Carol al II-lea. O cauză importantă care a dus la demiterea lui Titulescu este reprezentată de anumite animozități personale care există între Titulescu și o serie de personalități politice românești, cum ar fi: Gheorghe Tătărescu, Mihail Manoilescu, Ion Gigurtu, Constantin Argetoianu, Nicolae Iorga, AC Cuza, Octavian Goga. Aceștia îl acuzau pe Titulescu de deteriorare a raporturilor României cu Italia, Germania și Polonia. Titulescu sa pronunțat pentru semnarea unui tratat de asistență mutuală cu Uniunea Sovietică, fiind conștient că în acest fel România putea avea un grad sporit de securitate în eventualitatea unei apropieri sovieto-germane, care de altfel se va realiza la 23 august 1939 prin Pactul Ribbentrop-Molotov. El declara că „apropierea ruso-germană trebuie să nu găsească ca aliați ai URSS”.

La 21 iulie 1936, la Montreux, Titulescu și Litvinov au parafat Tratatul de asistență reciprocă între România și Uniunea Sovietică. Cei doi au hotărât ca tratatul să fie semnat cu prilejul începerii lucrărilor Adunării Generale a Societății Națiunilor, în septembrie 1936. Din cauza apropierii de Uniunea Sovietică, Titulescu a fost acuzat că ar fi comunist. În replică, diplomatul român declara: „Politica față de Uniunea Sovietică derivată din necesitatea de a trăi în bună armonie cu un vecin de 170,000,000 de oameni. de a permite tratatele noastre de alianță existente să-și dea plina lor eficacitate”.

Titulescu a fost acuzat de fapt că prevederile articolului 3 din Tratatul de asistență mutuală, care urma să fie semnat între Uniunea Sovietică și România, puteau periclita suveranitatea și integritatea teritorială a României. În baza articolului 3, trupele imediate articolului dintre statele semnatare nu puteau să depășească granița dintre România și Uniunea Sovietică, adică Nistrul, pentru acordarea de ajutor, decât la cererea formală a părților contractante care a fost victima unei agresiuni, iar după ce-și îndeplinește această obligație ele trebuiau ca, la cererea statului care să aibă grijă de a-și asista înainte, să se execute. de ajutor. Nu există însă nicio garanție că trupele sovietice vor retrage, peste Nistru, la solicitarea statului român. Aceasta a reprezentat una dintre cauzele majore care au dus la demiterea lui Titulescu. O altă cauză semnificativă este reprezentată de compromiterea legilor române-italiene datorită intransigenței cu care Titulescu a cerut sancțiuni economice pentru Italia, în cadrul Societății Națiunilor, după atacarea Abisiniei. La aceasta se adaugă discursul violent al lui Titulescu împotriva ziariștilor italieni, în ședința Adunării Generale a Societății Națiunilor din iulie 1936, discurs care a îndepărtat definitiv România de Italia.», scrie Hitoria.

Jocuri de culise

În articolul istoricului George G. Potra, articol menționat mai sus, găsim și aceste jocuri:

«Criza declanșată la 11 iulie 1936 atinge deznodământul la 29 august 1936. Titulescu afirmă atunci când ales de regele Carol al II-lea pentru al demite a fost unul bizar: „s-a pretins că se vede un plan care ar fi pregătit lovitura din 29 august 1936… Un plan de a accepta mai mult decât atât. de a-mi reînnoi noi puteri”. Aici nu apare un Titulescu care se împotrivește ideile unui joc de culise care ar fi trebuit să aibă ca rezultat demiterea s-a. Însă la 3 octombrie 1940, într-un memoriu trimis generalului Ion Antonescu de la Cannes, regăsim un alt punct de vedere al lui Titulescu în ceea ce a avut demiterea sa: „Dar la 29 august al aceluiași an, fără preaviz de niciun fel, am fost demis din funcțiuni decât ministeriale printr-o simplă telegramă de îngrijire a mea”.

Jocul de culise care a avut drept scop demiterea lui Titulescu a fost favorizat și de absență din țară a acestuia. „Remanierea guvernamentală” s-a realizat la 29 august 1936, iar presa a reacționat mai târziu, deoarece guvernul a întrerupt orice comunicare cu opinia publică în legătură cu acest eveniment, de teama unei avalanșe de protest. Demiterea lui Titulescu a încălcat grav uzanțele diplomatice, conform cărora în momentul înlocuirii unui ministru de externe, noul ministru desemnat în funcție, pentru a lua cunoștință de aspectele politice externe duse de predecesorul său, trebuia asistat de acesta. Sub presiunea opiniei publice, mai mulți șefi de partide din România au cerut readucerea lui Titulescu ca ministru de externe la data de 20 iunie 1937. Dar regele Carol al II-lea, făcând o mare nedreptate, l-a acuzat pe Titulescu că este autorul unor intrigi împotriva sa. Unii specialiști au încercat să dea o explicație atitudinii regelui Carol al II-lea afirmând că: „Atâta timp cât Titulescu și-a putut menține statutul de specialist el să bucurat nu numai de încredere în regelui, dar și de aceea a tuturor românilor. Se știe că Titulescu, „nu sa vrut exponentul vreunui partid politic, ci al țării întregi”.», închei citatul.

În opinia noastră, mai spune istoricul Marius Hriscu: «această atitudine a regelui Carol al II-lea trădează dorința acestuia de a diminua faima lui Titulescu și de a îndepărta o piedică semnificativă din calea instaurării regimului de autoritate personală. Titulescu nu ar fi acceptat niciodată acest lucru, fiind cunoscut liberalismul ideilor sale și dorința sa de a vedea România integrată în cadrul „marii familii a națiunilor”. Acest lucru a fost exprimat de Titulescu prin celebra formulă „de la național prin regional spre universal”.

În concluzie, putem afirma că demiterea lui Nicolae Titulescu a avut trei cauze fundamentale: politica de securitate colectivă promovată de Titulescu, considerată ca nefiind „de actualitate”; dorința regelui Carol al II-lea de a-și institui regimul de autoritate personală; o legătură apreciată „prea strânsă” între România și Uniunea Sovietică. Demiterea lui Titulescu din funcția de ministru de externe al României a reprezentat o grea lovitură dată diplomației românești și internaționale. Înlocuitorul său, Victor Antonescu, „un mediocru lipsit de prestigiu”, nu s-a putut ridica la nivelul faimei titulesciene. Modul brutal al înlăturării lui Titulescu din guvern este exprimat remarcabil de dr. Nicolae Lupu: „Din buchetul de mărăcini au rupt și călcat în picioare singurul trandafir”. Nicolae Titulescu a reprezentat făclia care a luminat un ideal, pacea generală, atunci când norii întunecoși ai războiului se arătă la orizontul lumii.»

Demiterea sa a fost întâmpinată cu satisfacție de către state revizioniste care vedeau în Nicolae Titulescu cel mai redutabil adversar al modificării frontierelor stabilite prin tratatele de ritm după Primul Război Mondial în timp ce în interiorul țărilor gestul a fost critic de liderii opoziției democratice. Analiza documentelor din acea perioadă demonstrează că nu a existat o succesiune ministerială normală deoarece Titulescu a refuzat să colaboreze cu noul ministru considerând că demiterea sa a fost un act de trădare a liniei diplomatice românești realizate prin intrigi de curte și presiuni externe nejustificate. Înlăturarea sa a lăsat România fără cel mai capabil reprezentant al său într-un moment în care norii celui de-al Doilea Război Mondial începeau să se adune deasupra continentului confirmând temerile lui Titulescu legate de izolare diplomatică a țării și de pericolul unei înțelegeri între marile puteri totalitare peste capul națiunilor mici.

Consecințele demiterii sale au fost catastrofale pentru diplomația românească, lăsând țara vulnerabilă în fața furtunii care se apropia. Nicolae Titulescu subzistă în istorie ca făclia care a încercat să ilumineze idealul păcii universale într-o epocă în care revizionismul și totalitarismul începeau să acopere orizontul lumii, rămânând până la capăt un simbol al demnității puse în slujba unui destin național,

Surse: Revista Cultura; Historia;