În ziua de 8 octombrie 1874, pe dealul numit „Dosul Pârliat” din satul Cerbăl, liniștea munților Hunedoarei a fost întreruptă de zgomotul uneltelor unor muncitori care lucrează la amenajarea drumului dintre Govăjdia și Dobra. Lovitura unui târnăcop într-un obiect neobișnuit a scos la iveală nu doar un vas vechi, ci o întreagă pagină de istorie care stătuse îngropată timp de două milenii. Ceea ce au găsit acei oameni sub pământ era un sistem ingenios de protecție – o oală mare din lut ars care adăpostea în interiorul ei un vas din bronz – menit să păstreze intacte bogățiile unei elite dacice din secolul I înainte de Hristos.
Inventarul găsit în aceeași zonă dintre cele mai clare exemple ale bogăției pe care o acumulase aristocrația locală, cunoscuți „tarabostes”, în perioada în care regele Burebista unificase triburile dace. În interiorul vaselor au fost numărați exact 491 de denari români republicani, monedele emise în secolele II și I înainte de Hristos, care demonstrează câte de strânse erau legăturile comerciale cu lumea română cu mult timp înainte ca legiunile lui Traian să cucerească aceste teritorii.
Pe lângă această sumă considerabilă de bani, tezaurul conține un set complex de podoabe lucrate cu o măiestrie rară. Lista pieselor de argint include o fibulă simplă, două fibule cu scut rombic, două coliere, un lanț și trei inele. De asemenea, au fost scoase la lumină șase pandantive și șapte verigi spiralice. Piesele care atrag cel mai multă atenție sunt cele patru brățări: o realizare din argint, de formă spiralică și terminată cu capetele de șarpe, și alte trei brățări făcute dintr-un amestec de aur și argint.
Descoperirea a fost analizată în mod riguros de istoricul Vasile Pârvan, care a inclus detaliile tezaurului în opera s-a fundamentală „Getica”, publicată în anul 1926. Pârvan a înțeles imediat că aceste obiecte nu sunt simple accesorii, ci simboluri ale puterii. Totuși, rigoarea ne obligă să demontăm miturile care au apărut istoric ulterior în presă:
– Titlurile senzaționale care vorbesc despre „Comoara uriașă a lui Burebista” sunt greșite din două motive. În primul rând, nu există nicio dovadă că obiecte au aparținut personal marelui rege dac. Specialiștii folosesc numele lui Burebista doar pentru o perioadă definită cronologică în care a fost strânsă să aibă.
– În al doilea rând, deși valoarea sa științifică de neprețuit, tezaurul de la Cerbăl este considerat de dimensiune medie, fiind departe de proporții fabuloase ale comorilor regale găsite în zona capitalei Sarmizegetusa Regia.
Un aspect fascinant al acestui tezaur este legătura sa stilistică directă cu marile descoperiri din Munții Orăștiei. Reprezentarea capetelor de șarpe pe brățara de argint de la Cerbăl este o dovadă clară a unei culturi culturale a dacilor din această regiune. Aceleași motive decorative, numite protome, se regăsesc într-o formă mult mai spectaculoasă pe celebrele brățări dacice din aur care au fost sustrase din toate acestea arheologice și dintre care statul român a reușit să recupereze oficial doar 13 piese dintr-un total estimat de 24. regatul, indiferent de metalul folosit.
Contextul politic al finalului secolului al XIX-lea a dus la împrăștierea acestui tezaur.
Transilvania se află atunci sub administrația Austro-Ungariei, cele 491 de monede și toate podoabele din argint și aur au fost trimise la Budapesta, unde se află și astăzi în colecțiile Muzeului Național Maghiar.
În țară au rămas doar recipientele în care au fost păstrate: vasul de lut este expus la Deva, iar vasul de bronz se află la Cluj-Napoca.
Separarea pieselor nu știrbește însă importanța tezaurului, care rămâne o mărturie despre o societate dacică organizată, capabilă să producă artă și să gestioneze resurse financiare importante, reflectând o stare de stabilitate și putere economică în inima Munților Apuseni. Tezaurul de la Cerbăl nu arată că, dincolo de legende, istoria reală a dacilor este scrisă în metal prețios și în dorința elitelor de a-și proteja moștenirea pentru viitor.
Coperta: O parte din tezaurul de la Cerbăl. Foto: Vasile Pârvan, „Getica”, 1926.
