Pastila de istorie – Trilogia clădirii gării din Deva

Istoria gării din Deva este o poveste fascinantă, care reflectă nu doar evoluția tehnologică și arhitecturală a vremii, ci și schimbările politice și sociale care au marcat Transilvania și România. Construcția căii ferate Arad-Alba Iulia, preluată în 1866 de „Societatea de căi ferate din regiunea Tisei”, a adus cu sine nu doar modernizarea transportului, ci și ridicarea unor clădiri emblematică, printre care gara din Deva. Aceasta a fost, pentru decenii întregi, un simbol al progresului și al legăturii dintre comunități.

Clădirea gării, construită în stil imperial specific epocii, a fost martora unor momente istorice, de la sosirea primului tren în 1868 până la transformările radicale din perioada comunistă. Cu toate acestea, destinul său a fost unul tragic: de la o clădire admirată și funcțională, gara din Deva a devenit un simbol al neglijării și al deciziilor politice controversate. Această trilogie a gării din Deva ne poartă prin momente de glorie, dar și prin pagini întunecate ale istoriei locale.

Cităm din textul lui Claudiu Nelega despre gara din Deva

«În 1866, o companie privată de construcții căi ferate din Ungaria numită „Societatea de căi ferate din regiunea Tisei” preia în antrepriză lucrările de construcție a celei dintâi căi ferate din Transilvania și anume Arad-Alba Iulia. Ulterior, se va mai construi și ramificația Simeria-Petroșani.

Pe traseul acestei căi ferate vor fi construite mai multe gări, depouri și altele.

Cele mai mari și mai arătoase clădiri ale gărilor sunt și cele de la capătul liniei, și anume Arad și Alba Iulia, totodată gările de la nodurile de cale ferată de pe traseu vor avea și ele niște clădiri frumoase cu etaj și săli de așteptare, construite după moda imperială din acele vremuri.

În august 1868, se finalizează construcția căii ferate până la Deva, iar ziua de 21 august 1868 a fost o zi memorabila în istoria orașului întrucât cel dintâi tren personal tractat de locomotiva „Partos” a parcurs distanța între Arad, plecat la 9 dimineața și ajunge la ora 13 în gara din Deva, împodobită cu jerbe de flori și drapele iar peste tot oamenii se înghesuie pe peron sa vadă „balaurul cu foc”. Mecanicul locomotivei se numea Martin Gross și era cu mare vechime în meseria de mecanic. Totodată, acesta știa că prostimea mai mult ca sigur se va speria când va trage fluierul locomotivei și bineînțeles că atunci când a ajuns în gara din Deva, a mărit presiunea din cazanul locomotivei și în cea de la fluier iar la câteva zeci de metri de Gară, a dat drumul presiunii aburului prin cilindrii laterali și in același timp, a tras si de coarda fluierului…zgomotul aburilor eliberați din cilindri și țiuitul puternic al fluierului făcură ca majoritatea celor care erau pe peron și care nu mai văzuseră un tren în viața lor, să fugă pe unde puteau, să se îmbulzească unii peste alții, iar câțiva să cadă în genunchi și să repete rugăciuni de teama diavolului cu abur.

Mai există o istorie despre cum a luat naștere orașul Simeria, dar asta, alta dată!

Să revenim la gara noastră!

Cele mai reprezentative clădiri ale stilului arhitectectural specific celor construite de societatea „Primei Căi Ferate din Transilvania” erau gările de la Radna, Săvârșin, Deva si Orăștie, toate similare gării din Vințu de Jos, dar de dimensiuni mai reduse. Fațadele principale erau formate din cinci axe cu ferestre pe secțiunea din mijloc, delimitate de blocuri la capete, cu câte două ferestre pe fiecare dintre blocurile laterale. Erau prezente patru deschideri pe fiecare nivel al fațadei laterale. Pervazul avea un rol decisiv în arhitectura acestor clădiri. Gările fac parte din tipologia celor existente în stațiile Karcag și Forró-Encs din rețeaua Societății de Căi Ferate din Regiunea Tisei. În prezent, toate gările construite în acele vremuri, s-au păstrat și au fost recent reabilitate prin programul de finanțare a infrastructurii mari, mai puțin una singură…gara din Deva.

Anii trec, doar gara noastră rămâne aceeași ca și acum câteva sute de ani, doar că lăsată în paragină. Din cele cunoscute de mine, la vechea clădire a gării Deva nu s-au făcut lucrări de reabilitare sau reparații pe toată durata vieții acesteia, adică din 1968 până în 1988, când a fost complet dărâmată.

Odată cu începutul anilor ’80, când marele cârmaci începuse marile lucrări de construcție a canalului Dunărea-Marea Neagră și multe altele, în județul nostru se derulau lucrări la finalizarea căii ferate Deva-Brad, cale ferată care trebuia sa facă legătură între Crișana și Transilvania, prin zona Zarandului. O cale ferată a cărei construcție a debutat la începutul sec. al XX-lea, în timpul vechiului imperiu, continuată în perioada celui de-al doilea război mondial cu un număr mare de prizonieri de război si a cărui construcție nu a fost finalizată, dar datorită elanului muncitoresc din acele vremuri era pe cale de finalizare, in 1988.

În acest timp, nomenclatura comunistă de la conducerea PCR a județului Hunedoara, a simțit că în acele momente e nevoie ca Deva, datorită legăturii cu Bradul, să aibă o altă gară și că ar fi bine ca vechea gară maghiară să fie demolată ca alta să-i ia locul. Dar cum lucrurile la români nu funcționează cum trebuie, mai marii conducători ai țării nu și-au dat acceptul ca vechea gară din Deva să fie demolată, iar alta nouă să-i ia locul, dar nici ai noștri nu s-au lăsat și prin fel și fel de artificii, nomenclaturiștii hunedoreni au întocmit hârtiile pentru „reabilitarea” vechii clădiri a gării. Doar că această reabilitare presupunea chiar demolarea și construcția unei alte clădiri pe fundația si structura fostei gări din Deva.

În 1988, odată cu inaugurarea căii ferate Deva-Brad s-au finalizat și lucrările de „reabilitare” a clădirii gării din Deva. Tovarășul a fost invitat de seamă și chiar a admirat lucrarea de „reabilitare” a clădirii gării din Deva. Sute de tone de fier-beton, zeci de coloane îmbrăcate în plăci de travertin și marmură făceau ca gara noastră sa arate ca făt-frumos, fiind una din cele mai admirate gări din țară. Dar, cu toate astea, bravii constructori au înălțat clădirea noii gări pe structura de rezistență și fundația vechii clădiri, clădire ce era construită din cărămidă și nu avea greutatea actualei clădiri. Dar pe atunci cui îi păsa de rezistența unei structuri? Marii noștri nomenclaturiști și-au văzut de ale lor, șeful lor a fost promovat pe la Timișoara, unde l-a prins și revoluția și unde a fost și comunist, și revoluționar și în câteva zile, și inculpat. Oricum, zilele acelea i-au afectat sănătatea și în câțiva ani, s-a stins.

Spre sfârșitul anilor 90, cei din CFR s-au sesizat că sunt unele probleme cu structura gării din Deva și că sunt anumite pericole, ca urmare, au și închis incintele de la etaj pentru persoane și au păstrat doar casele de bilete de la parter, restul a fost închis. Chiar și celebrul magazin chinezesc „Hong-Kong” a fost închis.

Revenind în zilele noastre, printr-un proiect cu finanțare europeană, CFR-ul a contractat o companie de construcții pentru reabilitarea căii ferate magistrala 200 Arad – Simeria, în cadrul acestui proiect au fost cuprinse și lucrări de reabilitare și restaurare a clădirilor gărilor din localitățile de pe parcursul căii ferate. Acum, aproape de finalul proiectului, (bineînțeles că mai e de munca la el) toate gările de pe parcurs au fost reabilitate, mai puțin una….gara din Deva, pentru ca, în urma studiilor și măsurătorilor efectuate, structura de rezistență a clădirii este șubredă și nu rezistă la aceste lucrări de reabilitare. Astfel, astăzi, în locul clădirii gării din Deva, vedem un morman de moloz.

Nu știu cum va arăta noua clădire a gării din Deva dar parcă nici nu-mi pasă. Mie-mi plăcea aia veche, aşa puturoasă cum era!

PS…noroc că la Orăștie, oamenii au fost mai înțelepți și nu au dărâmat-o!!!»

În loc de concluzie

Istoria gării din Deva este o oglindă a modului în care deciziile politice, ambițiile economice și neglijarea patrimoniului cultural pot schimba radical fața unui oraș. De la o clădire emblematică, construită cu grijă și în stilul arhitectural specific epocii, gara din Deva a ajuns să fie demolată și înlocuită cu o structură care nu a rezistat trecerii timpului. Decizia de a demola vechea gară, în ciuda opoziției autorităților centrale, a fost una controversată, iar consecințele sale se resimt și astăzi.

Astăzi, în locul gării istorice, rămâne doar un morman de moloz, iar viitorul noii clădiri este incert. Povestea gării din Deva ne amintește cât de important este să păstrăm și să valorificăm patrimoniul arhitectural, pentru că odată pierdut, nu mai poate fi recuperat. În același timp, este un apel la responsabilitate pentru viitor: deciziile de astăzi vor modela peisajul urban și memoria colectivă de mâine.

În timp ce orașe precum Orăștie au reușit să-și păstreze gările istorice, Deva rămâne cu o pagină goală în istoria sa. Poate că, într-o zi, noua gară va reuși să redea orașului o parte din strălucirea de altădată, dar vechea clădire, cu istoria și amintirile ei, va rămâne pentru totdeauna doar o amintire.

Note foto: Coperta – Diapozitiv pe celuloid provenind din colecția lui Peter Gray Gallery. Una dintre puținele fotografii color a gării Deva, de prin 1968.

Sursa: Claudiu Nelega, „Trilogia clădirii gării din Deva”, postare pe Facebook, 5 iulie 2024.