Astăzi, 4 aprilie, sărbătorim Ziua Academiei Române, un moment perfect pentru a transpune istoria acestei instituții venerabile într-o formă narativă.
În fiecare an, când calendarul indică data de 4 aprilie, societatea românească marchează o sărbătoare a spiritului și a cunoașterii: Ziua Academiei Române. Această tradiție, instituită în pragul noului mileniu, în anul 2000, a luat naștere sub auspiciile „Zilei Porților Deschise”, o invitație simbolică adresată națiunii de a păși în universul celui mai înalt for cultural al țării.
Povestea acestei instituții de prestigiu începe însă mult mai devreme, într-o primăvară a speranțelor naționale. La 1 aprilie 1866, se puneau bazele „Societății Literare Române”, o organizație care, un an mai târziu, avea să-și înceapă oficial activitatea sub numele de „Societatea Academică Română”. Evoluția sa a fost una firească și impunătoare, culminând la 29 martie 1879, când, printr-un înalt decret, aceasta a fost recunoscută ca institut național, primind denumirea care a dăinuit peste secole: Academia Română.
Încă de la primele sale suflări, Academia a fost gândită ca o „Românie în miniatură”. Ea a reușit performanța istorică de a înfăptui unirea românilor în plan cultural și științific cu mult înainte ca harta politică să fie definitivată. La masa discuțiilor s-au așezat, deopotrivă, minți luminate din toate provinciile istorice: de la moldovenii Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi, la ardelenii Timotei Cipariu și George Barițiu; de la bănățenii Andrei Mocioni și Vicențiu Babeş, până la muntenii Ion Heliade-Rădulescu și C.A. Rosetti. Acești corifei ai culturii aveau o misiune sacră: să șlefuiască ortografia și gramatica limbii române și să zămislească primul mare dicționar al neamului.
Momentele de început au fost marcate de o efervescență intelectuală rară. În august 1867, primele ședințe stabileau statutul unei instituții independente, menite să „înainteze literele și științele între români”. Sub conducerea primului președinte, Ion Heliade-Rădulescu, Academia și-a structurat activitatea în trei mari secțiuni: literară, istorică și științifică, acoperind astfel întreg spectrul geniului uman, de la filosofie și artă, până la geografie și științe aplicate.
Istoria nu a fost însă mereu blândă. În anul 1948, sub presiunea noilor realități politice, instituția a fost transformată în Academia Republicii Populare Române. Totuși, spiritul autentic nu a putut fi înăbușit definitiv. Imediat după Revoluția din 1989, în primele zile ale lui ianuarie 1990, un decret-lege a redat Academiei statutul de cel mai înalt for științific și cultural al țării, reorganizând-o pe bazele sale firești.
Astăzi, Academia Română este un organism viu și complex, o cetate a cunoașterii ce cuprinde 14 secții, filiale în centre universitare de renume precum Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, precum și o rețea vastă de institute de cercetare. Cu o bibliotecă tezaur, o editură proprie și revista „Academica”, instituția rămâne, la peste un secol și jumătate de la înființare, gardianul identității naționale și motorul progresului științific românesc.
Parcă spui că e ziua psihozei la realitatea TV de mai bine de 2 săptămâni! E incredibil cât de bine se pricep sa îndepărteze cetățenii din fata canalului lor! Citez ultimul titlu oribil, dar repetat de cel puțin luna de zile: „Rămâneți alaturi de noi, vine Simion cu decizia crucială”! Ce decizie crucială scoate pe gura Simion de vreți cetățenii magnet de prostite la canalul vostru realitatea TV? Din totdeauna a fost ceva obișnuit și plictisitor, nimic nou în practică, era de datoria lor ca opoziție sa acționeze! Ce e cu psihoza asta prin intermediul ecranelor realitatea TV, v-ați molipsit de la restul canalelor și va convine sa fiți copie? Foarte bine! O să îi distrugeți și pe Simion și pe Georgescu cu brio, daca continuați în așa hal la fel ca restul canalelor!
P.s. trecând pe net sa vad ce mai e nou la tv-uri, am dat peste aceasta, upssss jalnică împreună cu tămâioasa lacrimogena Păcuraru, intrata sub mantia prostirii cetățenilor să uite de canalele tv și să își vadă de viața proprie. Știam, dar nu credeam că de la realitatea TV se poate transmite acest mesaj subliminal! Auzi, și, cică e televiziunea Poporului! Care popor, doar poporul ca slogan de și pentru televiziune? Sikkktir!