Percheziții ample într-un dosar de tăieri ilegale de arbori (VIDEO)

 

Polițiștii hunedoreni, alături de colegi din mai multe județe, au sprijint acțiunile dintr-un dosar care vizează destructurarea mafiei lemnului din județul Sibiu.

Oamenii legii au organizat 41 de percheziții domiciliare, într-o cauză penală ce vizează infracțiuni de luare de mită, dare de mită, delapidare, complicitate la delapidare, tăiere fără drept de arbori în formă agravată, tăiere fără drept de arbori și complicitate la tăiere fără drept de arbori. Perchezițiile s-au desfășurat în localitățile Brateiu, Alma și Dumbrăveni din județul Sibiu.

„Din probatoriul administrat până la această dată s-a stabilit că, în perioada iulie – septembrie 2025, un bărbat în vârstă de 37 de ani, domiciliat în Brateiu, ar fi permis mai multor persoane să exploateze material lemnos din fondul forestier național, fără documente legale și fără marcaje corepunzătoare materialului lemnos, în schimbul unor sume de bani sau foloase necuvenite. De asemenea, bărbatul ar fi fost spijinit de alte persoane în activitatea infracțională, prin aceea că persoanele ar fi ascuns urmele cioatelor tăiate, prin incendiere, acoperire sau extragere rădăcini.

În urma efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate, în vederea indisponibilizării, 42 de telefoane mobile, sumele de 107.183 de lei și 10.120 de euro, un pistol cu bile, șase drujbe, un ciocan, două pene precum și cantitatea de 219,06 mc material lemnos”, informează IPJ Hunedoara.

În anexa unui imobil unde au avut loc percheziții, oamenii legii au descoperit un exemplar de căprior de cinci luni, fiind deschid dosar penal pentru braconaj cinegetic.

„În cadrul perchezitiilor efectuate, într-o anexă a unui imobil din Brateiu, polițiștii au identificat un exemplar de căprior, femelă, în vârstă de aproximativ cinci luni, pentru care persoana care îl detinea captiv, respectiv un localnic de 71 de ani, nu a putut prezenta documente de provenineță. În continuare se desfășoară activități în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de braconaj prin vânătoare de către o persoană care nu posedă permis de vânătoare”, precizează anchetatorii.

În urma administrării probatoriului, opt bărbați cu vârste cuprinse între 18 și 57 de ani, toți domiciliați în comuna Brateiu, au fost reținuți pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentați în cursul acestei zile instanței, cu propunere de luare a unor măsuri preventive. Totodată, procurorul a dispus audierea a 42 de persoane.

Pe parcursul raziei, au fost instituite și filtre rutiere, fiind controlate peste 50 de autovehicule, efectuate 44 de testări pentru consumul de alcool și aplicate șapte sancțiuni în valoare de 2215 lei.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul mai multor structuri operative ale IPJ Sibiu, respectiv: Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul de Ordine Publică, Biroul de Investigații Criminale, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Criminalistic. De asemenea, au participat polițiști din cadrul structurilor IPJ Alba, IPJ Vâlcea, IPJ Hunedoara, IPJ Brașov, IPJ Covasna, spijiniți de Brigada Mobilă de Jandarmi Brașov, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, o echipă canină și 10 specialiști din domeniul forestier.

În cauză, cercetările continuă sub coordonarea procurorului, în vederea documentării întregii activități infracționale, și a recuperării prejudiciului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

O criză inundată de ipoteze și profeții

Celebra „coaliție pro-europeană” născută dintr-o premisă falsă se apropie de dat ortul popii.

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

VIDEO. Recidivist reținut de polițiștii hunedoreni pentru infracțiuni la regimul rutier

Un bărbat din municipiul Hunedoara care conducea fără permis, deși avea antecedente similare, a fost reținut de polițiști.

Hunedoara: Bărbat reținut după agresiune și urmărire de poliție

Un bărbat din municipiul Hunedoara a fost reținut de...

Prima ieșire în oraș: copii din Grigorescu, la teatru și prin Deva

12 copii din familii defavorizate, din cartierul Nicolae Grigorescu,...

„Evaluarea” Primăriei bate decizia instanţei la Burjuc

O investiție de peste 17 milioane de euro, finanțată...