Piperea, după ce a fost la Cotroceni: „Dan are un al treilea iepure în joben pe care îl va desemna”

 

După consultările de la Cotroceni, europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea  a tras două concluzii:
„(i) Dan are un al treilea iepure în joben pe care îl va desemna premier pentru 2-3 zile, până la un nou eșec în Parlament;
(ii) nu se va ieși din impas decât prin alegeri anticipate; chiar dacă mi-a dat dreptate când i-am demostrat că suntem occidentali și europeni din perspectiva principiilor și valorilor în care credem, Dan nu ne consideră o soluție, iar Grindeanu a repetat că nu concepe o colaborare cu noi”.
„Să le urăm amândurora călătorie sprâncenată dincolo de fruntariile libertății”, a conchis, ironic, europarlamentarul.

Share

1 COMENTARIU

  1. Poate ca ne trebuie un partid cu camasi colorate si pas de defilare sa vada mucea ce e aia „extremism”. S-ar putea uita la usr care are toate caracteristicile unui partid extremist de stanga. Despre grindeanu: nu plang de grija pesedeului dar rau a ajuns cu ciolaci si grindeni. Problema lor e ca au conducatori din umbra care nu vor sa apara in public si ne baga mutrele astea dezolante care se cred sefi. In Suedia acum cativa ani au facut la fel cu SD (Sverige Demokraterna) pe care i-au stampilat ca extremisti dar in final au trebuit sa ii accepte, probabil se va intampla la fel si la noi dupa un timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

David și ceilalți

N-am mai călcat pe la o deschidere de an...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Democrație sau coșmar? Europarlamentarul Nicu Ștefănuță, taxat de AUR

Senatorul AUR Nicolae Vlahu îl taxează pe europarlamentarul Nicu...

Prețul la pompă. Ce-i de făcut? A mai apărut o propunere

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, critică actualul mecanism privind...

Piperea: „Trei politicieni români erau pe cale să obțină sancționarea României cu miliarde de euro”

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea susține, într-o postare pe Facebook,...

Anomalie cu conducerile TVR şi Radioului Public: Au trecut 127 de zile de la constatarea neconstituţionalităţii (update)

UPDATE CCR a publicat, joi, motivarea deciziilor privind neconstituţionalitatea...