Destinul unei personalități nu este niciodată dictat de codul poștal al locului de naștere și nici de mărimea averii părintești. Există o prejudecată întâlnită, conform căreia marile realizări sunt rezervate celor născuți în metropole efervescente sau în familii cu resurse materiale inepuizabile. Viața lui Aurel Tămăşoiu demonstrează însă contrariul: adevărata „zestre” a unui om nu stă în conturi bancare, ci în curiozitatea intelectuală, în rigoarea morală și în puterea de a transforma un sat modest de la poalele munților într-un punct de plecare către culmile cunoașterii. Născut în Costești, într-o familie în care tatăl a slujit comunitatea ca învățător și preot, Tămăşoiu a dovedit că rădăcinile rurale oferă o sevă de o tenacitate aparte. Drumul său, de la micul sat hunedorean la titlul de Doctor în Științe Juridice și la profunzimea poeziei, este mărturia vie că inteligența și talentul nu au nevoie de bulevarde mari pentru a se manifesta, ci de voință și de un spirit neobosit.
Biografie:
S-a născut la 19 mai, la Costești, comuna Orăștioara de Sus, ca fiu al Ecaterinei și a lui Petru Tămăşoiu. Tatăl a fost învățător confesional la Școala din Costești, iar în 1909 a fost hirotonit preot ortodox și numit paroh al parohiei ortodoxe din satul Stârci, județul Sălaj.
A urmat între anii 1914 și 1918 Școala Elementară la Orăștie (Kiss Kollegium), iar în 1918 s-a înscris la Liceul Reformat Kún, unde a studiat un an, iar între anii 1919 și 1926 a studiat la Liceul „Aurel Vlaicu”, nou înființat, avându-l diriginte pe prof. Aron Demian.
A debutat publicistic în timpul liceului, cu poezia „Seara”, care i-a fost publicată în „Almanahul liceului” pe anul 1921-1922. Tot în acea perioadă, a devenit președinte al Societății de Lectură „Vasile Alecsandri” și apoi al Societății de Lectură „Mihai Eminescu”.
În clasele a III-a și a V-a de liceu a obținut câte o mențiune la concursul pe țară organizat la București de „Tinerimea română”. Ca apoi clasele a VII-a și a VIII-a de liceu a tradus în limba română două poezii de Baudelaire și patru poezii de Ady Endre – poeții săi preferați. De menționat că mult mai târziu, fiind mai în etate, a mai tradus 56 de poezii de Ady Endre. A predat manuscrisele cu poezii Editurii „Facla” din Timișoara, pentru publicare, dar nu i-au fost publicate în timpul vieții.
Și-a luat bacalaureatul în iunie 1926, la Alba-Iulia, în fața unei comisii al cărei președinte era profesorul universitar Alexandru Borza.
Între 1926 și 1930, a studiat dreptul la Universitatea din Cluj, iar în anul 1933, a obținut titlul de Doctor în Științe Juridice, la aceeași universitate.
Publică în anul 1929 în „Almanahul” Centrului studențesc Cluj, la pagina 133, un istoric al studenților în drept. Tot în perioada studiilor universitare a publicat articole în „Gazeta Hunedoarei” din Deva.
În luna aprilie 1932, s-a înscris ca stagiar în baroul avocaților din Deva și a practicat avocatura în Orăștie, la biroul avocatului dr. Izidor Radu. Din noiembrie 1932 și până în noiembrie 1934, și-a îndeplinit stagiul militar la Regimentul 92 infanterie Orăștie.
Ca în 1934, să fie numit de către prefectul de Hunedoara, viceprimar al orașului Orăștie, iar în luna decembrie a aceluiași an a fost numit ajutor de judecător la Rupea, din județul Târnava-Mare.
În anul 1938, a fost acceptat, în urma unui examen, în magistratură și a fost numit judecător provizoriu la Judecătoria mixtă Mediaș, iar de la 1 ianuarie 1939, judecător definitiv la Judecătoria a II-a urbană din Timișoara. în 1942, a fost numit, la cerere, procuror la Tribunalul Timiș, unde a rămas în funcție până în 1948. Din martie 1948, a fost mutat la Rodna, în județul Bistrița-Năsăud, ca șef la judecătoria rurală, până în 1949. începând cu anul 1949 a fost încadrat la Timișoara, ca referent juridic și apoi jurisconsult, până la pensionare, în 1969. A mai lucrat o vreme și după pensionare, ca jurisconsult la C.A.P.-uri, cumulând pensia cu salariul.
În anul 1969, i se publică, la pagina 27 din revista literar-științifică „Pagini școlare” a Liceului „Aurel Vlaicu”, patru poezii, iar în anul 2005 publică la Editura „Emma” din Orăștie volumul „Din Ținutul Orăștiei -Amintiri”.
În anul 2006, la 80 de ani de la terminarea liceului „Aurel Vlaicu”, conducerea instituției i-a acordat o Diplomă de Excelență, iar Despărțământul „ASTRA” din Orăștie, o Diplomă de Onoare.
A trecut la cele veșnice la 24 august 2010, la 103 ani.
Rolul personalităților în arhitectura societății
Rolul personalităților într-o comunitate depășește simplă acumulare de titluri sau funcții, ele funcționează ca repere moral și punți de legătură între epoci. O personalitate precum Aurel Tămăşoiu, care a traversat un secol de istorie cu demnitate, ne arată că menirea unui intelectual este de a echilibra rigoarea legii cu sensibilitatea artei. Ca judecător, a servit drept pilon de ordine și dreptate, iar ca poet și traducător, a hrănit spiritul, demonstrând că un om complet este cel care pune întreaga inteligență în slujba binelui și a frumosului. Personalitățile sunt cele care dau identitatea unui loc. Prin ele, Orăștia și satele sale nu rămân doar puncte pe hartă, ci devin spații ale excelenței. Moștenirea lăsată de Aurel Tămăşoiu, de la amintirile sale despre „Ținutul Orăștiei” până la exemplul unei longevități active de 103 ani, rămâne o sursă de inspirație: nu reamintește că datoria unei personalități este de a lăsa în urmă o lume mai bine înțeleasă, mai dreaptă și prin poezie, mult mai frumoasă.
