Povestea muzicianului care a transformat misterul «Fetei din Vis» în imn rock

 

Paul Ciuci împlinește 70 de ani, marcând șapte decenii de viață și peste jumătate de secol dedicat scenei. De la prima chitară primită în copilărie la Câmpia Turzii și până la concertele susținute în fața a zeci de mii de oameni, a reflectat evoluția rock-ului românesc autentic. Voce emblematică a trupei Compact, dar și membru important în proiecte precum Sfinx Experience sau Telegraf, Ciuci a reușit să scrie compoziții care au depășit barierele timpului. Este artistul care preferă să privească mereu înainte să rămână un reper pentru profesionalismul său și pentru capacitatea de a transforma experiențe personale simple în refrene fredonate de generații întregi.

Succintă biografie

S-a născut pe 12 iulie 1956, la Câmpia Turzii. Despre copilărie artistul spunea oarecând într-un interviu pentru Adevărul: „Mama mea, Maria, a fost ani mulţi membră în Corul Casei de Cultură din Câmpia Turzii. Cred că de la ea am primit entuziasmul cu care am început să descopăr că muzica este cel mai minunat lucru pe care un om îl poate avea în viaţa lui. Ea a fost şi prima care mă critica sau spunea: „da, sună bine, dar ai grijă, acolo trebuie să fii atent; nota aia cred că trebuie mai sus ca intonaţie“ şi alte chestii din astea. Ei îi datorez şi faptul că îmi plăcea muzica uşoară, apoi rock. După aceea, când am dat de gustul rockului britanic şi american, am spus la revedere cântecelor care nu îmi dădeau o stare de bine şi care erau monotone, ca să zic aşa.”

Povestea lui în muzică a început încă din anii ’70, la Câmpia Turzii, unde, alături de prietenul său din copilărie, bateristul Aurel Vasilescu, cunoscut drept Leluț, a pus bazele formației Telegraf. Trupa a participat la numeroase concursuri și festivaluri din acea perioadă și a obținut mai multe premii la „Cântarea României”. La sfârșitul anilor ’70, talentul celor doi nu a trecut neobservat. În timpul unui festival național, Paul Ciuci și Aurel Vasilescu au fost remarcați de Teo Peter și Costi Cămărășan, fondatorii trupei Compact din Cluj.

În acea perioadă, Compact trecea printr-un moment dificil, după plecarea mai multor membri ai formației. Teo Peter și Costi Cămărășan au căutat muzicieni care să ducă mai departe proiectul, iar alegerea lor s-a oprit asupra lui Paul Ciuci și Leluț. Cei patru au ajuns la un acord, iar noua formulă Compact a început repetițiile.

Într-un interviu acordat publicației Formula AS, Paul Ciuci se descrie drept „primul la alergatul cu spatele”.

Sunt un om cu privirea îndreptată înainte, aşa am fost mereu, un Rac…neveritabil. Știu că se spune despre Raci că privesc mai degrabă în trecut. Nu şi eu. Eu merg numai înainte, chiar şi cu spatele. Ce-mi plăcea proba aceea de la Educaţie Fizică în şcoală, când trebuia să alergăm cu spatele! Primul eram mereu, niciodată nu mă împiedicam şi niciodată nu pierdeam linia dreaptă. Primul la alergatul cu spatele! Ha! Ha!

Revenind, deşi viitorul a fost mereu singura mea ţintă, sunt un om sensibil, iar în ultima vreme, „dorul” este un cuvânt pe care-l folosesc destul de des, recunosc. Am pierdut mulţi prieteni în ultimul timp, unii nu mai sunt printre noi, alţii m-au trădat, iar asta mă amărăşte. Pe de altă parte, mi-a luat foarte multă vreme să realizez importanţa prieteniei, raritatea ei. Abia în a doua parte a vieţii am avut revelaţia că Dumnezeu ne-a dat doar cinci degete la o mână, ca să ne numărăm prietenii. Aşa că mi-i ţin aproape pe ăştia puţini pe care îi am, le răsplătesc prietenia cu preţuirea mea şi cu câte o masă bună, când ne vedem”.

Muza care l-a inspirat pentru celebra piesă „Fata din vis”

Unele cântece rămân, pur şi simplu, în memoria mai multor generaţii. „Fata din vis”, una dintre cele mai cunoscute piese ale trupei Compact, este una dintre ele. În spatele refrenului pe care generații întregi l-au fredonat şi încă în fredonează se află o întâlnire de câteva minute cu o tânără întâlnită într-un tren, între două concerte.

Fata cu pantofi albaștri

Într-un interviu acordat la Radio România Actualități, Paul Ciuci a povestit cum s-a născut ideea piesei „Fata din vis”. „A fost predestinat să aleg acest nume: «Fata din Vis». Nu l-am căutat, pur şi simplu mi-a venit în minte”, a mărturisit artistul.

Totul s-a întâmplat în 1978, într-o călătorie cu trenul. Paul Ciuci mergea împreună cu bateristul alături de care cânta atunci în trupa Telegraf. Nu era încă membru al formației Compact.

Ţin minte că era noiembrie şi era foarte frig. Anul 1978. Mergeam cu trenul, împreună cu toboşarul cu care cântam la vremea aceea, la trupa Telegraf. Nu eram încă la trupa Compact. Am intrat în compartiment – era un bec chior, de 15w, cu o lumină gălbuie. Am ieşit la o ţigară pe culoar. Acolo era o fată, m-au frapat în primul rând pantofii ei albaştri. Imaginea aceasta mi-a atras atenţia: o fată cu pantofii albaştri…”, a povestit el.

Cei doi nu și-au spus numele și nu au încercat să păstreze legătura după acea călătorie. Au vorbit doar câteva minute, iar fata a coborât. Pentru Paul Ciuci, tocmai faptul că nu a ştiut niciodată prea multe despre tânăra din tren şi misterul au făcut ca întâlnirea să rămână atât de puternică.

Nu am întrebat-o cum o cheamă şi nici ea nu m-a întrebat pe mine, dar am intrat amândoi în nişte discuţii de complezenţă. Ea a coborât la gara din Alba Iulia. Ţin minte că era foarte târziu şi era ceaţă, exact ca în filmele londoneze. M-a impresionat foarte tare întâlnirea asta, tocmai prin misterul ei. Nici nu ştiam de ce s-a întâmplat, cum a apărut fata aceasta în vagonul acela unde eram doar noi…”, a mai spus el.

Câteva luni mai târziu, amintirea acelei seri s-a transformat într-o melodie. Inițial, Paul Ciuci a încercat să păstreze în versuri detalii concrete despre fată și locul unde aceasta coborâse. Se gândise chiar la cartierul „La Cetate” din Alba Iulia, despre care fata îi spusese că era locul unde locuia.

Prima variantă suna astfel: „În gara ce părea pustie/ Ai coborât şi ţi-am promis/ Să vin la tine în cetate/ S-aprind lumina ce s-a stins.”

Ulterior, artistul a renunțat la aceste versuri, considerând că povestea devenea prea personală și prea legată de un anumit loc. A ales o variantă mai simplă, care lăsa mai mult loc imaginației: „Îmi amintesc de tine/ Stăteai în faţa mea/ A fost de-ajuns o privire/ Ce n-o pot uita”.

Așa s-a născut „Fata din vis”, cântecul care avea să devină una dintre piesele de referință ale trupei Compact și care a păstrat peste ani misterul acelei întâlniri de câteva minute dintr-un tren de noiembrie.

Hiatusul – Compact B și Compact C

În 1988 se va produce a triplă sciziune, Ciuci va pleca în Statele Unite ale Americii, iar Cămărășan și Peter înșiși nu vor mai fi în stare să aibă același tip de parteneriat solid, care fusese atât de plin de succes în trecut, generând două formații separate, Break Group (prima trupă creată de Costi și Teo, pe care au desființat-o la plecarea lor în armată) și Compact, respectiv, ulterior, cele două trupe Compact, numite limpede Compact X (unde X poate fi București sau Cluj), respectiv Compact B și Compact C.

Ca urmare a triplei segregări, de care se pare că „forțe adverse” nu fuseseră străine, aproape simultan, Teo Peter va înființa formația Compact B (prescurtare pentru Compact București) mutându-se la București, iar Costi Cămărășan va rămâne la Cluj, înființând formația Compact C (prescurtare pentru Compact Cluj).

După o perioadă petrecută în Statele Unite, în care, în chip evident, Paul părăsise trupa Compact, Paul Ciuci s-a întors în România. Revenirea lui Paul Ciuci în formula Compact, în anul 1996, a reprezentat un moment esențial pentru continuitatea uneia dintre cele mai iubite trupe din România. După anii petrecuți în Statele Unite și experiența muzicală acumulată în Europa de Vest alături de Sfinx Experience, muzicianul a adus înapoi în trupă acea amprentă vocală și compozițională care a consacrat albumele de succes ale anilor ’80. Perioada de după 1990 a însemnat pentru el și colegii săi nu doar confirmarea statutului pe plan intern, ci și oportunitatea de a împărți scena cu nume mari ale rock-ului mondial, precum Nazareth, Europe sau Scorpions, în cadrul unor turnee de amploare.

La vârsta de 70 de ani, Paul Ciuci păstrează energia și viziunea asupra muzicii, fiind dovada vie că pasiunea începută la 9 ani poate susține o carieră de viață. Dincolo de scindări, perioade de hiatus sau schimbare de componență, el a rămas fidel drumului său drept, „alergând cu spatele” spre viitor fără să se împiedice de dificultățile trecutului. Astăzi, contribuția sa la istoria muzicală rămâne fundamentală pe sinceritatea actului artistic și pe legătura profundă cu publicul care, după atâtea decenii, încă regăsește în vocea lui emoția acelei prime întâlniri misterioase dintr-un tren de noiembrie.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Sfînta Maria, mătușa mea

În fiecare an, de ziua ei, aprind cîte o...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Huiduieli pentru Ilie Bolojan la Constanţa

Premierul interimar Ilie Bolojan a fost huiduit, sâmbătă, de...

Cifre uluitoare despre pierderile Rusiei în Ucraina

Rusia a pierdut aproximativ 1.465.810 militari în Ucraina de...

Ziua Marinei, tot fără Nicuşor Dan. L-a trimis pe Lazurca

Manifestările de Ziua Marinei din municipiul Constanţa ne-au găsit...

Se lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei

InfoCons a anunțat că lansează Centrul de Protecția Consumatorilor...