Premieră: Madrigal lansează Imnul Pakistanului

 

Corul Madrigal, instrument de „soft power” românesc în Asia: Pakistanul vorbește despre România, după lansarea primei variante corale a imnului de stat.

Conceperea și lansarea primului aranjament coral al imnului național al Pakistanului care a avut loc în data de 23 martie a.c., interpretat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, și realizat cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe prin Ambasada României de la Islamabad, a generat un impact internațional major, cu o audiență totală estimată de peste 25 de milioane de persoane, prin presa, televiziunile și platformele digitale din Pakistan.

Diplomația modernă poate crea rezultate care rămân moștenire. Inovația și tradiția se pot pune în valoare reciproc, iar colaborarea dintre Ministerul Afacerilor Externe și Corul Madrigal a adus un moment cultural aparte în istoria modernă a Pakistanului. Le mulțumim pentru profesionalism! Colaborarea din acest an continuă succesul colaborării din Japonia, de anul trecut, unde reprezentațiile Corului Madrigal s-au desfășurat cu casa închisă”, a declarat Oana Țoiu, Ministrul Afacerilor Externe.

Preluări mass-media Pakistan

Suntem onorați să ducem la bun sfârșit acest proiect cultural cu adevărat istoric, care va lega pentru totdeauna cele două națiuni”, a declarat Dan Stoenescu, Ambasadorul României în Pakistan.

Imnul național al Pakistanului, „Qaumi Tarāna”, compus de Ahmed Ghulam Ali Chagla pe versurile lui Hafeez Jalandhari, este unul dintre cele mai importante simboluri ale identității naționale pakistaneze.

Proiectul s-a bucurat de o amplă recunoaștere publică și instituțională, fiind distribuit și comentat de oficiali, lideri de opinie, jurnaliști și personalități publice din Pakistan. Printre aceștia se numără senatorul Mushahid Hussain Sayed, deputații Danesh Kumar Palyani și Kasim Gilani, precum și analiști și jurnaliști influenți precum Nasim Zehra, Rabia Akhtar sau Yasser Latif Hamdani.

Lansarea a fost preluată de agenția națională Associated Press of Pakistan, reflectată de publicații de referință precum Parliament TimesSoon TimesDawn, The Nation, Daily Times, UrduPoint / Pakistan Point News, Islamabad Post, Centreline, DNA News Agency, The Gulf Observer, Pakistan in the World, The Pakistan Times, The World Ambassador (TWA), Fuchsia Magazine, inclusiv în ediții tipărite și în limba urdu, ceea ce indică o difuzare extinsă atât în mediul instituțional, cât și în rândul publicului larg. De asemenea, imnul a fost difuzat atât de posturi de televiziune naționale, cât și private, precum Pakistan Television și HUM News, fiind amplificat masiv pe platformele de social media, unde a generat milioane de vizualizări și sute de mii de interacțiuni și reacții.

Aranjamentul coral al imnului „Qaumi Tarāna”, realizat de Grigore Cudalbu și interpretat de Corul Madrigal sub bagheta dirijorului Anna Ungureanu, propune o versiune polifonică rafinată, păstrând solemnitatea și identitatea muzicală a piesei originale.

Pentru Corul Madrigal, acest proiect demonstrează forța reală a culturii de a construi relații între națiuni. În contextul internațional actual, diplomația culturală devine un vector esențial de câștigare a încrederii și de consolidare a parteneriatelor între state”, a declarat Emil Pantelimon, managerul Corului Madrigal.

Lansarea face parte din programul „Diplomacy – The Anthems of the World” | „Diplomația – Imnurile lumii”, inițiat de Corul Madrigal în 2021, un demers strategic de diplomație cultural, care urmărește înregistrarea imnurilor naționale ale tuturor statelor lumii și punerea lor la dispoziția publicului pe o platformă digitală dedicată.

Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România. Directorul de onoare al ansamblului este dirijorul Ion Marin, iar dirijorul ansamblului este Anna Ungureanu. Din anul 2014, managementul instituției este coordonat de Emil Pantelimon.

Share

1 COMENTARIU

  1. Suna foarte bine iar pronuntia in urdu e excelenta. Dupa Albania (Himni i Flamurit, de Ciprian Porumbescu – noi il cantam pe vremuri ca „E scris pe tricolor unire”) vad ca ne bagam pe muzica, nu e rau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Comisioanele, domnule prim-ministru!

Puși mereu în fața mormanului uriaș de împrumuturi externe...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

VIDEO. Drone tip Gerbera, distruse în zona Neptun Deep

Două drone tip Gerbera au fost distruse, marţi după-amiază,...

Ironii: ”Să se ducă Miruță să filmeze cum se oprește reactorul”

Ministrul Apărării, Radu Miruță, este ironizat de unii jurnaliști...

Când știrile false devin subiectul fals

Există o întrebare pe care dezbaterea despre o lege...

Fost inspector-șef al Gărzii Forestiere, reținut

Mirel Idorași, fost inspector-șef al Gărzii Forestiere, a fost reținut pentru 24 de ore.