Președintele și riscul suspendării

Modul în care președintele a abordat relația cu Consiliul Superior al Magistraturii reprezintă, fără echivoc, depășirea unei linii roșii. Nu una politică, ci una strict procedurală. Problema nu este dacă președintele are sau nu dreptate în fond. În materie de justiție, dreptatea nu operează în afara regulilor de drept. Iar regulile sunt exclusiv juridice, nu politice, nu administrative, nu retorice.

Justiția nu poate fi „corectată” prin gesturi instituționale improprii, ci numai prin mecanismele prevăzute de Constituția României și de legile organice. Or, președintele a ales să ignore aceste mecanisme. Nu a avut în vedere sesizarea Parchetului General, nu a implicat Parlamentul, nu a recurs la instrumente de presiune civică legitimă – petiții publice, dezbatere constituțională, consultări reale cu societatea civilă. A mers direct către CSM, deși nu are niciun drept de vot, nici măcar simbolic, în cadrul acestei autorități constituționale.

În acest moment, situația devine gravă. CSM este o instituție care, la rândul ei, se supune legii, dar care are rol constituțional clar definit. Intervenția președintelui pe o cale improprie poate fi interpretată ca o ingerință nepermisă în activitatea autorității judecătorești. Mai mult, o astfel de conduită oferă muniție exact acelor forțe din sistem care acționează la limita legii, sub lege sau chiar peste lege. Din perspectivă constituțională, demersul poate fi exploatat împotriva președintelui până la limita extremă a suspendării.

Ipoteza că președintele ar fi fost prost sfătuit din necunoașterea legislației este greu de acceptat. La nivelul Președinției României, necunoașterea Constituției și a arhitecturii instituționale nu este o explicație credibilă. Rămâne, astfel, impresia unei conduite anarhice, în sens juridic: ocolirea deliberată a procedurii. Or, procedura este însăși forma prin care legea devine aplicabilă tuturor, inclusiv magistraților și instituțiilor statului.

Magistrații și instituțiile din justiție pot și trebuie să fie supuși controlului de legalitate al faptelor lor, în temeiul Constituției, al statutelor profesionale și al legislației în vigoare. Dar acest control nu se exercită prin gesturi informale, presiuni simbolice sau expuneri publice lipsite de fundament procedural. Se exercită prin instrumentele juridice consacrate.

Președintele are atribuții constituționale reale și eficiente pentru a aduce în dezbatere publică problemele sistemice ale justiției: inițiativa politică legitimă, dialogul instituțional corect, sesizarea autorităților competente, utilizarea rolului de mediator între puterile statului. Nimic din toate acestea nu presupune ocolirea procedurii sau substituirea acesteia cu improvizația.

Invitarea repetată la Cotroceni a acelorași voci, cu un discurs discutabil inclusiv din punct de vedere profesional, nu rezolvă blocajele din justiție. Situația este, într-adevăr, dificilă. Dar soluția este, juridic vorbind, simplă: aplicarea legii, prin procedurile legale. Legea este obligatorie pentru toți, inclusiv pentru CSM, iar aducerea ei în centrul dezbaterii nu se face prin confruntare improprie, ci prin respectarea strictă a cadrului constituțional.

Anarhia instituțională nu este o soluție. Nu este eficientă și nu poate produce decât consecințe grave, inclusiv sancțiuni constituționale împotriva președintelui. Într-un stat de drept, forma este garanția fondului. Cine ignoră procedura subminează însăși ideea de legalitate.