PREȘEDINTELE ILEGITIM A DEVENIT ȘI PREȘEDINTE SPERJUR CA SĂ TRĂIM PE DATORIE RENUNȚĂ LA DEMOCRAȚIE
Dl Nicușor Dan a declarat că nu poate să își îndeplinească atribuțiile constituționale privind dizolvarea Parlamentului pentru a permite poporului să se pronunțe în cadrul alegerilor anticipate și de aceea trebuie să mențină la conducerea puterii executive un guvern demis de puterea legislativă. Aceasta întrucât românii trăiesc pe datorie iar creditorii lor au interzis întoarcerea la popor ca soluție a ieșirii României, presupus suverane, din actualul blocaj parlamentar, respectiv din actuala criza politică și guvernamentală.
Să analizăm puțin declarația: „Trăim pe datorie”.
Ce înseamnă asta? De ce trăim pe datorie?? De când am ajuns să trăim pe datorie? Adică dacă nu am mai găsi bani de împrumut nu am avea din ce trăi???
Creditul este o marfă care se comercializează de către creditori și prețul ei este dobânda. În mod normal o cumperi ca să te dezvolți, adică să o investești în proiecte aducătoare, direct sau indirect, de profit, de bogăție, nu ca să îl consumi.
A spune că „trăiești” din banii împrumutați este egal cu a spune că acești bani nu produc profit și asta îi face pe creditorii la care nu te-ai împrumutat încă fie să nu te împrumute, întrucât se tem că mâncând, la propriu, banii, nu vei avea cum să restitui împrumutul, fie să mărească prețul împrumutului, dobânda.
Până acum câțiva ani, adică până la userizarea guvernării, România deținea atuul unei datorii publice mici. Era un atu extraordinar. Ne mândream cu el și îl includeam în avantajele comparative ale României pe piața globală. Guverne, mai bune sau mai rele s-au străduit să îl mențină așa, cu eforturi mari.
Începând cu guvernul Câțu împrumuturile au explodat. Pentru că Guvernul nu știa să guverneze și să pună economia României în situația de a produce bani, am început să împrumutăm. Unde s-au dus banii? Nimeni nu știe. Ce au produs ei? Nimic, în afara nevoii de alți bani de consumat sau … de furat. Asta nu a stricat somnul foștilor premieri Câțu, Orban, Ciucă, Ciolacu.
Azi nici măcar nu mai „trăim” pe datorie, ci ne îndatorăm ca să donăm arme Ucrainei. Iar ca să putem continua a trăi (sau, mai degrabă, a supraviețui) în felul ăsta, respectiv implicând țara într-un război care nu numai că nu este al ei, dar care este și pierdut, trebuie să interzicem poporului dreptul de a vota?!?! Adică să scoatem poporul, demosul, din ecuația democrației.
Actualii noștri creditori nu puteau să ne ceară un asemenea lucru. Ei nu sunt proști.
Pe de o parte, a perpetua actualul blocaj politic sau a menține la putere un guvern care nici bani nu știe să facă nici popularitate nu are, înseamnă să sporești tensiunile interne, să lași presiunea populară să sporească și să provoci o explozie socială care va face restituirea datoriei imposibilă. Ce creditor dorește lucrul ăsta???
Pe de altă parte, nimeni nu îl iubește mai mult pe datornic decât creditorul său. Dacă într-adevăr trăim pe datorie, creditorii noștri vor face totul ca să nu murim, căci de la morți, mai ales de la morții faliți și învinși în război, nu pot lua nimic. Așadar, orice ar face România, cei care deja și-au prins degetele în ușa politicii românești creditând-o, vor continua să ne “iubească”. Istoria datoriei poloneze o spune cu subiect și predicat.
În fine, să zicem că, într-adevăr, oligarhia finanțelor internaționale, chiar i-a cerut președintelui ilegitim al României să refuze întoarcerea la popor și să mențină o guvernare lipsită de susținere populară. Cu alte cuvinte a cerut ca de dragul plutocrației internaționale să renunțăm la democrația națională. Cum poate răspunde un stat suveran și democrat unei asemenea cereri??? Evident, refuzând-o. A o accepta înseamnă sinucidere și ca stat național suveran și ca democrație.
Să înțelegem că dl Nicușor Dan, care așa ilegitim cum este, totuși a jurat pe Constituție și s-a angajat să o apere, a acceptat cererea sau șantajul. În felul acesta el nu numai că este ilegitim, ci și sperjur. Iar apărarea Constituției noastre, adică a contractului nostru social, din violarea căreia s-a născut, dar pe care el a jurat, impune înlăturarea lui. Imediat!

corect si coerent (explicativ)…puterea nu iubeste logica si coerenta care o demoleaza, ea se aserverste banilor scumpi fara sa ne intrebe de sanatate ci doar daca le-am platit taxa de protectie…ati auzit bine: un stat slab cu altii impune taxe peste taxe propriilor cetateni…la cati „speciali” are Romania fara aceste taxe aberante ma indoiesc ca ar putea fi platiti fara imprumuturi la fel aberante si rostogoliri de credite ..este cat se poate de evident ca fara alegeri anticipate si cu aceasta structura parlamentara dezastrul socio-economic se va adanci pe placul ilegitimilor si al creditorilor
Chiar și Nicușor trăiește pe datorie? Adică tot pe banii noștri! De ce nu ai spus de la inceput „olimpicule”: îl vreau pe Bolojan pe timp nedefinit. Punct! Ce atât frecat menta cu numiri și apoi bălăcăreli? Măcar Miruță a primit un ghiveci cu mentă. Poate apreciază dacă are simțul umorului. Nucușor a ajuns urât de „suveraniști” (mă rog „sugeraniști” ca să folosesct sistemul marilor creatori de politică nouă!) pe care nu îi poate înghiți, și chiar de cei care l-au susținut într-un delir extatic și apoi l-au aruncat la ghena națională! Chiar nici unul din guvern, parlament, alte personalități nu au capacitatea de a schimba ceva???!!!