Președintele Ungariei, Sulyok Tamas, a participat duminică, alături de câteva mii de persoane, la manifestările organizate în Târgu Secuiesc cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, liderul ungar fiind invitat de onoare.
Președintele Sulyok Tamas a ținut un discurs în fața oamenilor adunați în parcul central.
Sulyok a evidențiat importanța păstrării identității culturale, a limbii și a tradițiilor maghiare, subliniind rolul comunității secuiești în păstrarea valorilor istorice și culturale. El a adus un omagiu eroilor Revoluției din 1848-1849 și a reamintit semnificația simbolică a Zilei Maghiarilor de Pretutindeni pentru comunitatea maghiară din Bazinul Carpatic.
Ambasadorul Ungariei la București, Kissne Hlatki Katalin, a dat citire mesajului premierului Viktor Orban.
Conform tradiției, manifestările au inclus o paradă a husarilor și a carelor alegorice ale păstrătorilor de tradiții din localitățile învecinate, împodobite cu steagul Ungariei și steagul secuiesc.
Manifestări dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni au avut loc în aproape toate localitățile din județul Covasna locuite de etnici maghiari.
La Sfântu Gheorghe, primarul Antal Arpad a ținut un discurs în centrul orașului, în care a subliniat importanța curajului, unității și solidarității comunității.
Acesta a evocat responsabilitatea maghiarilor de a-și păstra limba, cultura și tradițiile, precum și necesitatea colaborării și sprijinului reciproc în vremuri dificile, amintind de exemplul eroic al lui Gabor Aron și al secuilor din 1848, care, uniți, și-au apărat pământul natal.
Primarul a făcut referire și la dificultățile actuale, inclusiv la războiul din Ucraina și instabilitatea regională, subliniind că pacea și forța comunității depind de unitate și solidaritate internă.
”Ne amintim de toți acei eroi curajoși, loiali națiunii noastre, fără de care astăzi nu am fi aici. Nu trebuie să uităm că nu a fost mereu așa. Nu întotdeauna limba maghiară a fost liberă. Nu întotdeauna imnul a fost liber sau steagul. Să ne amintim că a fi maghiar liber este un privilegiu. Și este, totodată, o responsabilitate (…) Vremurile grele i-au sudat pe oameni. Și nu s-au întors unii împotriva celorlalți, ci unii către ceilalți. Nici astăzi nu trăim vremuri în care să ne permitem dezbinarea, vrajba internă, ca maghiarul să se întoarcă împotriva maghiarului. Pe ură și pe furie nu se poate construi un viitor. Din ură se poate doar distruge, iar acum patimile clocotesc în jurul nostru. Războiul care face ravagii în Ucraina de deja patru ani se aude tot mai tare și în Secuime. De patru ani suferă oamenii din vecinătatea noastră (…) În acest război toată lumea pierde. Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, focul s-a aprins din nou și în Orientul Mijlociu (…), haosul tot mai mare ne afectează și pe noi, îl simțim pe propria piele. Lumea clocotește în jurul nostru și toată lumea caută stabilitate, puncte de sprijin sigure. Au rămas puține astfel de insule unde încă mai există pace și siguranță. Și pentru noi nu este deloc indiferent dacă suntem capabili să ne protejăm orașul, țesătura puternică a comunității noastre, dacă reușim să păstrăm pacea acasă, în Transilvania și în Bazinul Carpatic”, a declarat Antal Arpad, conform traducerii oficiale.
Discursul s-a încheiat cu apelul la responsabilitate, solidaritate și credința într-un viitor sigur pentru maghiarii din Secuime.
Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor a fost decorat, duminică, de către președintele Ungariei, dr. Sulyok Tamas, cu Crucea de Ofițer a Ordinului de Merit al Ungariei – Divizia civilă.
Distincția i-a fost conferită la propunerea premierului Viktor Orban, ”în semn de înaltă apreciere pentru activitatea sa dedicată consolidării comunității maghiare și promovării valorilor culturale, precum și pentru meritele sale în sprijinirea utilizării limbii materne și în promovarea și apărarea drepturilor minorităților”.
”Îi mulțumesc prim-ministrului Orban Viktor pentru propunere, precum și președintelui Sulyok Tamas pentru faptul că a ales să îmi ofere personal această distincție chiar în orașul meu. Acest moment emoționant mă face să privesc cu recunoștință la drumul parcurs în ultimii treizeci de ani. Le sunt profund recunoscător părinților mei, soției și familiei mele, foștilor profesori, precum și prietenilor și colegilor care m-au sprijinit și au contribuit la formarea mea. Fără ei nu aș fi ajuns aici. Mulțumesc comunității din județul Covasna pentru încrederea și sprijinul acordate de-a lungul deceniilor și pentru mandatul de a-mi sluji cu responsabilitate locul natal. Mulțumesc și comunității politice din care fac parte – Uniunea Democrată Maghiară din România – alături de care sunt încă din decembrie 1989. Fără toate acestea nu aș fi putut să mă aflu astăzi în prima linie a vieții publice. Dumnezeu să ocrotească Ținutul Secuiesc”, a scris Tamas Sandor pe pagina sa de Facebook..

Câți maghiari ca număr real sunt in Romania? Conform ins cu morții rămași în baza de date pentru oricare scrutin de alegeri, sau conform statisticilor actualizate, în care sunt scoși decedații din numerotare cetățeni? Oare la întâlnire au mers și porecliții maghiari care au votat în Vaslui, Călărași, Craiova, Giurgiu cu UDMR sau doar la alegerile din Romania sunt maghiari?!
Ce caută preș-ul ungurilor într-un ținut secuiesc? Ori e ținut secuiesc ori e unguresc. Doi într-unul se poate doar la detergenți, nu în istorie sau geografie.
Deh….nu stiu inca…. parca s-au mai potolit : 1. Se simt mai slabi : au murit multi-populatie imbatranita, au plecat multi in SUA , acum au ramas doar vreo 800-900.000 adica 5 % din populatia Romaniei…. 2. Au inceput sa-si dea seama ca aici le este bine, se traieste mai bine decat in Ungaria, Romania fiind inca o oaza de stabilitate….
vreo 500 de mii cu indulgenta… restu s-au tziganizat ca doar in decusrul timpului si astia au fost maghiarizati 😉