„Prima Doamnă” Mirabela, treabă multă, la Cotroceni și la Chișinău

 

Mirabela Grădinaru, partenera președintelui Nicușor Dan, a susținut o alocuțiune în cadrul dezbaterii „Prioritate Națională pentru Prevenție – Medicina de familie în centrul politicilor de sănătate și al rezilienței sistemului sanitar”, găzduită la Palatul Cotroceni.

Societatea are „datoria” de a susține medicii și specialiștii, în contextul în care domeniile științifice sunt afectate de teorii ale conspirației, a transmis ea.

„Trăim într-o perioadă în care informația circulă rapid, dar nu întotdeauna corect. Din păcate, sănătatea a devenit unul dintre domeniile cele mai afectate de teoriile conspirației, de pseudospecialiști și de recomandări lipsite de fundament științific. Cred că avem datoria să susținem mai ferm vocea medicilor și apoi pe cea a specialiștilor. Avem nevoie de mai multă educație pentru sănătate și de mai multă încredere în știință”, a afirmat, printre altele, Mirabela Grădinaru.

Ea a lăudat în special medicina de familie.

Potrivit Agerpres, dezbaterea de la Cotroceni a reunit zeci de experți din domeniul medicinei.

De asemenea, Mirabela Grădinaru va participa joi, la conferinţa internaţională ,,Siguranţa online şi determinanţii digitali ai sănătăţii mintale şi bunăstării emoţionale a copiilor şi adolescenţilor”, care se va desfăşura la Chişinău, în Republica Moldova.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, la eveniment vor participa Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, precum şi reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ai Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie şi ai UNICEF.

Mirabela Grădinaru a participat, recent, la Kiev, la invitaţia Primei Doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, la cel de-al şaselea Summit al Primelor Doamne şi al Primilor Domni.

Share

4 COMENTARII

  1. Primul preacurvar și pima preacurvita se dau in spectacol în România pe banii statului român în timp ce majoritatea cetățenilor români sunt chinuiți drastic. Halal moralitate, exemplu nedemn de urmat.

  2. Eheee…lucruri mari. Incet , incet, pas cu pas cum spunea un alt personaj-marioneta, se instaureaza dictatura Comisiei U.E. ! „Dezinformarea, siguranţa online, determinanţii digitali ai sănătăţii mintale şi bunăstării si nevoia de masuri ” sunt cuvinte care ascund intentii urate, dure, dictatoriale ! Mirabela isi da oare seama ca este ghidonata ?

  3. De când țiitoarea prezidențială a ajuns specialistă în medicină? A absolvit o școală postliceală de asistente medicale sau măcar un curs de câteva săptămâni de infirmieri medicali? O fi brancardieră cu diplomă și noi nu știm, o fi lucrat ca îngrijitor de curățenie sau paznic de noapte la un spital ca să sperie intrușii? O fi ținut plosca sau olița de noapte la vreun pacient grav atins de boală? În ce ramură a medicinei umane sau măcar veterinare a lucrat dânsa? Ce o califică pe această subnormală să dea sfaturi și indicații medicilor de familie care au mai mulți ani de facultate și cursuri medicale decât are imbecila ani de școală? Funcția fulăului personal îi aduce dumneaei puncte în plus la precarul IQ-ul personal?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Partida Străinătății domină România

Numai proștii și nepăsătorii nu văd cum un front...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Incident după o donație de haine

Incident la Crucea Roșie

Compania care a consiliat Guvernul Franței în pandemie, acuzată de fraudă fiscală

Europarlamentarul Gheorghe Piperea explică rolul extrem de important pe...

VIDEO. Nuntă tradițională românească, la Muzeul Satului Transilvănean

La Muzeul Satului Transilvănean din Turdaș, județul Hunedoara, a...

VIDEO. Distanța București – Bacău, pe autostradă

Capitala antreprenoriatului românesc, așa cum este supranumit municipiul Bacău,...