Au trecut 180 de ani de la acel 30 septembrie 1846, în Boston, dentistul William Thomas Green Morton i-a extras lui Eben H. Frost un dinte după ce pacientul inhalase eter și își pierduse cunoștința. Frost nu a simțit durerea, iar ceea ce părea atunci doar o reușită într-un cabinet stomatologic avea să deschidă drumul către una dintre marile revoluții ale medicinei moderne: ANESTEZIA.
Ce s-a întâmplat, de fapt
În seara de 30 septembrie 1846, la Boston, dentistul american William Thomas Green Morton (1819–1868) i-a administrat eter sulfuric (dietil-eter) lui Eben H. Frost, un pacient care suferea de o durere severă de dinți. Morton a folosit un procedeu extrem de rudimentar: a îmbibat o batistă cu eter, iar Frost a inhalat vaporii aproximativ o jumătate de minut, după care și-a pierdut cunoștința. Morton i-a extras dintele, iar pacientul nu a simțit durerea intervenției.
Există chiar declarația semnată de Eben Frost, păstrată în documentația istorică, în care acesta consemnează că, după ce a inhalat substanța, „a adormit”, iar când s-a trezit dintele era deja pe podea și nu simțise „cea mai mică durere”.
Un detaliu spectaculos este că Frost nu s-a prezentat pentru un experiment medical. Avea pur și simplu o durere de dinți îngrozitoare și, potrivit relatărilor istorice, i-ar fi cerut lui Morton să-l „mesmerizeze”, adică să-i aplice mesmerismul/hipnoza, metodă despre care se credea atunci că poate produce insensibilitate. Morton i-ar fi răspuns că are ceva mai bun.
Dar „prima anestezie” este o formulare care trebuie nuanțată
Aici este partea care face subiectul mult mai interesant pentru un articol istoric.
Morton nu a fost primul om care a folosit eterul pentru a produce insensibilitate. Medicul american Crawford Williamson Long efectuase deja proceduri sub eter în Georgia, începând din 1842. Problema lui Long a fost că nu și-a făcut imediat publică experiența. De aceea, Morton a ajuns să fie considerat omul care a transformat utilizarea anesteziei cu eter într-o practică medicală acceptată pe scară largă.
Mai mult, înaintea lui Morton, dentistul Horace Wells experimentase cu protoxid de azot („gaz ilariant”) pentru extracții dentare. În 1845 încercase să demonstreze metoda la Massachusetts General Hospital, însă demonstrația a eșuat, pacientul manifestând durere în timpul intervenției. Morton, care îl cunoscuse pe Wells, a continuat căutarea unei metode mai sigure și a ajuns la eter.
Cum a ajuns Morton la eter
Morton căuta o metodă prin care să poată efectua extracții dentare fără durere. A experimentat cu eter și pe animale și pe el însuși, iar chimistul Charles Thomas Jackson i-a atras atenția asupra utilizării eterului sulfuric pentru inhalare. După mai multe încercări, Morton a constatat că substanța putea induce o stare suficient de profundă de inconștiență pentru ca o extracție dentară să fie efectuată fără ca pacientul să reacționeze la durere. În noaptea de 30 septembrie, experimentul pe Frost a devenit proba decisivă.
Și există un detaliu aproape cinematografic: pentru că era seară, un colaborator al lui Morton ținea o lampă în timpul extracției, în timp ce Morton, extrem de tensionat, se temea că pacientul va izbucni în țipete. Nu s-a întâmplat nimic. Frost a rămas inconștient.
De la un dinte la o revoluție medicală
Succesul asupra lui Eben Frost nu a rămas un episod izolat. Morton a început să folosească eterul în alte extracții dentare, iar vestea despre metoda lui a ajuns la chirurgul Henry Jacob Bigelow de la Massachusetts General Hospital.
La 16 octombrie 1846, la numai 16 zile după extracția lui Frost, Morton a făcut celebra demonstrație publică în sala de operații a spitalului. Chirurgul John Collins Warren a extirpat o tumoră de la gâtul pacientului Edward Gilbert Abbott, în timp ce Morton administra eterul. Operația s-a desfășurat fără reacțiile de durere care până atunci făceau chirurgia o experiență terifiantă. Acest moment este cunoscut astăzi drept „Ether Day” și este considerat unul dintre momentele fondatoare ale anesteziei moderne.
Sala în care s-a desfășurat demonstrația a devenit ulterior celebră sub numele de Ether Dome, fiind păstrată ca loc istoric la Massachusetts General Hospital.
Și există o ironie istorică
Morton a încercat inițial să păstreze secretă substanța pe care o folosea. I-a dat numele de „Letheon”, încercând să protejeze ceea ce considera invenția sa. Secretul nu a putut fi păstrat mult timp, iar lumea medicală a aflat că substanța era, de fapt, eter.
Ulterior, Morton, Charles Jackson, Horace Wells și Crawford Long au fost implicați, în diferite feluri, în disputa privind cine merită creditul pentru descoperirea anesteziei. Istoria modernă este ceva mai prudentă: nu vorbește despre un singur „inventator” al anesteziei, ci despre o succesiune de experimente și contribuții, dintre care demonstrațiile lui Morton au avut un rol decisiv în răspândirea metodei.
Eben Frost a intrat în cabinet pentru un dinte și a ieșit din el fără durerea pe care o aștepta. Poate că niciunul dintre cei doi nu a înțeles atunci cât de departe avea să ajungă acel moment. Dincolo de dintele căzut pe podea se afla însă începutul unei lumi noi: lumea în care chirurgul putea să taie fără ca omul să strige, în care mâna medicului putea lucra acolo unde înainte durerea dicta limita și în care somnul, pentru câteva clipe, avea să devină unul dintre cele mai puternice instrumente ale medicinei. În acea seară, nu s-a scos doar un dinte. S-a scos medicina din epoca durerii.
Surse: Biblioteca Națională de Medicină a Departamentului de Sănătate și Servicii Umane din SUA, articolul: „Ebenezer Hopkins Frost (1824-1866): Primul pacient identificat al lui William TG Morton și motivul pentru care a fost invitat la demonstrația Eterului din 16 octombrie 1846”; Online Library.Wiley; Muzeul de Istorie Medicală Melbourne, Dentistry innovation and education; Wikimedia.org. Coperta: „Prima utilizare a eterului în chirurgia dentară, 1846”. Pictură în ulei de Ernest Board, din colecția Wellcome. Atribuire 4.0 Internațional (CC BY 4.0).
