Primăria Șoimuș, în anchetă şi la DNA

 

După descinderile mascaților de luna trecută, primăria „patronată” de liberalul Mihai Irimie a ajuns şi în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit informaţiilor noastre, procurorii anticorupţie au început din dimineaţa zilei de marţi – 8 iulie 2025, să ridice documente de la Primăria Şoimuş.

În urmă cu o lună de zile, anchetatorii au luat cu asalt Primăriei Șoimuș, în cadrul Operațiunii „Jupiter”, derulată de Poliția Română la nivel național. Oamenii legii au efectuat cinci percheziții domiciliare pentru a strânge probe într-un dosar de abuz în serviciu și fals intelectual.

„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și ofițerii de poliție judiciară din cadrul IGPR – SICE Deva au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară în județul Hunedoara, într-un dosar penal privind infracțiuni de abuz în serviciu, fals intelectual ș.a, cu un prejudiciu de 90.000 lei. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, Unitatea Administrativ Teritorială comuna Șoimuș a acceptat şi decontat lucrări neexecutate în sumă de 89.554,77 lei către societatea A. D SRL Dudeşti (n.r. Anaid Dorin SRL Dudești), în baza contractului încheiat având ca obiect «Reparație pod şi zid de sprijin în Boholt lângă gospodăria nr. ..», în valoare de 315.669,55 lei, durata contractului fiind de 12 luni. Totodată, în baza contractului încheiat, SC A.D SRL a emis documente financiar-contabile în care a consemnat în fals lucrări executate pentru care a încasat o sumă nejustificată de la UAT comuna Şoimuș”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul General.

Descinderile de luna trecută au surprins doar o mică parte din ceea ce se întâmplă la primăria condusă de Mihai Irimie. Cum era de aşteptat, învârtelile au ajuns şi în ancheta DNA.

Vom reveni

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Luca Niculescu între sigur și imposibil

Bîlciul românesc continuă. De luni de zile, aceeași poveste,...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Comportament de dictator?

Felul în care președintele Nicușor Dan își exercită autoritatea...

AUR: Miruță să spună cine sunt „persoanele influente” care sar rândul

Radu Miruță recunoaște, în sfârșit, ceea ce agricultorii români...

Ce ar zice oare iubitorii lui CTP despre această fotografie?

Gesturile făcute la adresa jurnalistului Cristian Tudor Popescu la...

Octombrie maro, cu Mircea Cărtărescu și Sorin Grindeanu

Cred că luna octombrie e acea perioadă a anului...