Rezultate Bacalaureat: 342 de medii peste 9 în Hunedoara

 

Au fost afișate primele rezultate ale examenului de Bacalaureat, iar județul Hunedoara se numără printre cele care se pot mândri cu performanțe de top. Doi absolvenți au obținut media 10, iar încă 340 de candidați au încheiat examenul cu medii de cel puțin 9.
Cele două medii maxime au fost obținute de Ana-Maria Chirițoiu (foto stânga), absolventă a Colegiului Național „Iancu de Hunedoara”, și de Victor Buble (foto dreapta), de la Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria.

Pe următoarele locuri în clasamentul județean se află doi absolvenți ai Colegiului Național „Decebal” Deva, cu mediile 9,96 și 9,93. Foarte aproape de nota maximă au fost și un elev de la Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” din Ilia, precum și un alt absolvent al Liceului Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” din Simeria, ambii cu media 9,90.
În Valea Jiului, cea mai mare medie este 9,80 și aparține unui absolvent al Colegiului Național de Informatică „Carmen Sylva” din Petroșani, rezultat care îl plasează pe primul loc în regiune. Următoarele două poziții sunt ocupate de doi absolvenți ai Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni, cu mediile 9,73, respectiv 9,70.

La polul opus se află tot un absolvent al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni, care a devenit primul candidat eliminat din examenul de Bacalaureat în județul Hunedoara chiar în timpul probelor de evaluare a competențelor. A fost o situație fără precedent în județ de la introducerea acestei forme de examinare.
Per ansamblu, rezultatele sunt considerate foarte bune pentru județul Hunedoara. Cele două medii de 10 plasează județul peste multe alte județe din țară, unde niciun candidat nu a reușit să obțină media maximă. La nivel național, Bucureștiul conduce clasamentul cu 12 medii de 10, urmat de județele Cluj, cu patru, și Iași, cu trei.

„S-au afișat rezultatele înregistrate la prima sesiune a examenului de bacalaureat. Într-o scurtă analiză, pentru că acum lucrăm la statistică, avem un procent de 77,99%, deci aproape 78% rată de promovare pentru promoția curentă. Este peste 71% cumulat, promoția curentă cu promoțiile anterioare. De asemenea, menționez faptul că avem doi absolvenți care au obținut media 10: un absolvent de la Colegiul Național «Iancu de Hunedoara» din Hunedoara și un absolvent de la Liceul Tehnologic «Anghel Saligny» din Simeria. Îi felicităm pe toți pentru aceste rezultate”, a declarat inspectorul școlar general al județului Hunedoara, Maria Ștefănie.

Candidații pot consulta acum lucrările și pot depune contestații, iar rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat vor fi afișate în data de 13 iulie.

 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Ajutați-l pe Nicușor Dan!

Editorial Cornel Nistorescu

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Macron, discurs fulminant: ”Cu prețul sângelui, dacă este nevoie”

Președintele Emmanuel Macron a asigurat în discursul către forțele...

De ce nu vrea PNL ”să dea guvernarea pe mâna PSD acum”

Europarlamentarul Siegfried Mureşan, propunerea PNL, USR, UDMR pentru premier,...

O Federație acuză. Cum s-a ajuns la ”cea mai gravă criză” în sistemul de protecție a persoanelor cu dizabilități

Federația Columna - SCOR solicită demisia celor responsabili pentru...

Camătă şi proxenetism în Hunedoara. În unele situaţii ar fi recurs la ameninţări

Poliţiştii au efectuat 15 percheziţii în judeţele Hunedoara, Alba...