Instanța supremă a respins joi contestațiile la decizia Curții de Apel București, din aprilie, care a hotărât începerea procesului în care Călin Georgescu, Horațiu Potra sunt acuzați de acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
Instanța supremă a dat detalii, prin intermediul unui comunicat de presă.
”În data de 6 august 2026, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a soluționat contestațiile formulate împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București în procedura de cameră preliminară, în dosarul nr. 6008/2/2025/a1.
Prin hotărârea pronunțată, instanța supremă a respins atât contestația formulată de Ministerul Public, cât și contestațiile formulate de inculpați, menținând încheierea pronunțată de Curtea de Apel București.
Potrivit dispozițiilor art. 347 din Codul de procedură penală, procedura camerei preliminare are ca obiect verificarea legalității sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. În această etapă procesuală nu sunt analizate temeinicia acuzațiilor și nici vinovăția persoanelor trimise în judecată.
În consecință, hotărârea pronunțată de Înalta Curte confirmă exclusiv soluția asupra aspectelor de legalitate procedurală analizate în cadrul camerei preliminare și nu reprezintă o pronunțare asupra fondului cauzei. Stabilirea vinovăției sau a nevinovăției inculpaților poate avea loc numai în cadrul judecății pe fond, în condițiile prevăzute de lege și cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale”, a informat ÎCCJ.
De pe pagina de Facebook a doamnei Lacramioara Axinte, fost judecator:
Soluția de astăzi de la ICCJ, in dosarul domnului Calin Georgescu, in care a fost trimis in judecată pentru complicitate la tentativa la actiuni impotriva ordinii constituționale, este favorabilă domnului Călin Georgescu și celorlalți inculpați. Având in vedere că procurorul nu a cerut restituirea, cel mai probabil, pe fond se va dispune achitarea inculpaților pentru lipsa faptei (lipsa probelor privind latura materială a infracțiunii).
Redau mai jos soluția ICCJ:
„Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii Georgescu Călin, Potra Horaţiu, Potra Alexandru Cosmin, Potra Dorian, Aniţei Iulian, Apahidean Marius Samuel, Borişcă Cristian Sergiu, Comiza Adrian Inocenţiu, Dărăbanţ Matei, Dragoman Vasile Leonard, Goloşoiu Mihail Alex, Hauptman Manfred Ioan, Lascu Bogdan Florin, Lăpădatu Claudiu Marian, Lechinţan Traian, Lup Andrei Florin, Lup Ioan, Moldovan Dionisie, Mureşan Ovidiu Claudiu, Panţa Dan Cristian, Szanto Daniel, Timofti Constantin împotriva încheierilor din 09 martie 2026 şi 02 aprilie 2026 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 6008/2/2025/a1. Măsura de excludere şi de eliminare a referirilor la mijloacele de probă excluse sau a conţinutului acestor mijloace de probă din cuprinsul rechizitoriului va fi dusă la îndeplinire de către procuror, conform încheierilor contestate, în termenul prevăzut de lege, sens în care i se va trimite dosarul de urmărire penală, urmând a fi restituit instanţei de fond, respectiv Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva încheierii din 09 martie 2026 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală în dosarul nr. 6008/2/2025/a1.”
Dacă a durat aproape doi ani până s-a declarat că poate începe procesul înseamnă că va mai dura încă cel puțin 3 ani până se va da o soluție definitivă. Adică exact atât cât este nevoie pentru ca domnul Călin Georgescu să nu poată participa la alegerile prezidențiale viitoare iar ce a mai rămas de furat din România să se epuizeze în sfârșit. Nu ne folosește la nimic că va fi declarat nevinovat după consumarea alegerilor prezidențiale. În plus, dacă e declarat nevinovat cineva va trebui să achite lui Călin Georgescu cam tot ce a cheltuit cu paza și protecția domniei sale. Ia ghiciți cine va plăti! Credeți că peste 3 ani și jumătate România va mai avea președinte de țară sau un guvernator (ciubucciu) de provincie numit de Comisia Europeană???
Cum adică, contestație din aprilie judecată în luna august, după 4 luni de zile?! Ce fel de justiție mai e și ăsta, cum s-ar numi o asemenea justiție care tărăgănează periculos de mult când e vorba de drepturile cetățenilor din Romania?!