Propunere pentru noua sesiune parlamentară: limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice

 

AUR propune limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice, pentru a împiedica transformarea unor funcții publice în poziții ocupate pe termen nedefinit și apariția unor rețele de influență în interiorul administrației. Partidul a stabilit, în cadrul Consiliului Național de Conducere reunit la Drobeta-Turnu Severin, principalele priorități legislative pentru următoarea sesiune parlamentară, iar printre ele se află și aceasta.

Prioritățile legislative ale AUR pentru noua sesiune parlamentară, conform unui comunicat al partidului

„AUR susține creșterea plafonului pentru plățile în numerar la 50.000 de lei pentru firme, precum și revenirea treptată la nivelurile de taxare existente înaintea majorărilor din ultimul an: TVA de 19%, cotă redusă de TVA de 9% și impozit pe dividende de 8%.

Tot pentru sprijinirea capitalului românesc, AUR propune revenirea plafonului pentru încadrarea microîntreprinderilor la 500.000 de euro.

AUR își dorește un stat mai suplu și o democrație mai reprezentativă. AUR susține Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, respectând astfel voința exprimată de români la referendumul din 2009, și va continua să susțină alegerea primarilor în două tururi de scrutin, astfel încât aceștia să beneficieze de o reprezentativitate reală în comunitățile pe care le conduc.

Totodată, AUR propune limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice, pentru a împiedica transformarea unor funcții publice în poziții ocupate pe termen nedefinit și apariția unor rețele de influență în interiorul administrației.

În educație, una dintre prioritățile AUR este abrogarea prevederilor care permit organizarea examenului paralel de admitere la liceu, păstrându-se un sistem național și unitar de admitere, cu reguli egale pentru toți copiii, indiferent de liceul la care doresc să ajungă. AUR va susține, de asemenea, reducerea normei didactice și revenirea numărului de elevi din clase la nivelurile existente înaintea modificărilor introduse prin Legea Bolojan din august 2025.

În domeniul fiscalității, AUR va continua demersurile pentru adoptarea proiectului depus încă din luna martie privind un TVA dinamic la carburanți, ca mecanism de protecție a populației și economiei în perioadele în care crizele internaționale provoacă majorări puternice ale prețurilor. Mecanismul propus este limitat în timp și autoreglabil: TVA de 5% în primele trei luni, apoi 9%, cu dezactivarea automată a facilității odată cu normalizarea cotațiilor petrolului.

AUR susține și modificarea Codului fiscal astfel încât TVA pentru prima locuință să fie redusă de la 21% la 9%.

O altă prioritate legislativă a AUR este proiectul privind transparentizarea surselor de finanțare ale organizațiilor non-profit. Acesta este blocat în Camera Deputaților după adoptarea de către Senat. Principiul susținut de AUR este simplu: organizațiile care participă la viața publică și influențează dezbaterea publică trebuie să funcționeze în condiții de transparență privind sursele lor de finanțare.

Securitatea energetică reprezintă o prioritate imediată pentru AUR. În acest sens, vom promova un proiect de lege pentru legalizarea funcționării tuturor grupurilor energetice de la CE Oltenia prin amendarea ordonanței de urgență care obligă la închiderea lor până la 31 august 2026 și intrarea lor în starea de rezervă”.

Share

2 COMENTARII

  1. Mulțumim AUR! Din opoziție întotdeauna propunerile legislative au fost divine. Când dispare opoziția, dispar și propunerile.

  2. SLABĂ OFERTA hAURIȘTILOR.
    DE FAPT, DACĂ ANALIZĂM CUM TREBUIE, EI MAI MULT AU LĂTRAT, NU AU MUȘCAT NICIODATĂ. LA VOT AU VOTAT, APROAPE MEREU, COT LA COT CU CIUA ROȘIE, ÎN PARLAMENTUL EUROPEAN APROAPE LA FEL. Îi vedem că sunt îngăduitori cu bugetarii…
    De fapt, momentul lor de glorie a fost plandemia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Tupeul și tropăitul grosolan al netoților

În numai cîteva zile, trendul vulgar al limbajului a...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Lucrări pe DN 66, în Defileul Jiului. Traficul va fi dirijat

Șoferii care circulă în această perioadă pe Defileul Jiului,...

Semne că UDMR şi PNL ar putea vota Guvernul propus de Luca Niculescu

Premierul desemnat Luca Niculescu a fost informat că PNL...

Știința Petroșani deschide un nou capitol. Echipa feminină, obiectiv pentru sezonul viitor

Vineri, la Petroșani, rugbyul își dă întâlnire cu un...

SUA și UE, în luptă pentru influență și metri cubi în Balcani

Disputa dintre UE și SUA a devenit evidentă în...