Protest al minerilor de la Lupeni, în subteran. Ce revendicări au?

 

Minerii de la Exploatarea Minieră Lupeni au declanșat azi dimineață un protest în subteran, nemulțumiți de prelungirea contractelor lor doar pentru o perioadă de patru luni. Motivele revoltei minerilor sunt legate de incertitudinea privind viitorul lor.
Conducerea companiei și reprezentanții sindicatelor au intervenit pentru a discuta cu protestatarii. Liderul de sindicat, Darius Cîmpean, susține că acești angajați ar trebui să primească contracte pe perioadă nedeterminată.

„Am fost sunat de la Mina Lupeni la ora 6 și 10 minute aproximativ și mi s-a spus că schimbul 4 refuză să iasă afară și că schimbul 1 nu a intrat pe zona de activitate electromecanică, cei de la abataj s-au dus pe abataj, nu au intrat la locurile de muncă pentru că s-au solidarizat cu protestatarii. Motivul era prelungirea doar pe 4 luni a contractelor individuale de muncă pe perioadă determinată. Este cunoscut faptul că noi am cerut ca aceste contracte să fie transformate în contracte pe perioadă nedeterminată. Lucru care inițial a fost discutat de la minister în jos, așa cum am mai spus, deci eu nu mint. În rest, nu știu cine declară și cum declară. Eu m-am deplasat acolo, l-am sunat și pe directorul general care a venit la mină. Am reușit să-i scoatem afară pentru că o parte din ei nu semnaseră CIM-urile și i-am convins să semneze cu promisiunea că vom demara din nou discuții pentru rezolvarea acestei probleme”, a declarat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Reprezentanții Consiliului de Administrație al CEVJ au explicat că prelungirile contractelor trebuie corelate cu procesul de închidere a minelor din Valea Jiului, exploatările Lupeni și Lonea fiind primele pe listă.

„Nemulțumirile legate de aceste 4 luni nu țin nici de mine, nici de ei. Este vorba despre programul de închidere și punere în siguranță, iar prelungirile acelea de 3-6 luni se fac succesiv, în funcție de necesitatea și de nevoia menținerii. Nu trebuie să uităm că până la sfârșitul anului avem în plan, ca și obligativitate, niște disponibilizări. Și atunci, reangajările se fac doar în anumite condiții. Pe scurt, ne zbatem să păstrăm toată lumea acolo”, a declarat Marius Poșa, președintele CA al CEVJ.

Sindicaliștii subliniază necesitatea unei soluții pe termen lung pentru a evita repetarea unor astfel de conflicte.

„Am plecat imediat după stingerea conflictului spre prefectură. Am discutat și cu domnul secretar de stat Nițulescu. Vom vedea în perioada următoare când va avea loc o nouă întâlnire pe această temă. Noi ne menținem punctul de vedere că, pentru ca activitatea să se desfășoare normal, contractele ar trebui să fie trecute pe perioadă nedeterminată. Totuși, trebuie să știți că problemele ar putea continua având în vedere apropierea Paștelui și incertitudinea legată de primele de Paști”, a adăugat Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Situația din Valea Jiului riscă să devină similară cu cea din Gorj, unde protestele masive din ultimele luni au avut la bază aceeași nemulțumire legată de contractele temporare. Aproximativ 10% dintre angajații CEVJ au astfel de contracte, iar tensiunile ar putea reapărea dacă nu se găsește o soluție clară.

Foto ilustrativ

Citește și: Accident de muncă mortal, la o mină din Valea Jiului

Decarbonizarea impusă de Guvern pune presiune pe Valea Jiului

VIDEO. Bătaie pe carburanți și cozi interminabile la stațiile de alimentare din India

Share

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Luca Niculescu între sigur și imposibil

Bîlciul românesc continuă. De luni de zile aceeași poveste,...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Benzina se scumpește din nou și se apropie de prețul motorinei

Prețul benzinei a crescut din nou în stațiile OMV...

Averea lui Luca Niculescu: apartamente, pădure și zeci de mii de euro în conturi

Luca Niculescu, propus de președintele Nicușor Dan pentru funcția...

A patra încercare. Luca Niculescu, desemnat candidat de premier

Consultări degeaba cu partidele la Cotroceni. Președintele Nicușor Dan...

Perfida legislație electorală

Domnul Țuțu (ianu), noul Preș(edinte) - uns de PSD...