PSD și „frăția lupilor” (II). Programul de relansare a economiei

Doar câteva epitete sunt suficiente pentru a descrie situația trandafirilor ofiliți din politica românească. Cu aerul unui mentalist stângaci care susține și creează doar iluzii, PSD-ul pendulează de ceva timp între a fi, când un partid ipocrit, când naiv, adesea ignorant și, de multe, ori mincinos. Rezultatele în spirală descendentă ai ultimilor ani de guvernare comună alături de PNL, celălalt vampir al tranziției, când împreună au supt România până au băgat-o în comă financiară, ar fi putut fi contabilizați ușor la pierderi pe seama pandemiei și a “războiului de la graniță”.

Cât de greu i-ar fi fost lui Ciolacu, cu fața și umorul său de “stand up comedy”, să acopere urmele jafului transpartinic cu o minciună, o promisiune sau un jurământ? Spectacolul de pâine și circ, jucat cu atâta succes în ultimii ani, ar fi putut să îi mai salveze încă o dată fără probleme. “Să moară fratele meu, PNL, dacă vă mint, aveți răbdare că mai este puțin până la alegerile viitoare și vă facem transfuzie cu o indexare la pensii și niște ajutoare la sărăntoci. Schengen v-am dat, vine și viza de America”. Ceva însă s-a întâmplat, ceva grav care l-a obligat pe Ciolacu să se dea la fund precum un hipopotam aflat în primejdie, iar „garnitura” PSD să fie trasă de acarul Grindeanu pe o linie secundară. Să fi fost încercarea nereușită de măsluire a alegerilor din 2024 urmată de anularea lor? Ciolacu a refuzat să mai candideze la președinție, a predat partidul și a dispărut prin gaura covrigului la Buzău.

Deși este principalul partid din coaliția proeuropeana, cel puțin după numărul de mandate, PSD-ul “a predat” guvernarea celui de al treilea, al patrulea și al cincilea partid, adică PNL, USR și UDMR. El este încă acolo, participă, dar se face că nu intră în actul se siluire al poporului român sau cel puțin așa ar vrea să pară. Se scuză de la intrare, el nu face parte din gașca de violatori, deși fără el agresiunea nu ar fi fost posibilă. Are remușcări sau pur și simplu știe că până acum s-a cam jucat cu focul? Și iată că acum, după mai bine de jumătate de an de guvernare alături de coaliția proeuropeana,

PSD vrea un “Program de relansare a economiei”. De ce tocmai acum? Pentru că, dintr-o dată, PSD realizează că face duș cu apă rece de ceva vreme și constată “scăderea investițiilor străine directe (ISD) din România în semestrul I, 2025, cel mai redus nivel după pandemie”, cât și “scăderea producției industriale în UE și România”. Și, deși în ultimele campanii electorale, alături de PNL și USR, a urlat că suveraniștii “pro ruși” vor goni investitorii, PSD-ul vine și mărturisește candid în programul său că, de fapt, “declarațiile publice repetate despre austeritate sperie investitorii”. Așa că putem utiliza liniștit primul epitet, acela de ipocrit.

Unde a fost oare PSD în tot acest timp? La guvernare. Știa că nu poți micșora deficitul doar tăind din cheltuieli pe seama populației, știa că trebuie să crești veniturile prin stimularea investițiilor. A tăcut și l-a lăsat pe Bolojan să tragă inconștient de frână pentru a încetini prăbușirea, cu consecințe dezastroase asupra populației. Și acum PSD se trezește dintr-o dată și vine cu ținte și impact economic. “Revenirea la o creștere economică de peste 3% în 3 ani și 5% în 5 ani; crearea a peste 120.000 de locuri de muncă în sectoarele economice vizate în program; reducerea deficitului comercial de la 9,5% din PIB (2025) la sub 8% din PIB în maximum 3 ani; reducerea decalajelor regionale cu 15% față de situația din prezent”. Așa că, și cel de-al doilea epitet de partid poate fi folosit. Este PSD naiv? Insistând ca pachetul de măsuri pentru relansare economică să fie adoptat împreună cu reforma administrației publice, manevră care a creat deja blocaje și presiuni interne între partenerii de coaliție, PSD se dovedește a fi naiv.

Numai faptul că a insistat și a anunțat în mod repetat că nu va susține reformele guvernamentale fără includerea pachetului lor economic denotă că există un deficit mare de consens în coaliție asupra modalității, calendarului și formei finale a programului. PSD dorește ca măsurile să fie promovate prin proceduri precum angajarea răspunderii guvernului în parlament, amenințând că altfel va bloca celelalte măsuri sau va părăsi coaliția. Aceste fricțiuni politicianiste vor duce în mod sigur la întârzierea implementării sau la amputarea unor elemente cheie din textul legislativ propus. Așa că, dacă nu este naiv, este ce puțin parșiv. PSD știe că orice piedică pusă de parteneri în conceperea, aprobarea și implementarea programului lor va fi o scuză perfectă pentru a trânti coaliția. “Noi vrem să scoatem țara din criză, să luăm presiunea de pe popor și voi nu ne lăsați, așa că va lăsăm noi….”.

Și totuși, intenția PSD de a propune un program de redresare economică, în contextul actului de guvernare, este mai mult decât corectă și de aceea lăudabilă. Soluțiile propuse, care evident nu trebuie să pună presiune pe buget, sunt credit fiscal pentru investiții “greenfield”, deduceri masive din impozitul pe profit pentru anumite cheltuieli, garanții de stat pentru creditele luate de companii și finanțări europene folosite în premieră de România (Programul STEP și SAFE). În teorie, toate bune. În practică, PSD-ul se dovedește din nou ignorant sau chiar puțin mincinos. Problema garanțiilor de stat și a mecanismului bancar sunt idealizate. În România există deja scheme de garantare prin FNGCIMM și alte structuri, unde statul oferă garanții de până la 50-80% din valoarea creditelor pentru IMM-uri. În practică însă, băncile analizează individual bonitatea și riscul firmei, și chiar dacă statul oferă o garanție parțială, banca este cea care ia decizia finală de creditare. Sectorul bancar operează sub reguli prudențiale stricte care le obligă să trateze cu precauție portofoliile de credite neperformante și noile expuneri. Statul nu mai are și nu mai controlează de mult bănci cu care să poată pune în aplicare programe strategice de dezvoltare. În practică, până și cu garanții de stat, băncile românești, dar “străine” de interesele României, ezită să acorde finanțări dacă proiectul nu este “viabil” economic, “bonitatea” este slabă, perspectiva de rambursare incertă, iar rata dobânzii prea ridicată.

Niște “furci caudine” prin care potențialii investitori români, slab capitalizați, cu greu pot trece. Creditarea, chiar cu garanții de stat devine problematică, asta cu atât mai mult cu cât nu toate domeniile strategice prezentate în program ca ținte, precum agricultura și industria alimentară, sunt pe placul băncilor. Despre IMM-uri să nu mai vorbim! Programul PSD așteaptă ca garanțiile de stat să „deblocheze creditarea”, dar fără stimulente financiare suplimentare sau schimbări în profilul de risc bancar, băncile rămân rezervate în a extinde finanțarea semnificativ mai mult decât în prezent. Și, în ultima instanța, garanțiile de stat, fluturate în programul PSD ca o soluție salvatoare pentru că “nu pun presiune pe buget” sunt oare atât de inofensive? O garanție de stat este o promisiune a statului că va plăti dacă debitorul garantat nu poate, iar dacă acesta intră în dificultate și nu își poate îndeplini obligația de plata, statul intervine in baza garanției si plătește integral. Și chiar dacă la început nu sunt evidențiate în buget, Eurostat obligă statul să le recunoască în deficit dacă riscul de neplată devine probabil, nu doar posibil, programul este prost structurat sau beneficiarii sunt entități slabe financiar. Asta s-a întâmplat în criză financiară, în pandemie (vezi IMM Invest) și în schemele energetice. Garanțiile de stat prost concepute duc la credite acordate firmelor neviabile, firme de partid, obligații politice și, în final, la socializarea pierderilor, căci la noi profitul este întotdeauna privat, dar pierderea este bine să fie publică. Exact ce România a mai trăit, pentru că garanțiile de stat nu cresc deficitul la momentul acordării, dar îl pot creste cu probabilitate mare mâine. 

Așadar, de ce „Programul PSD de relansare economică” este dificil de aplicat în contextul actual? Pentru că lipsa consensului ferm în coaliție și divergențele privind legislația și calendarul implementării măresc riscul ca programul să fie fragmentat sau compromis. Din punct de vedere bancar, garanțiile de stat nu înlătură automat riscurile percepute de băncile comerciale sau cerințele lor prudențiale și creditarea nu se extinde automat doar pentru că statul garantează o parte din împrumut. La rândul sau, Programul SAFE este un instrument european multilateral pentru apărare și achiziții coordonate, nu o sursă directă de finanțare pentru investiții industriale naționale, ceea ce face includerea lui în programul economic să pară disonantă față de nevoile imediate ale economiei. În consecință, conținutul programului este ambițios și include elemente teoretic valide, dar limitările politice, instituționale și de piață reduc substanțial aplicabilitatea sa concretă în forma prezentată. Și, până la urmă, cum ați vrea ca principalii miniștri care ar trebui să implementeze acest program de relansare, useriștii de la economie, apărare, mediu, fonduri europene, să înțeleagă și să susțină dezvoltarea României în detrimentul “politicilor europene”?

Ah, și era să uit! Programul propus de PSD are și câteva tușe de protecție socială, așa cum îi stă bine unui partid de centru-stânga cu care, în mod sigur, premierul Ilie, „Purtătorul de biruință” asupra deficitului și a poporului român, nu va fi de acord.