Reacții la discursul din Catedrală: „Nicușor Dan se pregătește pentru România care nu-l recunoaște”

Discursul susținut de președintele Nicușor Dan la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO 2026), în care a pledat pentru un „naționalism sănătos” și a criticat discursurile radicale, a stârnit reacții împărțite în spațiul public. Mesajul președintelui a fost privit de unii comentatori drept o apropiere de electoratul conservator și de teme asociate zonei suveraniste, în timp ce alții îl consideră o încercare de a recupera discursul despre identitatea națională și de a construi o punte între taberele politice.

Carmen Dumitrescu: ”N-o să vă mint, am râs un pic și de discursul, și de contextul în care Nicușor Dan s-a dus să se apropie de biserică și să dea lecții despre familia tradițională pe care, ce să vezi, el n-o are. Dar apoi mi-am dat seama că nu prea e nimic de râs aici. Și văd că nu sunt singura care crede asta, am mai văzut azi cel puțin două postări cu teza asta.

Nicușor Dan nu face aiurea toate mutările astea ce nouă ne par demente. El se pregătește să fie președintele României. A acelei Românii care nu îl recunoaște drept președinte. Și are șanse mari să reușească. Electoratul lui Georgescu e sub vrajă. Dacă se forțează un pic “colegii siderați” ai lui Georgescu, vraja asta se poate și rupe. Și, dacă nu îi supără, Nicușor poate fi beneficiarul unui nou spectacol de magie, care să îl transforme în preferatul suveraniștilor. De altfel, deja s-au schimbat atitudinile. În tabăra pro-europeană, abia dacă mai are 10 susținători, în timp ce în tabăra cealaltă, de la Ghiță la Budeanu, tot mai multe voci îl apără. Chestia asta vorbește puternic despre niște combinații și permutări pe care le vom înțelege din ce în ce mai bine, pe măsură ce va trece timpul.

Dar da, cred acum cu tărie, la fel ca încă vreo câțiva analiști ai scenei politice, că așa se explică ce face acum Nicușor Dan: e în campanie electorală pentru România care nu îl recunoaște drept președinte. Nu știu dacă e bine sau dacă e rău. Spun doar că e evident acum.”

Ștefăniță Radu: Nu, nu e demagogul.

Nu, nu e defetistul.

E Decentul Nicușor Dan.

A fost România Onestă în campanie, dar asfixiată ușor-ușor.

A fost apoi România Imună, moartă în fașă.

Acum e timpul României Decente.

Probabil lucrează deja laboratoarele sistemului la proiectul conservator-liberal-religios-magaiot.

Un succes, iar.

Bine, ăștia 2 milioane de fosti nicusoriști nu am votat asta, dar ce mai contează defetiștii într-un război sfânt.

Andreea Albescu: ” De ce insistă politicienii să le vorbească tinerilor într-o limbă pe care aceștia n-o mai traduc?

Am dat replay momentului lui Nicușor Dan de la ITO.

​Nu știu în ce categorie m-ar încadra astăzi dacă mi-ar citi postările. M-ar trimite lângă defetiști? Sau lângă demagogi? De un lucru sunt sigură: m-ar stropi cu agheasmă dacă ar afla că au trecut ceva ani de când n-am mai călcat într-o biserică. Bine, am fost recent la un concert de muzică clasică într-o bazilică din Roma, dar nu se compară cu evenimentele la care participă președintele.

​Să vă spun în ce categorie l-aș încadra eu? În categoria politicienilor cu discursuri expirate. Te duci în fața unor adolescenți și le vorbești despre naționalism, defetiști și demagogi? Și vrei să plece acasă cu ceva în bagajul intelectual? Vrei să vină la vot în viitor?

​Nu a trecut atât de mult timp de când eram și eu de vârsta celor de la ITO. Mă rog, eu nu mergeam la ITO, ci la festivaluri de muzică rock. Dar aveam colegi care duminica ascultau ce cântă popa, nu ce cântă Slipknot. Și-mi aduc aminte că, indiferent de orientările religioase sau de hobby-uri, pe toți ne preocupau aceleași lucruri: educația și viitorul profesional.

​Ne doream burse și alocații decente pentru a contribui și noi la plata meditațiilor, nu doar părinții noștri. Voiam note bune la examene pentru a avea acces la universitățile de top din țară și din UE. Voiam cămine și baze de cercetare moderne. Voiam să creștem și să ne construim o carieră cu care să ne mândrim. Iar la aceste lucruri aspiră și tinerii de azi. ​Își doresc un viitor armonios în țara lor. Asta îi animează.

​Nu-i lua cu „naționalismul sănătos” — asta sună a cântec de leagăn. Tinerii vor să vadă că politicienii le oferă sprijin real pentru a se educa și a se forma. Idealurile naționaliste nu le asigură nici casă, nici masă, nici job.

​Vor să fie ascultați și înțeleși. Vor să se simtă liberi să pună întrebări. Orice fel de întrebări. Și vor să primească răspunsuri. Răspunsuri, nu sfaturi, nu admonestări.

​Și își doresc să dialogheze cu politicienii, pentru că deciziile de pe scena politică le impactează viitorul. Dar vor un dialog axat pe concret. Un dialog plin de substanță, nu de naționalism și de cuvinte reciclate din manualele de politică ale secolului trecut.

​Mr. President, please scan the audience before you begin your speech.”

Radu Herjeu: ”Cred că am răcit sau ceva!

De ce să țipi isteric, dar elitist superior, că ăia sunt proști needucați, știrbi asistați social care cad pe spate la halucinațiile izmenarului roșu, să ataci la grămadă credințe, religie, biserică, superstiții, tradiții, frici, angoase iraționale și conspiraționalisme, propunându-le ca alternativă un cumul de impostori incompetenți, dar din gură cât se poate de ”altfel”, agresivi și disprețuitori, cu penibilă și slinoasă dublă măsură, care nu face decât să-i talibanizeze și mai tare și să-i facă receptivi la extremismele naționalist pășuniste?

Nu mai bine mergi ca președintele Nicușor Dan la întrunirea tinerilor ortodocși și le vorbești pre limba lor despre farisei: ”mă îngrijorează aderența pe care unii dintre aceștia o au în părți ale societății românești”?

Apoi dă și-o lovitură cu manta foștilor săi talibani: ”în loc să auzim un dialog de substanță care să ne facă pe toți să progresăm, auzim urlete dintr-o parte și din alta”.

Sper ca viitorul țării să nu fie unul naționalist religios, dar sunt sigur că asta nu se poate evita radicalizându-i pe cei care și-l doresc. Pentru că în România sunt mai mulți, deocamdată!”

Dorin Dobrincu: ”Nicușor Dan a ținut un discurs la Catedrala Națională din București, la un eveniment al tinerilor ortodocși. Printre altele, președintele a pledat pentru un „naționalism sănătos”, fără să explice însă ce înțelege prin această formulă.

Ce a vrut, de fapt, să spună președintele?

Există în spațiul public tendința de a suprapune naționalismul peste patriotism. Unii fac această echivalare convinși că este corectă. Alții știu că cele două concepte nu sunt identice, dar preferă să le confunde.

O parte consistentă a tradiției naționaliste românești a susținut ideea unei națiuni construite pe baze etnice, cu o componentă religioasă puternică și cu tendința de a privilegia o identitate etnică și religioasă majoritară. În studiile despre naționalism, această perspectivă este desemnată, între altele, prin termenul de etnonaționalism.

Etnonaționalismul a avut un rol important în Europa secolelor XIX și XX. El a contribuit la formarea conștiinței naționale, a mobilizat comunități și a stat la baza construcției unor state naționale. Dar aceeași idee a națiunii definite în primul rând etnic a alimentat și conflicte, excluderi și războaie care au însângerat continentul, inclusiv cele două conflagrații mondiale.

Însă în Europa nu a existat numai etnonaționalism.

În postcomunism, și în România a început să se contureze, deși timid, o altă perspectivă: redefinirea națiunii într-un sens civic, dublată de ideea patriotismului constituțional. În această viziune, națiunea politică este formată din toți cetățenii statului, indiferent de originea etnică, religie, gen sau alte asemenea caracteristici.

Aceasta nu înseamnă renunțarea la identitatea culturală. Limba, istoria, memoria colectivă, simbolurile, tradițiile și emoțiile rămân importante. Înseamnă doar că apartenența la comunitatea politică nu este condiționată de sânge, origine sau credință.

Am simplificat, desigur, niște chestiuni mult mai complicate. Dar distincția mi se pare importantă.

Pentru că „naționalism sănătos” nu spune, în sine, aproape nimic. Sănătos în raport cu ce concepție a națiunii? Și în ce limite? După cum am văzut, nu există o singură concepție asupra națiunii sau a naționalismului.

Problema este că, în România, discuția publică despre națiune, naționalism și patriotism rămâne dominată în mare măsură de prima perspectivă, cea etnonațională. Mulți dintre concetățenii noștri au învățat să înțeleagă națiunea în acest sens, ca urmare a educației în sensul ei cel mai larg. Foarte puțini sunt familiarizați cu alternativa civică.

Iar aici există și o problemă a mediului intelectual. Deși studiile despre naționalism au făcut progrese importante și în România, prea mulți dintre cei care au pregătirea necesară pentru a participa la această dezbatere preferă să rămână între cărți, în sălile de conferințe sau de curs. Se feresc de arena publică, uneori și pentru a nu fi acuzați de cei pentru care orice discuție critică despre identitatea națională devine un atac la adresa comunității.

Revenind la Nicușor Dan, cred că perspectiva pe care o exprimă el este apropiată de etnonaționalism, nu de patriotismul constituțional. Spun asta nu doar în raport cu discursul de ieri, ci și având în vedere orizontul său intelectual și exprimările lui publice de-a lungul timpului, inclusiv în perioada de dinaintea intrării sale în politica de prim-plan – de la textul publicat în „Dilema”, în urmă cu mai bine de un sfert de secol – până la pozițiile mai recente.

Tocmai de aceea mi-aș dori să vedem o discuție serioasă despre aceste lucruri. Nu doar despre ce înseamnă „naționalism sănătos”, ci despre ce înțelegem noi, astăzi, prin națiune. Pentru că a lăsa o asemenea temă exclusiv pe mâna „fariseilor” și „demagogilor”, inclusiv a politicienilor, ca să preiau din nou formulările președintelui, ar fi o eroare din partea societății.

Întrebarea, până la urmă, nu este dacă suntem sau nu patrioți.

Întrebarea este: ce fel de națiune, ce fel de comunitate politică vrem să fim? Una încremenită în trecut sau una capabilă să se adapteze lumii în care trăim și provocărilor, inclusiv celor pe care încă nu le putem anticipa?”

Dan Ungureanu: ”Încrederea în BOR : crește sau scade ?

A avut loc întîlnirea internațională a tinerilor ortodocși (ITO 2026).

Lumea are, tanda pe manda, vreo 200 milioane de ortodocși.

La întîlnirea asta n-au venit reprezentanții Rusiei (sper că n-au venit) care sînt jumătate din populația ortodoxă a lumii. în rest, România, Grecia, Bielorusia (sper că n-a venit nimeni din dictatura lui Lukașenko) Serbia, Georgia, și cam asta ar fi.

Ortodoxia nu mai e nici un factor de unitate.

Ucraina și Rusia, 𝐃𝐎𝐔𝐀̆ 𝐓𝐑𝐄𝐈𝐌𝐈 𝐃𝐈𝐍 𝐏𝐎𝐏𝐔𝐋𝐀𝐓̦𝐈𝐀 𝐎𝐑𝐓𝐎𝐃𝐎𝐗𝐀̆ 𝐀 𝐋𝐔𝐌𝐈𝐈, se află în război unii cu alții.

Un scurt bilanț al ortodoxiei : Corneliu de la Huși, Pomohaci, Visarion Alexa, caterisiri, Daniel premiindu-l pe Mihail Neamțu, Bănescu luînd interviuri lui Sorin Lavric și lui Claudiu Târziu pe Trinitas, Corul patriarhiei cîntînd cîntece legionare în catedrala neamului, mitropolitul Laurențiu Streza dîndu-i crucea șaguniană lui George Simion și tămîindu-l pe Călin Georgescu – și catedrala, construită din bani din bugetul de stat, NU din donațiile credincioșilor.

BOR e, în primul rînd, patrimoniul imobiliar al BOR + imensa influență politică și economică a rețelei de episcopi și mitropoliți.

Cît e influența în populație a BOR ? pot spune din cap :

Din cei 21 % care au participat la referendum, putem scădea 4 % aduși de penticostali și baptiști. BOR a mobilizat cu totul

vreo 17 % din populație, cam un om din șase. E puțin.

Nicușor Dan le-a spus tinerilor să aibă ”un naționalism sănătos”.

Substantivul ”naționalist” și adjectivul ”sănătos” stau stînjenit unul lîngă celălalt, ca un culturist în tights lîngă o schimonahie cu analav.

Nu se potrivesc de loc.

Florin Negruțiu: ”Președintele Nicușor Dan și-a prezentat în fața „tinerilor ortodocși” noua sa doctrină politică, pe care a definit-o drept „naționalism sănătos” (în opoziție evidentă cu „naționalismul nesănătos”, promovat de Știm Noi Cine).

Deocamdată e doar o formulă politică, nu un proiect, pentru că președintele ne-a pus să completăm pe linia punctată.

Ce înseamnă „naționalism sănătos”? Să producem mai mult în România? Să apărăm interesele economice românești? Să investim în educație și cultură? Să protejăm patrimoniul? Să reconstruim încrederea românilor în propriul stat? Nicușor Dan nu ne-a spus.

DAR… este Nicușor Dan (acuzat după un an de mandat că a devenit prietenul pesediștilor și securiștilor) omul capabil să inspire această încredere a românilor moderați în propria țară? Poate președintele inspira un patriotism matur, care să recupereze populația care urmează azi tot felul de fantasme periculoase ieșite din cutia cu monștri a național ceaușismului?

Dvs. ce credeți?”

Melania Cincea: ”Eu văd discursul președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre un „naționalism sănătos” nu ca pe un indiciu că alunecă și trage țara spre ultranaționalism, spre extremism, ci ca pe o încercare de a construi o punte între grupuri divizate din societate.

Naționalismul se numără printre temele care au generat în ultimii ani o agresivă polarizare a societăţii. Pentru că a fost confiscat de zona politică extremistă și transformat în temă-paravan pentru propagarea agresivă de mesaje anti-occidentale, multe aliniate la narațiunile propagandei ruse, pentru a crea şi accentua falii în societate, pentru a adânci neîncrederea în establishmentul politic naţional şi occidental.

Poate că zona democratică a politicii ar fi trebuit de mai mult timp să nu lase teme ca naţionalismul, patiotismul, tradiţiile să fie confiscate de extremişti, pliate pe agenda lor şi capitalizate politic. Zona aceasta ar fi putut face diferența între un ultranaționalism drapat între timp în „suveranism” și un naționalism moderat care poate co-exista cu atașamentul față de valorile europene.

De ce nu am accepta că identitatea noastră naţională poate fi un motiv de mândrie, la fel ca apartenenţa la o societate deschisă, la valorile europene? Că ne iubim țara și, în egală măsură, iubim Europa din care facem parte?”

Nora Pavel: ”Cred că e clar tuturor unde se poziționează Nicușor Dan.

A început bătălia pe cuvinte. Nu se cădea să vorbească despre ”mărturisire” și ”naționalism” doar Simion și Georgescu.

Nicușor Dan încearcă acum să le smulgă jucăria.

Zice el că avem nevoie de mărturisire a credinței. Că nu e, domnule, destulă mărturisire în spațiul public. Mărturisirile care sunt nu-s de-alea bune, sunt de farisei.

O țară în care BOR face și desface, o instituție opacă, niciodată trecută prin vreo reformă, fără vreo urmă de mea culpa, de responsabilitate în fața comunităților pe care pretinde să le păstorească, mânjită de toate totalitarismele prin care am trecut (de la legionari la colaborare cu securitatea, colaborări care continuă și azi prin beatificări de legionari și fraternizări cu politicieni dubioși (nu, nu ca enoriași, ci ca indivizi politici, care-și fac veșnice campanii din curțile bisericilor). Ce-ar fi fost ca ND să se refere la genul ăsta de mărturisiri?

Cât despre naționalismul sănătos (un concept discutabil eu una nu cred că există așa ceva), ca întoarcere și raportare la un trecut (iarăși discutabil), ghici ciupercă ce-i? Cine-s ăia care apelau la un trecut, presupus glorios, în opoziție cu prezentul bolnav, nesănătos, fără fibră morală?

Am văzut c-o să fie la Pro Tv o emisiune găzduită de Pescobar. Ceva care să te-nvețe cum să ai un restaurant de succes. Sau așa ceva. Mindblowing.

În curând, probabil, o să avem o emisiune concurs care o să se cheme ”Oglindă, oglinjoară, care-i cel mai legionar din țară?”. Și o să primești premiu o icoană cu Ilie Lăcătușu și dreptul de a pocni trei nemărturisitori.

PS: ah, să nu uităm, trebuie să luptăm mai abitir cu corectitudinea politică, woke etc. Frați români, nu vă lăsați smintiți și mărturisiți, mărturisiți, mărturisiți!”