Cazul Georgescu confirmă o practică veche a procurorului Marius Iacob despre care şi noi am scris în Atentatul de pe Râul Alb. Anumite rechizitorii ale lui Iacob sunt construite din interpretări care rezistă până dau (dacă dau) de prima instanță serioasă.
După cum sesiza Ion Spânu, în „Cazul Georgescu – Potra”, ceea ce la prima vedere pare o simplă neconcordanță de dată este, în realitate, o deformare voită a faptelor. Aceeași postare WhatsApp, același text, apare în două locuri diferite din rechizitoriu, cu două date diferite și, mai ales, cu două sensuri juridice diferite.
Pe 21 noiembrie, înainte de alegeri, este prezentată ca expresie de susținere politică. Pe 27 noiembrie, după alegeri, devine indiciu al unei presupuse reacții radicale și al unei amenințări la ordinea constituțională.
Nu textul s-a schimbat. S-a schimbat poziția lui în construcția rechizitoriului. Iar asta schimbă totul.
Aceasta nu mai este o simplă eroare materială. Este o operațiune de recontextualizare, prin care aceeași realitate este mutată pentru a servi unei concluzii prestabilite. În loc ca probele să genereze concluzia, concluzia caută probele care să o susțină. Este exact inversul logicii juridice.
Metoda: rechizitoriul ca poveste, nu ca demonstrație
Rechizitoriul ar trebui să fie o fotografie exactă a faptelor. Nu o pictură. Nu o interpretare. Nu o narațiune. Dar, în prea multe cazuri asociate cu procurorul Marius Iacob, rechizitoriul seamănă mai degrabă cu un eseu de popularizare decât cu o demonstrație juridică.
Cazul „Atentatul de la Râul Alb” rămâne emblematic. O tentativă de omor evidentă, cu victimă zdrobită și târâtă pe sub mașină, a fost tratată cu o indulgență care sfidează orice logică juridică. Autorul a primit o pedeapsă cu suspendare și muncă în folosul comunității. Practic, tentativa de omor fusese coborâtă la nivelul unei contravenții morale.
Abia în ultimă instanță, magistraţii au intervenit şi au desființat scamatoriile procurorului Iacob. Judecătorii au stabilit explicit că nu există circumstanțe atenuante. Că interpretările care au „îndulcit” fapta nu aveau suport juridic real. Că realitatea era mult mai gravă decât o prezentase rechizitoriul. Într-un final, instanța a corectat ceea ce rechizitoriul deformase (din obligație/obedienţă faţă de Sistem, credem noi).
Când procurorul scrie verdictul înaintea instanței
În cazul Georgescu, tehnica este aceeași, chiar dacă direcția este diferită. Nu mai este vorba despre îndulcirea unei fapte, ci despre agravarea ei. De această dată, nu se urmăreşte salvarea unui inculpat, ci înfundarea lui prin umflarea artificială a unor acuzații.
Sensul este diferit, dar mecanismul este identic: realitatea este modelată pentru a servi scopului. Rechizitoriul este transformat într-un instrument flexibil, adaptabil, capabil să susțină aproape orice concluzie.
Dacă o postare banală pe un grup de WhatsApp poate fi mutată în timp pentru a construi o acuzație, atunci orice cetățean devine vulnerabil. Dacă o probă poate fi reinterpretată în funcție de nevoie, atunci orice conversație devine suspectă.
Din fericire, în dosarul Atentatului de pe Râul Alb, judecătorii Curţii de Apel Alba Iulia au reușit să corecteze derapajele. După ani de tergiversări, după interpretări discutabile, instanța a restabilit proporția dintre faptă și pedeapsă.
Dar întrebarea rămâne: câți oameni nu ajung până la un astfel de final? Câți sunt zdrobiți de proces înainte ca instanța să apuce să repare ceea ce rechizitoriul a stricat?
Greșit! Citez „Metoda: rechizitoriul ca poveste, nu ca demonstrație” Nu! Rechizitoriu e fapta povestită prin închipuire posibil infracțională a unui procuror care răspunde la ordin politic dar nu răspunde juridic indiferent de consecinte și urmări în viața acelor fabricați ca fiind vinovați! E la mintea oricărui analfabet, e vizibilă practică de cel puțin 30 ani în România! Sa nu se supere acești luxoși, nu e atac la persoană sau ceva pe justiție, e cruntul adevăr practicat nonstop, de asta acești învinuiți sunt liberi, cu averea în totalitate și curați ca lacrima mai ceva decât cetățeanul cu trecutul curat!
Nu stiu de ce ‘s-a intors lumea pe dos’, sau cel putin asa pare..
Cum se pot da posibile verdicte inainte de o ancheta temeinica, cu probe serioase? Si Cum se pot anula alegeri fara dovezi? Oare cum?
Ne întoarcem la perioada „acuzatorului public Saracu” cel care făcea asta sub amenintarea pistolului comisarilor sovietici?
Acum nu e decât obedienta fără scrupule. Nici instinct de conservare pentru eventuale consecințe, nimic nu mai exista.
>>>”În loc ca probele să genereze concluzia, concluzia caută probele care să o susțină. Este exact inversul logicii juridice.”
Nu e chiar așa. Dacă ar fi așa, n-am mai aresta pe nimeni înainte de a fi sigur că e vinovat. Există un ansamblu de probe, care coroborate fiind conturează o anumită suspiciune rezonabilă, pe care se construiește apoi rechizitoriul. La fel e și în medicină – faci investigații încercând să confirmi boala la care te gândești (nu faci „toate” analizele posibile și apoi vezi ce iese).
Sigur că se pot strecura erori în rechizitoriu, mai ales dacă nu îl citești și analizezi de o mie de ori și lucrezi sub presiune la mai multe dosare simultan, fără o echipă în jurul tău și trebuind să fii prezent și la diverse termene în instanță, cu alte dosare în diferite faze procesuale. Dar a căuta bube în rechizitoriu pentru a salva inculpații nu mi se pare un demers rezonabil, chiar dacă a face publice astfel de erori atunci când sunt identificate e totuși un lucru meritoriu.
in tot ce intreprindem pornim de al ideea ca nimeni si nimic facut de om nu este perfect. asa stind lucrurile deci in tot ceea ce facem nu pornim niciodata de la 100% cunoastere si abilitati. iar apoi fiecare merge in jos atit cit e el insusi. niciodata in sus. atentia conduce intentia. daca atentia te duce intr-un loc dar intentia ta este cam scofilcita, realitatea dispare si cum s-ar zice o iei pe cimpii.
in cazul de fata, ghinion. sau ghinionul a fost ales intentionat…nu exista coincidente…
p.s. postarea de la 3:47 e mai mult decit glumeata… ora sa fie motivul?… sint sigur ca daca era 3:48 era cu totul altceva…