Un steag ucrainean, inscripționat în alfabet chirilic cu mesajul „Mulțumim, întotdeauna”, este arborat într-o fabrică din nordul Suediei, unde, în fiecare an, plăci de oțel sunt transformate în sute de vehicule blindate. Drapelul a fost oferit de Brigada 21 a Ucrainei, care utilizează vehiculul de luptă pentru infanterie CV90, produs în această fabrică. Militarii îl numesc cu afecțiune „Bestia scandinavă”. Pentru angajați, steagul reprezintă un memento zilnic al contribuției lor la apărarea Europei. „Este bine să vedem că am putut ajuta oameni”, spune Julia, care lucrează pe una dintre liniile de asamblare, scrie The Economist.
În urmă cu un deceniu, fabrica Hägglunds, deținută de BAE Systems, cea mai mare companie britanică din industria de apărare, reducea costurile pentru a supraviețui. Astăzi, însă, își extinde capacitatea de producție de cinci până la șase ori pentru a face față cererii tot mai mari. Veniturile au crescut de la 211 milioane de dolari în 2018 la 1,1 miliarde de dolari în 2025 și se îndreaptă către peste 2 miliarde de dolari anual, potrivit directorului general, Tommy Gustafsson-Rask. Numărul angajaților s-a triplat față de 2021, ajungând la aproximativ 2.600.
Prosperitatea orașului Örnsköldsvik reflectă una dintre consecințele boomului reînarmării Europei, pe măsură ce statele continentului încearcă să respecte acordul NATO, adoptat în urmă cu un an, care prevede majorarea cheltuielilor pentru apărare la 3,5% din PIB, plus încă 1,5% pentru infrastructura de securitate, până în 2035. O mare parte din aceste fonduri va fi direcționată către achiziția de echipamente militare noi, de la rachete și drone până la tancuri și nave de război. Statele europene membre NATO trebuie să își refacă capacitățile militare pentru a descuraja o posibilă agresiune rusă, eventual în absența sprijinului american. Pentru țările cu o industrie de apărare dezvoltată, aceste investiții pot genera o creștere economică semnificativă.
Există însă și reversul medaliei. La o demonstrație recentă organizată la Bruxelles, mii de persoane au mărșăluit sub sloganul „Bunăstare, nu război”. În Italia, anul trecut, sindicatele au mobilizat aproximativ 500.000 de oameni în semn de protest față de creșterea cheltuielilor militare. Dacă Europa dorește forțe armate mai puternice, va trebui să accepte compromisuri dificile: creșterea împrumuturilor publice, majorarea taxelor, reducerea cheltuielilor sociale sau o combinație între aceste măsuri.
Totuși, o analiză a finanțelor principalelor puteri militare europene arată că multe dintre ele, inclusiv Marea Britanie și Franța, sunt departe de traiectoria necesară pentru a atinge pragul de 3,5% din PIB. Această situație riscă să provoace dispute la summitul NATO programat pentru 7–8 iulie la Ankara. Președintele american Donald Trump și secretarul apărării, Pete Hegseth, consideră că aliații europeni profită de garanțiile de securitate oferite de Statele Unite, în timp ce continuă să finanțeze sisteme generoase de protecție socială și să ofere cetățenilor condiții de trai confortabile. La 3 iulie, Trump a publicat pe rețelele sociale un grafic care evidenția diferența dintre cheltuielile militare americane și cele ale mai multor state NATO, comentând că este „ridicol ca SUA să continue pe această cale unilaterală”.
Obiectivul de 3,5% a fost stabilit tocmai pentru a menține sprijinul administrației Trump față de NATO. Pentru a înțelege de ce multe state europene riscă să nu își respecte angajamentul, acestea pot fi împărțite în trei categorii: cele performante, cele aflate în dificultate și cele indiferente.
Statele care au atins deja ținta sau sunt pe cale să o atingă sunt, în general, cele care percep Rusia drept cea mai mare amenințare, precum țările baltice și Polonia. Acest lucru presupune adesea decizii dificile. Lituania majorează unele taxe și introduce o nouă contribuție pentru securitate. Finlanda reduce cheltuielile pentru sănătate și servicii sociale. Agenția de rating Fitch estimează că 11 state europene finanțează cel puțin jumătate din creșterea bugetelor pentru apărare prin majorări de taxe sau reduceri ale altor cheltuieli.
Aceste măsuri sunt mai ușor de acceptat în statele aflate în proximitatea Rusiei, unde opinia publică susține mai degrabă reducerea cheltuielilor sociale pentru consolidarea apărării. Alte state din această categorie, precum Danemarca, Suedia și, mai ales, Germania, beneficiază de un nivel redus al datoriei publice și își permit să finanțeze temporar creșterea cheltuielilor prin împrumuturi. Germania intenționează să aloce 3,7% din PIB pentru apărare până în 2030.
În această categorie se află state care își propun să atingă obiectivul, dar au un spațiu fiscal limitat și un sprijin redus din partea populației pentru majorarea taxelor sau diminuarea beneficiilor sociale. Din această categorie fac parte chiar cele două puteri nucleare europene: Marea Britanie și Franța.
În Marea Britanie, constrângerile bugetare sunt atât de severe încât ministrul apărării, John Healey, și-a prezentat demisia luna trecută, nemulțumit de creșterea modestă a bugetului destinat armatei. Ministerul de Finanțe a replicat că solicitările sale ar presupune, în practică, reduceri ale fondurilor pentru școli și spitale. După noi negocieri, s-a convenit asupra unei majorări suplimentare de doar 0,1% din PIB până în 2030, ceea ce ar duce bugetul apărării la 2,7% din PIB. Majoritatea analiștilor consideră improbabilă atingerea pragului de 3,5% până în 2035.
Franța este și mai departe de obiectiv, intenționând să ajungă la doar 2,5% din PIB până în 2030. Chiar și această creștere va necesita compromisuri importante, sub forma majorării taxelor sau reducerii cheltuielilor în alte domenii, avertizează Curtea de Conturi a Franței.
Există și state care manifestă un interes redus pentru atingerea noii ținte. Spania a obținut o derogare, argumentând că va limita cheltuielile pentru apărare la 2,1% din PIB. Alte state, precum Portugalia, care alocă puțin peste 2% din PIB pentru apărare, afirmă că vor respecta obiectivul, însă au făcut foarte puține demersuri concrete.
Italia a recurs la o soluție contabilă creativă: a raportat o creștere de 39% a cheltuielilor militare pentru a atinge pragul de 2% din PIB anul trecut, însă majorarea efectivă a fost de doar 7%, diferența provenind din reclasificări contabile.
Statele care nu vor ajunge la 3% din PIB până în 2030 vor avea un efort și mai dificil de făcut până în 2035. Fenella McGerty, de la International Institute for Strategic Studies, avertizează că multe guverne vor amâna din nou deciziile până în ultimii ani, așa cum s-a întâmplat și după stabilirea obiectivului de 2% la summitul NATO din 2014. O astfel de creștere bruscă a cererii ar obliga aliații să concureze pentru echipamente militare limitate, ceea ce ar conduce la scumpiri și la prelungirea termenelor de livrare.
Obstacolele sunt atât politice, cât și financiare. În numeroase state există formațiuni populiste de stânga care se opun majorării cheltuielilor militare din motive sociale, dar și partide populiste de dreapta care nu consideră Rusia o amenințare majoră. În același timp, țările care finanțează apărarea prin împrumuturi, precum Germania, vor întâmpina dificultăți pe măsură ce cresc costurile cu dobânzile și cheltuielile generate de îmbătrânirea populației.
Problema nu este doar nivelul cheltuielilor, ci și eficiența utilizării acestora. Multe state preferă să își susțină propriile industrii de apărare, ceea ce conduce la fragmentare și ineficiență. Europa operează 12 tipuri diferite de tancuri și produce cinci modele distincte de obuziere, în timp ce Statele Unite utilizează câte un singur model din fiecare categorie. Există și proiecte costisitoare care eșuează. Luna trecută, Germania a anulat un program naval în valoare de 10 miliarde de euro, deoarece întârzierile și depășirile de costuri ridicaseră valoarea proiectului la 18 miliarde de euro. Contribuabilii au motive să fie nemulțumiți, după ce au cheltuit deja 2,3 miliarde de euro pentru fregate care nu vor mai fi livrate marinei.
În loc să urmărească exclusiv nivelul cheltuielilor, statele ar trebui să evalueze ce capacități militare obțin în schimbul acestor fonduri și dacă își îndeplinesc angajamentele asumate față de NATO, precum constituirea unor brigăzi blindate sau dezvoltarea altor capabilități esențiale. Deși multe dintre aceste obiective sunt clasificate, o transparență mai mare ar contribui la sporirea responsabilității guvernelor. Cele mai dificile dispute privind alocările bugetare abia urmează, iar autoritățile vor putea justifica mai ușor creșterea cheltuielilor pentru apărare dacă vor demonstra că banii sunt utilizați eficient.
În loc să deschidă un minim şi posibil dialog cu Rusia, Europa încremeneşte treptat pe o cale a demenţei militare. În labirintul ultimului său ev, al spaimei electronice, lumina vieţii nu va mai fi posibilă. Asta-i sinucidere în masă, nu securitate! „Copiii drepţi din mumele lor sar”, spunea poetul. Cine va mai îmblânzi „monştrii”? În nici un caz America care, poate, va prefera să contemple dezastrul de dincolo de ocean.
Nu se doreste pace,războiul aduce mult mai mulți bani .De aici și tâmpenia să stai nas în nas cu Rusia și să nu deschizi un minim dialog,iar cine încearcă e catolgat drept putinist ,comunist etc. ….
De unde bani? De la Banca NATO care urmează să intre în funcțiune după summit-ul de la Istanbul. Evident va avea o denumire din asta liniștitoare cum ar fi „de reziliență”, „de securitate colectivă” „de oprire a agresiunii Russiei” etc. Domnul Mark Carney, fost guvernator al băncii Marii Britanii și actual premier al Canadei a făcut propunerea iar Donald Trump a aplaudat cu amândouă mâinile lingându-se pe bot. Toate statele vor injecta bani în această bancă, fără a avea treabă cu bugetul național iar America, ca de obicei, va dicta cum se utilizează banii. Nu va vedea nimeni banii destinați acestei bănci bifați ca partidă a bugetului național. Pentru buget ei nu există. Ce mai rămâne se împarte între ministere și băieții deștepți.