Rezultatul „dijmuielii” populației

În ultimul an, politica fiscal-bugetară a României a fost dominată de măsuri reactive, menite să aducă sub control deficitul și datoria publică. Guvernul Bolojan a majorat taxe, a restrâns unele facilități, a blocat posturi și a redus investiții considerate „neesențiale”. Cei loviți din plin de „măsurile” guvernului, pensionarii, cetățenii cu venituri mici, IMM-urile, îl consideră pe Bolojan un anti Robin Hood, un haiduc aproape solitar, care ia de la săraci și îi protejează pe bogați. Rezultatul „dijmuielii” populației prin mult discutatele pachete de măsuri ? Deficitul bugetar nu s-a redus semnificativ, iar economia dă semne vizibile de oboseală. Consumul intern a scăzut, investițiile private au fost amânate, iar mediul antreprenorial, în special IMM-urile, resimte o presiune fiscală tot mai mare. În paralel, inflația ridicată a erodat puterea de cumpărare, iar veniturile colectate la buget nu au crescut proporțional. Efectul combinat a fost exact opusul celui scontat, reducerea cererii a micșorat baza de impozitare, iar veniturile fiscale au stagnat, în timp ce cheltuielile (salarii, dobânzi, asistență socială) au continuat să crească. Unii investitori au anunțat deja părăsirea corabiei care, deocamdată, ia apă, cu marinarii beți și căpitanul trăgând de o timonă blocată în birocrație și interese de coaliție. Aceste evoluții arată clar că actualul model de ajustare bazat pe austeritate și pe creșteri de taxe generalizate este ineficient și contraproductiv. România nu are nevoie de mai multe taxe, ci de o colectare mai bună, cheltuieli mai eficiente și o strategie fiscală predictibilă.

1. Primul pas într-o strategie sănătoasă de consolidare bugetară este stimularea economiei reale. De aceea, readucerea cotei generale de TVA la 19% ar trebui să fie o măsură prioritară. Creșterea TVA din ultimul an a avut un efect vizibil negativ asupra consumului intern și a accelerat evaziunea fiscală în sectoarele sensibile, precum comerțul și serviciile. Reducerea TVA la 19% ar tempera inflația, ar sprijini IMM-urile și ar crește încasările din alte impozite, prin revigorarea activității economice. Pentru a compensa pierderea temporară de venituri, este esențială implementarea completă a facturării electronice și a raportării SAF-T, măsuri care pot crește rata de colectare a TVA cu 10–15% într-un singur an. Astfel, reducerea cotei nu ar mai fi o povară fiscală, ci un catalizator pentru conformare și transparență, iar șeful ANAF nu ar mai suspina din cauza murăturilor și a gemului bunicii care îi măresc „gap”-ul la TVA.
2. În paralel, România trebuie să elimine scutirile și excepțiile fiscale selective, care distorsionează piața muncii și creează inechități. Facilitățile din IT, construcții sau agricultură ar trebui menținute doar acolo unde există justificare economică și socială clară, înlocuindu-le treptat cu stimulente bazate pe performanță și productivitate.
3. Un alt instrument de consolidare echitabilă îl reprezintă impozitarea progresivă a proprietăților de mare valoare. Actualizarea valorilor impozabile și aplicarea unor cote diferențiate pentru locuințele suplimentare, terenurile intravilane neutilizate sau bunurile de lux ar putea aduce venituri suplimentare fără a afecta clasa de mijloc. Totodată, o taxă temporară pe profituri excepționale, limitată la 1–2 ani și aplicată doar sectoarelor cu câștiguri extraordinare (energie, bănci, resurse naturale), ar contribui la echilibrarea veniturilor bugetare.
4. Pe partea de cheltuieli, România trebuie să distingă clar între cheltuieli necesare și cheltuieli neproductive. Un audit real al administrației publice ar permite reducerea cu cel puțin 10% a costurilor cu bunuri și servicii, prin centralizarea achizițiilor, digitalizarea proceselor și eliminarea suprapunerilor instituționale.
5. Totodată, o înghețare temporară a angajărilor în aparatul bugetar, fără a afecta domeniile critice, precum educația și sănătatea, ar aduce economii rapide, fără pierderi de eficiență.
6. Subvențiile economice trebuie revizuite. Multe dintre ele sunt acordate companiilor de stat cu pierderi cronice, care funcționează mai degrabă ca drenaje bugetare decât ca actori economici. Prin restructurare, parteneriate public-private sau, acolo unde este fezabil, privatizare parțială, fără pierderea controlului statului în domeniile strategice și de interes național, aceste companii pot deveni surse de venit, nu de pierdere.
7. În fine, este crucial ca investițiile publice să fie evaluate după criterii de rentabilitate economică. Proiectele fără justificare clară sau cu randament scăzut trebuie suspendate, pentru ca resursele să fie direcționate către infrastructură strategică, educație și tranziția energetică.

Combinarea acestor măsuri ar permite reducerea deficitului bugetar cu circa trei puncte procentuale din PIB în decurs de doi ani, aducându-l aproape de pragul european de 3%.
Mai important, această ajustare nu ar frâna creșterea economică, ci ar crea premisele unei expansiuni sustenabile. Un TVA redus ar stimula consumul, digitalizarea fiscală ar crește transparența, iar eliminarea risipei bugetare ar face loc investițiilor productive. În termeni macroeconomici, rezultatul ar fi o inflație mai scăzută, o creștere reală de 0,5–0,8% pe an și o stabilizare a datoriei publice sub 50% din PIB, fără costul social al unei austerități inutile. România se află într-un punct de inflexiune fiscală. Măsurile actuale, de tip contabil, tratează simptomele, nu cauzele. Ele cresc presiunea asupra contribuabililor corecți și lasă neatinsă problema fundamentală, ineficiența colectării și risipa administrativă. Adevărata responsabilitate bugetară nu înseamnă austeritate, ci gestionare inteligentă a resurselor. Reducerea TVA la 19%, digitalizarea completă a sistemului fiscal, eliminarea scutirilor nejustificate și prioritizarea investițiilor cu randament economic sunt pilonii unei strategii care poate reduce deficitul fără a slăbi economia. Consolidarea bugetară nu trebuie să fie o frână pentru creștere, ci un motor al acesteia.

România are nevoie de o fiscalitate modernă, transparentă și predictibilă, nu de improvizații contabile care, în numele echilibrului, sacrifică tocmai sursa acestuia,
dezvoltarea economică. Anchilozat de interese de grup sau de partid, condus parcă după zicala „Eu te-am făcut, eu te omor..”, deficitul România nu se află pe mâini bune….