Rică Răducanu, la spital cu coaste rupte

 

Fostul portar Rică Răducanu, în vârstă de 80 de ani, a ajuns de urgenţă la spital după ce a căzut pe scări, pe litoral, unde se afla.

În urma căzăturii, Răducanu are două coaste fracturate, umărul dislocat şi s-a lovit la cap. De asemenea, are şi probleme de respiraţie.

„Nu sunt bine, sunt în spital, am căzut pe scări. Mi-am rupt două coaste, mi-am rupt umărul. Eram în papuci. Am două coaste rupte, umărul dislocat. Şi la cap m-am lovit, respir greu. Au oamenii aici grijă de mine, mă iubesc, dar nu mi-e bine. Îmi pare rău că nu mai prea pot vorbi, sper să fiu bine, numai de asta nu aveam nevoie”, a declarat Rică Răducanu GOLAZO.ro.

Share

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Ajutați-l pe Nicușor Dan!

Editorial Cornel Nistorescu

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Concurs pentru șefia Complexului Energetic Valea Jiului. Moștenire grea pentru viitorul director

Complexul Energetic Valea Jiului își caută un nou director general, dar postul vine la pachet cu o listă grea de probleme.

Trump impune o taxă de 20% asupra mărfurilor care tranzitează strâmtoarea Hormuz  (update)

UPDATE Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Statele...

Kelemen Hunor: „Am propus un guvern de armistiţiu”

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că a...

Comandant ucrainean, reținut într-un caz de răpire și crimă

Stanislav Luchanov, fostul comandant al Brigăzii 155 „Ana de...