România între opinie și bunul-plac

S-a ajuns într-un punct alarmant: autoritatea statului nu mai derivă din lege, ci din interpretarea subiectivă și bunul plac al celor care o exercită. 

Guvernul emite ordonanțe care depășesc limitele constituționale, Parlamentul adoptă legi contrare principiilor fundamentale, iar Curtea Constituțională, prin lipsa cronică de magistrați care ar trebui să depășească cam orice nivel profesional existent, ajunge să facă legea. Bâlbâielile CCR derivă dintr-o componentă politică și profesională străvezie, iar deciziile sale, prezentate ca garante ale Constituției, sunt dictate deseori de interese partinice, nu de respectul real pentru legea fundamentală.

În aceste condiții, legislația devine irelevantă, iar aplicarea normelor legale este selectivă. Cetățeanul asistă neputincios la degradarea instituțiilor: drepturi fundamentale afectate, hotărâri aplicate arbitrar, autoritatea statului percepută ca fragilă și volatilă. Energia publică se pierde în dezbateri de tip hărțuire, orchestrate de instituții captive unor grupuri derivate, unele din altele, solidar între ele, care transformă discuția publică într-un spectacol de interese ascunse și presiuni organizate. Ordonanțele guvernamentale și legile parlamentare produc efecte reale și ireversibile, iar CCR validează, întârzie sau interpretează după bunul plac, consolidând ideea că legea fundamentală este doar o formalitate.

Această criză nu este doar juridică; este și socială și politică. România este transformată într-un laborator al arbitrarului și al compromisurilor politice, unde instituțiile fundamentale sunt manipulate, iar autoritatea nu mai emană din Constituție, ci din interesele temporare ale celor aflați la putere.

Legislația și Constituția devin opționale, iar cetățeanul pierde încrederea în sistem. Deciziile arbitrare și lipsa de profesionalism transmit un mesaj clar: legea nu mai guvernează, autoritatea este discreționară, iar statul de drept se degradează.

Soluția este urgentă: supremația Constituției trebuie afirmată efectiv, nu formal. Autoritatea statului trebuie să se întemeieze exclusiv pe legea fundamentală, iar orice abatere să fie sancționată fără echivoc.

Jurământul pe Constituție la fiecare ședință publică poate fi un reper simbolic, dar trebuie susținut de mecanisme reale de responsabilizare, astfel încât orice decizie contrară Constituției să fie desființată imediat.

Până atunci, România rămâne un stat în care opinia și bunul plac dictează legea, legislația este irelevantă, iar instituțiile – de la Guvern la CCR – acționează după propriile reguli. Autoritatea statului nu mai emană din Constituție, ci din arbitrar. Suprematia legii fundamentale trebuie reafirmată, iar România trebuie să-și recâștige relevanța și credibilitatea – intern și pe scena internațională. Fără aceasta, instituțiile vor rămâne doar forme fără fond, iar cetățeanul, neputincios și dezamăgit, va percepe legea ca o iluzie și statul ca o aparență fără consistență.

România este transformată într-un experiment al aranjamentelor politice, al compromisurilor și al hărțuirii instituționale. Grupuri captive, solidare între ele, consumă energia publică în dezbateri sterile, iar supremația Constituției rămâne un ideal teoretic, ignorat sau reinterpretat la discreția celor aflați temporar la putere.

Statul, aparent funcțional, devine un spectacol de interese și arbitrar, iar cetățeanul – spectator și victimă a unui sistem care a pierdut direcția și relevanța sa fundamentală.